Étiquette : republica

Caut republicani


Jandarmeria a anuntat ca la marsul pentru monarhie din 10 noiembrie au participat circa 700 de persoane. Mediafax propune 1000 de persoane. Ambele cifre sunt mult prea mici. Intre Arcul de Triumf si Piateta Regelui era o coloana compacta de manifestanti. Adica pe aproximativ 800 de metri. Asta ar insemna cel putin 3000 de persoane.

Dar sa zicem ca au fost 700. Vreau sa vad si eu 700 de persoane care sa strige « Traiasca Republica! ». Din proprie initiativa, cu flori si steaguri tricolore si avand credinta ca fac un lucru bun, frumos si adevarat.

Unii ar spune ca asta e o provocare irationala si ca adevarul nu are nevoie sa fie strigat. Fie. Sa fim deci rationali. Caut republicani care sa-mi explice rational care sunt institutiile veritabil republicane din aceasta tara si in ce fel sunt mai bune decat cele pe care Romania le-a avut sau le-ar putea avea sub monarhia constitutionala.

Caut republicani. Pentru ca marele paradox e ca suntem o republica foarte saraca in republicani.

E începutul sfârsitului, tovarăsi!


isAzi a fost sarbatoare. La multi ani tuturor celor ale caror nume se afla sub protectia Sf. Arhangheli Mihail si Gavril.

Azi a fost sarbatoare. A fost lumina adevarata in ochii miilor de oameni care mergeau pe Kiseleff cu steaguri tricolore si flori.

Multi tineri, multi parinti cu copii. Toti iradiind o speranta solida, linistita.

Regele isi face in continiare datoria. Sa ne-o facem si noi pe a noastra. Sa ne adunam ca să anunţăm începutul sfârşitului republicii toxice, impusă de tancurile sovietice.

[Minciuna produce haos]


« Minciuna produce haos, inselarea asteptarilor produce neliniste. […] Monarhia e o garantie a continuitatii. Partidele isi schimba liderii, guvernele trec, noi ramanem. Un popor are nevoie de constanta, de continuitate. Regele nu are complexul puterii, nu e obsedat de putere ca un om politic. »

Asta spunea Regele Mihai acum 23 de ani… Daca vreti sa vedeti alte cateva constatari lucide si predictii care s-au adeverit intre timp, cititi postarea doamnei Monika Lungu, Nu s-a facut procesul comunismului, dar e acuzata monarhia (aici).

Daca vreti sa detaliem bolile republicii minciunii, intrati si comentati aici. Altminteri, puteti urca, impreuna cu autointitulatul « sef al statului », pe fregata « Regele Ferdinand ».  Eu zic sa luati inainte pastile contra varsaturilor (cauzate de răul de mare, desigur!).

Republica fara viitor


repaIn urma cu trei luni un sondaj arata o sustinere pentru republica de 61,4 %. La sfarsitul lunii iulie doar 41% dintre români se mai declarau republicani. In aceeasi perioada, sustinerea pentru monarhia constitutionala a crescut cu 10 (zece!) procente, de la 17,7% la 27,7%. Alte zece procente au ingrosat randurile nehotaratilor. Nu pentru multa vreme. Masa critica pentru schimbare va fi atinsa cel mai tarziu la inceputul anului viitor (cand republica va mai scadea cu inca 7-8 procente, iar monarhistii vor mai avansa cu inca 10 puncte), iar in acel moment nehotaratii vor vira in numar mare spre tabara câstigatoare.

Codru-i frate cu românul?


Les paradisiaques (de Pascal Quignard) statea pe birou de mai bine de doua saptamani. Era prea groasa pentru o lectura de seara si era prea grea ca sa o car dupa mine pentru o lectura de  zi.

In seara asta am deschis-o la intamplare si am citit textul intitulat, oarecum impropriu, Capitolul 37 – Alexis fiul lui Eufemianus; dupa care am citit, cu pofta, si in dreapta si in stanga capitolului 37.

Ma opresc putin pentru a pune aici (traduse rapid) cateva randuri din capitolul 43 (Locul nimanui).

Sylvanus era zeul roman al frontierelor. La origine, el era, mai exact, zeul lizierelor padurilor. Romanii defineau padurea drept «ceea ce nu apartine nimanui». Res nullius.

«Locul nimanui». Locus neminis.

Cuvântul latin nemus (care desemneaza padurea) vine de la nemo (nimeni). Res nullius [ceea ce nu apartine nimanui] se contrapune res publica [ceea ce este public].

Mi-a venit in minte clişeul « codru-i frate cu românul ». Dacă ar fi adevarat, ar insemna ca românul se simte bine in «locul nimanui». Asta ar explica multe. De exemplu faptul ca România arata ca tara nimanui.

Wilhelmus


« Spuneti-mi cum va place. Puteti sa-mi spuneti Alex. »

« Incoronare? Nu, mai bine doar un juramant simplu, in biserica… »

« Willem al IV-lea? Nu prea imi place sa port un numar… »

« Portocale? Da, multe portocale si trandafiri si … cam atat… A, era sa uit, si niste confetti pentru Maxima »

Sigur ca nu avea nevoie de coroana si de salve de tun si de poleiala, pentru ca sub balcon era o mare portocalie. Cu care a cântat intr-un suflet prima strofa din Wilhelmus (Imnul National):

Sunt William de Nassau,/ de neam german, / rămân credincios patriei mele/ până la moarte./ sunt un prinț de Orania,/ liber, neinfricat,/ pe Regele Spaniei/ l-am onorat mereu.//

Asa s-a nascut Olanda: in jurul flamurii portocalii a unui print (Wilhelm de Orania) care, credincios neamului sau, a luptat pentru libertatea patriei, riscand totul: onoare, putere, avere, viata.

Olanda a fost 205 ani republica parlamentara (Republica Provinciilor Unite, condusa in timp de razboi de un stadhouder din familia de Orania), 200 de ani monarhie constitutionala (Regatul Tarilor de Jos, 1813 -), 19  ani  dictatura (1653 – 1672, Johann de Witt – presedinte), 11 ani republica de ocupatie (1795 – 1806, Republica Batava, stat marioneta al Republicii Franceze) si 3 ani monarhie absoluta (Regatul Olandei, creat de Napoleon pentru fratele sau, Louis).

Ieri, republicanii olandezi au cam stat pe acasa. Ce-ar fi putut spune?

Ca s-a facut risipa de portocale?

Ca Majestatea Sa Regina Maxima s-a bucurat de niste confeti taiate din hartie de imprimanta?

Ca la Palat nu a fost folosit pentru pavoazare nici un metru de matase portocalie? (Aici cred ca s-au enervat cel mai tare – cateva sute de mii de cetateni au venit cu tot ce aveau portocaliu prin casa!).

Le ramane doar consolarea sa ii zica regele Alex. Care si-ar putea transforma porecla in renume.

Queen of Canada / Reine du Canada


Photo de Sa Majesté saluant, tirée de l’exposition du Jubilé de diamant Une reine et son pays au Musée des civilisationPe 17 aprilie 1982 a fost adoptat actul constitutional care a consacrat independenta deplina a Canadei. Cu aceasta ocazie, Regina Marii Britanii a incetat sa mai fie si suverana Canadei. Elisabeta a II-a a devenit Regina a Canadei. Nu s-a pus problema schimbarii formei de guvernamant, pentru ca sustinerea pentru monarhie era clara: peste 82% dintre cetateni au spus « da » noii carte constitutionale.

In Australia s-a propus insa explicit schimbarea formei de guvernamant, dar in 1986, prin Australia Act, Elisabeta a II-a a mai primit o Coroana, devenind Regina a Australiei. A mai avut  de trecut si referndumul din 1999, cand republicanii au pierdut la 20 de procente diferenta.

In Noua Zeelanda a fost proclamata Queen in New Zealand in 1986 si nu a avut prea mari emotii nici in 2010, cand o propunere de referendum pentru republica a fost respinsa in parlamentul de la Wellington cu 68 de voturi la 53.

Am mai spus: monarhia constitutionala este cea mai noua forma democratica de guvernamant. Iata ca in ultimele 3 decenii, 3 dintre cele mai dezvoltate democratii au ales acest sistem. Regina Elisabeta a castigat 3 Coroane prin plebiscit, in ultimii 31 de ani.

[Orgie lentă de bandiŢi stupizi]


« Situația Portugaliei, proclamată Republică, este cea a unei mulțimi amorfe de prăpădiți, guvernată de o minoritate violentă de șmecheri și lacomi. Constituționalismul republican, ca să-l descriem în termeni blânzi, a fost o orgie lentă de bandiți stupizi » (Fernando Pessoa O dictatură de inferiori, articol scris in 1935, la 25 de ani de la proclamarea republicii, si interzis de cenzură)

[Să ne întoarcem la Cuza?]


« Scuzaţi că vă spun, dar nici Cuza nu a abdicat tocmai în formă legală, şi el a cam fost cu tunul la tâmplă. Abdicarea de la tron este de obicei impusă şi nu pentru că se plictiseşte regele de domnie. Să ne întoarcem la Cuza? » (dintr-un comentariu la postarea Caut republican fără prejudecăti…)

Una dintre obiectiile frecvente impotriva reinstaurarii monarhiei este ca nu putem da timpul inapoi: « asta e, legala, nelegala, abdicarea s-a produs si a produs efecte; acum a trecut timpul monarhiei ». Sau, cum zice comentatorul de mai sus:  « Să ne întoarcem la Cuza? ». Parerea mea e ca ne-am intors deja inainte de Cuza. Cand Principatele se aflau sub garantia comuna a Marilor Puteri (7, pe atunci), iar Conventia de la Paris tinea loc de constitutie si lege electorala. Cand orice ar fi zis electoratul, votul trebuia recunoscut de Marile Puteri.

Ce au facut boierii patrioti? Au propus unirea sub un  domn strain dintr-o dinastie europeana. Europa mare a zis nu. Atunci s-au gandit la trucul cu alegerea aceleiasi persoane in ambele tari. E bine de stiut ca domnia nu era ereditara si nici macar pe viata – domnul era ales pe 7 ani (era deci un fel de presedinte de republica, una de genul actualei Republici Franceze). Cuza era si el pentru aducerea unui domn strain si a promis in repetate randuri ca va abdica la momentul oportun pentru a atinge si acest deziderat exprimat de Divanurile  Ad-hoc. Deriva napoleoniena a lui Cuza a generat asa-zisa « monstruoasa coalitie » intre conservatori si liberali pentru rasturnarea sa si aducerea principelui strain care s-a dovedit atat de benefic pentru România.

Dar noi suntem iarasi inainte de Cuza. Intr-o situatie oarecum paradoxala: stim cine este regele care va sa vina, dar nu se gaseste nici un Cuza care sa spuna: « Vreau sa fiu ultimul presedinte al României! Am nevoie de acest mandat doar pentru a convoca referendumul pentru revenirea la monarhia constitutionala, fundamentul si scutul României moderne ».

NB:  « Monstruoasa Coalitie » nu a apucat sa « sarbatoreasca » 2 ani de existenta. In sase luni a reusit sa-l aduca pe Carol I ca domn si apoi liberalii si conservatorii si-au reluat rolurile firesti in lupta politica.

Umbra lui Stalin. La Roma


italiaAceasta este stema de stat a Republicii Italiene. Nu, nu vi se pare: in centru se afla o stea rosie (albita in centru, pentru linistirea democrat-crestinilor!) si o mare roata dintata. Despre modul in care a fost instaurata republica in Italia, cu Nordul controlat de comunisti, am mai scris. As vrea sa adaug o singura observatie: cu doar trei exceptii (daca nu luam in calcul Malta si Islanda, state foarte mici, fara traditie monarhica), republicile europene proclamate in secolul XX au fost consecinte directe sau indirecte ale revolutiei comuniste din Rusia, din 1917. E cazul a peste 20 de tari.

Exceptiile sunt si ele semnificative: Portugalia a devenit republica printr-un dublu asasinat de care astazi se rusineaza (si, oricum, a platit pretul: 16 ani de haos social (1910-1926) urmati de 48 de ani de dictatura), Grecia a devenit republica in timpul dictaturii coloneilor (1967-1974), iar proclamarea republicii Irlanda a fost opera Armatei Republicane Irlandeze (IRA), care a prelungit pana in secolul XXI actiunile teroriste in Irlanda de Nord.

Asadar, in opinia mea, numarul mare de republici din Europa nu indica progresul democratiei, ci limita maxima atinsa de tancurile sau de propaganda sovietica. Partidul Comunist Italian a disparut. Uniunea Sovietica a disparut. Steaua rosie a disparut de pe steme. Nu si de pe stema Italiei. E o marturie arheologica a adevaratelor origini ale republicilor europene.