Ieri cred că mi-am pierdut vremea cu Particulele elementare, de Michel Houellebecq. Că nu ştie să scrie se vede de la primele pagini. Cum reuşeşte totuşi să ne prindă în capcană? Poate prin uluirea pe care mi-a provoacat-o această varză metafizico-sexuală. Pur şi simplu nu mă puteam abţine să văd ce enormitate se lăfăie pe paginile următoare.

Sex. Scandal. Simplificare. Cam asta e reţeta lui Houellebecq. Plus un marketing agresiv făcut de autorul însuşi (care recunoaşte că îşi proiectează romanele în functie de probabilitatea succesului comercial şi că petrece cea mai mare parte a timpului în turnee de promovare).

Omul e un cabotin. Am aflat asta citind şi nişte interviuri cu el (dacă tot citisem 300 de pagini, ce mai contau cateva în plus!). Iată un fragment de interviu în care se compară cu Dostoievski (şi îl convoacă şi pe Dumnezeu la întâlnire!):

HOUELLEBECQ: Aş spune că întrebarea dacă dragostea există încă joacă în romanele mele acelaşi rol ca întrebarea despre existenţa lui Dumnezeu la Dostoievski.

INTERVIEWER: S-ar putea ca dragostea să nu mai existe?

H: Aceasta e întrebarea momentului.

I: Şi ce îi cauzează dispariţia?

H: Ideea materialistă că suntem singuri, trăim singuri şi murim singuri. Nu e o idee prea compatibilă cu dragostea.

I: Ultimul roman, Posibilitatea unei insule, sfârşeşte într-o lume populată de clone solitare. Ce v-a făcut să vă imaginaţi acest viitor cenuşiu în care oamenii sunt clonaţi înainte de a atinge vârsta de mijloc?

HOUELLEBECQ: […] Suntem prinşi în capcană într-o lume de copii. Copii bătrâni. Dispariţia transmiterii patrimoniale înseamnă că un tip bătrân este azi doar o ruină inutilă. Lucrul pe care îl preţuim cel mai mult dintre toate este tinereţea, ceea ce însemnă că viaţa devine automat deprimantă, pentru că viaţa constă, în mare, în a îmbătrâni. (sursa aici)

Din Particulele elementare nu vă dau niciun citat. Dacă o cititţi, o faceţi pe propria răspundere. Nerecomandată persoanelor depresive. Contraindicată persoanelor cu ideaţie suicidară activă.

P.S. Titlul face referire la « mutaţia metafizică » pe care o propune autorul pentru a scăpa de nefericirile speciei umane: eliminarea reproducerii sexuate. Mijlocul tehnic este clonarea. Clonele ar fi fericite şi nemuritoare. Nemuritoare în felul bacteriilor.