Ieri cred că mi-am pierdut vremea cu Particulele elementare, de Michel Houellebecq. Că nu ştie să scrie se vede de la primele pagini. Cum reuşeşte totuşi să ne prindă în capcană? Poate prin uluirea pe care mi-a provoacat-o această varză metafizico-sexuală. Pur şi simplu nu mă puteam abţine să văd ce enormitate se lăfăie pe paginile următoare.
Sex. Scandal. Simplificare. Cam asta e reţeta lui Houellebecq. Plus un marketing agresiv făcut de autorul însuşi (care recunoaşte că îşi proiectează romanele în functie de probabilitatea succesului comercial şi că petrece cea mai mare parte a timpului în turnee de promovare).
Omul e un cabotin. Am aflat asta citind şi nişte interviuri cu el (dacă tot citisem 300 de pagini, ce mai contau cateva în plus!). Iată un fragment de interviu în care se compară cu Dostoievski (şi îl convoacă şi pe Dumnezeu la întâlnire!):
HOUELLEBECQ: Aş spune că întrebarea dacă dragostea există încă joacă în romanele mele acelaşi rol ca întrebarea despre existenţa lui Dumnezeu la Dostoievski.
INTERVIEWER: S-ar putea ca dragostea să nu mai existe?
H: Aceasta e întrebarea momentului.
I: Şi ce îi cauzează dispariţia?
H: Ideea materialistă că suntem singuri, trăim singuri şi murim singuri. Nu e o idee prea compatibilă cu dragostea.
I: Ultimul roman, Posibilitatea unei insule, sfârşeşte într-o lume populată de clone solitare. Ce v-a făcut să vă imaginaţi acest viitor cenuşiu în care oamenii sunt clonaţi înainte de a atinge vârsta de mijloc?
HOUELLEBECQ: […] Suntem prinşi în capcană într-o lume de copii. Copii bătrâni. Dispariţia transmiterii patrimoniale înseamnă că un tip bătrân este azi doar o ruină inutilă. Lucrul pe care îl preţuim cel mai mult dintre toate este tinereţea, ceea ce însemnă că viaţa devine automat deprimantă, pentru că viaţa constă, în mare, în a îmbătrâni. (sursa aici)
Din Particulele elementare nu vă dau niciun citat. Dacă o cititţi, o faceţi pe propria răspundere. Nerecomandată persoanelor depresive. Contraindicată persoanelor cu ideaţie suicidară activă.
P.S. Titlul face referire la « mutaţia metafizică » pe care o propune autorul pentru a scăpa de nefericirile speciei umane: eliminarea reproducerii sexuate. Mijlocul tehnic este clonarea. Clonele ar fi fericite şi nemuritoare. Nemuritoare în felul bacteriilor.
DAN GHENEA 
Nu este cam sterp parca acest interviu?….
Observ inclinatia auotrului pt preocupari prosociale, observ cu cat sarg incearca sa…. se vanda…. nimic mai mult. Asa cum a vorbi o limba inseamna a realiza acte de limbaj, similar sa scrii o carte inseamna acte repeitive de scriere, gandire, a formu.a idei, a verifica… nu doar ‘a predica’. Well, bine se spune ‘Do not preach what u do not practice’ :). Une bonne soirée
De Houellebecq am citit doar « Platforma », despre turismul sexual din Thailanda, o carte cu mult sex, in multe pozitii. M-ar fi interesat mult subiectul, daca n-ar fi fost tratat atat de superficial, slab documentat si firav dezvoltat. Desi, din principiu, nu judec un scriitor dupa o singura carte, Houellebecq nu m-a convins ca merita a doua sansa. L-am pretuit mai mult pe compatriotul sau, Pascal Bruckner, cu toate ca mi-a provocat cosmaruri 2 nopti la rand dupa ce-am citit « Copilul divin » (daca n-ati citit-o, v-o recomand).
nu-i de recomandat daca provoaca cosmaruri 🙂
Gabi, daca o s-o citesti, sunt sigura ca tie nu o sa-ti provoace cosmaruri. Eu am citit-o intr-o perioada sensibila din viata mea…
Foarte bine ca ati precizat ca nu se adreseaza depresivilor cartea.
Domnu’ doctor, m-ati facut curioasa in legatura cu recomandarea dvs. de a nu citi aceasta carte. Intrebarea mea este: se sinucid oamenii dupa ce citesc o carte cu accente SF? Li se accentueaza depresia? N-am stiut ca exista carti nerecomandate depresivlor…Dar eu nu stiu multe…Nu-mi amintesc ca vreo carte citita sa ma deprime…de la carti SF pana la carti de razboi sau holocaustice…Va multumesc anticipat pentru raspunsul dvs.
Daca ar fi scrisa de un depresiv, probabil ca as recomanda-o depresivilor. Dar nu e. MH are doar ambitia sa compuna « heartbreaking scenes » (a spus-o, nu e o presupunere).
Cat despre riscul de suicid, lipsa de speranta e factorul decisiv; or aceasta carte e construita pe ideea lipsei de speranta.
Imi mentin avertismentele.
🙂 M. A. , ma flatezi ! sunt intr-o perioada sensibila din viata mea…Plusezi ?
Sensibilitatea are multe fetze, Gabi 🙂
mereu candidez la statutul de pacienta a lu’ dom’ doctor ; mereu incerc sa ma potolesc , da’ nu-mi iese …asa ca , M.A. , poate e riscant s-o citesc …si ,… imi lipsesc emoticoanele…nu-mi place sa vorbesc ,, in scris,,…