Cum ar fi sa te simti irezistibil, atotputernic, genial? Cum ar fi sa nu ai nevoie de somn, sa fii treaz cand ei dorm, iar atunci cand se trezesc sa ti se para ca ei sunt inca niste adormiti, iar tu un zeu tanar / o gratie neobosita? Cum ar fi ca orice plan grandios sa ti se para posibil si chiar deja aproape infaptuit inca in clipa in care il gandesti?

Cum l-ai privi pe cel care ti-ar spune ca esti prea optimist? Probabil ti-ar fi mila de el – un ins cenusiu care isi taraste zilele cu ochii in pamant!

Dar planurile mari cer admiratie. O vreme esti convins ca perplexitatea celor din jur tocmai asta inseamna. Apoi auzi prea des ca esti prea… si prea… E clar ca nu sunt in stare sa te inteleaga. Te enervezi. Ca atunci cand doar un fleac a lipsit pentru a obtine potul cel mare.

In plus, incepi sa simti un fel de oboseala. Nu, inca nu dormi, sau dormi foarte putin, dar acelei energii debordante care nu avea nevoie de somn i-a luat locul iritarea, o dispozitie mereu artagoasa; e ca si cum ai avea o energie inca prea mare pentru a putea sa dormi linistit, dar o energie cu care nu ai ce face, careia i se pune zabala.

Acum te simti intr-adevar rau. Dar sugestia ca ar putea fi o problema de sanatate e intampinata cu mânie. Ce treaba are aici psihiatrul? Lumea nu ma intelege sau este rauvoitoare, dar va trebui sa recunoasca, la un moment dat, evidenta!

Apoi totul intra intr-un vartej in care e greu sa mai faci diferenta intre ce ai facut si ce doar ai fi vrut sa faci, intre pericol si fericire, intre lucruri si imaginile lucrurilor. Cuvintele au uneori o consistenta materiala, alteori se evapora imediat ce au fost rostite. Mintea imi functioneaza pur si simplu prea repede pentru a incapea in fluviul cuvintelor, si acesta navalnic precum apele primaverii.

Fac lucruri riscante si ele par si mai periculoase in ochii oamenilor din jurul meu, speriati de excentricitatea mea care sare in ochi si bruscheaza obisnuintele si ritualurile sociale linistitoare.

Ma interneaza impotriva vointei mele. Percep asta ca o nedreptate fundamentala. Si asa va ramane chiar si dupa ce voi incepe sa realizez eu insumi anormalitatea unora dintre ideile mele expansive. Colac peste pupaza, vor sa iau aceste medicmente care ma fac sa ma simt gri, ca un robot cumsecade.

Va mirati ca intr-o buna zi cenusiul devine negru? Neagra depresie?