Primul lucru pe care il fac dimineata este sa dau o tura, oarecum la intamplare, prin imprejurimi. O ora, o ora si jumatate. La intoarcere mai am inca o ora de citit pe terasa pana sa se trezeasca fetele.
Azi am luat-o spre promontoriul care margineste spre nord-vest Marea Plaja. Vile de toate felurile de o parte si de alta a unui canal cu apa de mare. Stiu deja (avand in vedere ca majoritatea turistilor sunt albanezi kosovari), ca pana si in curtea celor mai modeste voi vedea masini mult prea scumpe.
Se confirma. Viitorul nu suna deloc bine pentru cel mai nou stat european, daca independenta a adus masini de ultima generatie noilor conducatori (izvorati din apele tulburi ale razboiului civil), in timp ce restul natiunii este chiar mai saraca decat inainte.
Maslini, meri, nuci, piersici, peri, lamai, portocali, smochini, intr-o devalmasie vesela si deconcertanta. Imi place varietatea pomilor. La un moment dat imi aminteste de tataie care, cam pe cand aveam poate vreo zece ani a inceput sa aduca puieti de diverse specii pentru a avea in curte si altceva decat cei doi visini, un nuc, un dud si un corcodus. A pus trei meri (a ajuns la maturitate doar unul, poate si pentru ca ceilalti doi serveau adesea de jaloane pentru bicicleta Pegas), un păr (care nu s-a prins), un zarzar si trei pruni. « Si cand o sa faca fructe? », l-am intrebat. « Ehe, cine stie daca o sa mai apuc sa mananc eu mere, da’ o sa mancati voi si o sa va aduceti aminte ». Asta imi spun mie pomii – ca e un om care i-a pus fara gand sa manance el din poame ci sa manance altii si sa zica bogdaproste.
Trec pe langa uneltele de pescuit traditional care nu-si mai asteapta stapanii decat atunci cand vin turistii sa deprinda mestesugul. Turistii vin insa dupa noua, ceea ce, intre noi fie vorba, nu prea e ora traditionala de pescuit.
Ajung la promontoriu. Locul are o frumusete salbatica. Imi pare rau ca nu mai gasesc poza cu cele doua semne de avertizare: in stanga « cad pietre », in dreapta « nu va plimbati pe timp de furtuna » (era figurat un val inalt care se rostogolea spre un om). Mi-e greu sa-mi dau sema daca hotelurile care stateau cu spatele la cativa metri de stancile instabile (si aparent nu prea bine asigurate) erau in regula cu autorizatiile de constructie.
![Zana Krasniqi - TEUTA Magazine [Albania] (July 2008)](https://i0.wp.com/img5.bdbphotos.com/images/orig/f/3/f3kp9l95cce2f2kc.jpg)
Ei bine, Teuta chiar era o regina; iar vaporasul facea legatura cu pirateria patronata de aceasta regina a Iliriei din secolul al III-lea inainte de Hristos.
« Când contempli o grădină dintr-o cameră situată la etaj este evident (dacă stai să te gândesti) că te uiti printr-o fereastră. Dar dacă în primul rând te interesează grădina, o poti contempla vreme îndelungată fără să te gândesti la fereastră.[…] Si exact acesta este modul în care a fost dat uiării supranaturalul. Naturalistii s-au consacrat gândirii despre natură. Ei nu au luat în seamă faptul că 
In prima zi nu am ajuns la plaja. Am lenevit cu totii pe terasa la un mic dejun tardiv si prelungit, apoi am pierdut vremea cu internetul care functiona cu intermitente. Pe la prânzu’ ăl mare am mers la o pizzerie. Am descoperit ca muntenegrenii au o bere buna (Niksič) si ca albanezii kosovari care tineau acel restaurant pareau laudarosi, dar s-a dovedit in final ca era ceva temei in laudele lor.
Plaja era intr-adevar mare. Dupa criteriile Mediteranei Orientale, ar putea fi numita chiar uriasa: 13 km lungime si o latime variind intre 60 si 120 de metri. Pentru mine asta e doar statistica, dar stiu ca fetelor mele le plac plajele mari. Am mers in recunoastere dis-de-dimineata si singurul lucru care nu corespundea cu pozele de pe net era culoarea nisipului. Cenusiul o sa fie o mica dezamagire pentru ele, dar se va compensa cu finetea extraordinara, imi zic (previziunea s-a dovedit corecta). Marea nu mi se pare frumoasa, dar nici lumina laptoasa a diminetii timpurii n-o avantajeaza. Voi constata in zilele urmatoare ca e de o frumusete comuna pe la 10 si in plina splendoare la amiaza.
Parea ca n-o sa se termine niciodata acea strapungere repetata care te ducea meru in aceeasi carte postala: un fir de apa care se vedea jos (uneori doar se banuia), râpa abrupta in stanga, perete dezgolit aproape vertical in dreapta, iar in fata doi munti care se bat in capete; si verde inchis peste tot (doar apa este cand de un verde deschis si tulbure, cand foarte inchisa, aproape neagra).
Am trecut lacul Škoder pe cand soarele apunea frumos (si, ca intr-un tablou de duzina, se vedea si un pescar in lumina amurgului!), apoi tunelul Sozina, lung de aproape 5 km, ne-a scos brusc deasupra Mării Adriatice. Era inca lumina la Sutomore si o mare forfota de turisti, care imparteau drumul cu masinile. Cand s-a rasfirat coloana era deja noapte. Adriatica era plina de beculete.
DAN GHENEA 