Étiquette : vacanta
24 de zile in Balcani (19): Republica Ragusa
În lumina tare a amiezii maşinuţele care aşteaptă să prindă un loc în parcare par nişte gândaci insignifianţi, acolo jos, în fostul şanţ de apărare.
Acoperişurile viu colorate ascund însă o oroare recentă: sunt noi pentru că unele mai vechi au fost sistematic bombardate în timpul războiului din fosta Iugoslavie. Dubrovnik a ajuns sa fie recunoscut în ilustratele turistice după aceste acoperişuri roşii. Se spune că în 1992 Dubrovnikul era oraşul fără acoperişuri.
Aşa că vederile mint şi spun adevărul în acelaşi timp: acoperişurile nu sunt « cele autentice », dar sunt un simbol adevărat al curajului şi tenacităţii locuitorilor acestei republici a libertătii. Nu mă refer la Republica Croaţia, ci la vechea republică maritimă a oraşului liber Ragusa. Am scris mai mult despre ce am descoperit la Palatul Rectorului Republicii Ragusa aici.
24 de zile in Balcani (18): Incredibilul Dubrovnik
Am ezitat în privinţa Dubrovnikului atunci când am facut planul de vacanţă. De fapt, nici nu a figurat în primele două versiuni. Mi se părea că imaginile de prezentare sunt prea aranjate, iar preţurile sunt piperate. Până la urmă a intrat în program mai mult pentru ca era convenabil plasat pe harta călătoriei şi pentru că urma să ajungem acolo in zilele în care e cel mai bun raport între starea vremii şi preţuri.
Am ajuns uşor la locul de cazare şi am ieşit să caut un bancomat. Mai era vreo jumatate de oră până să apună soarele. Era duminică, nu ştiam deloc oraşul, harta pe care o aveam era destul de sumară, aşa că m-am hotărât să o iau spre oraşul vechi, drumul într-acolo fiind cel mai bine marcat. Am dat de primul bancomat după un sfert de oră; la picioarele mele se afla un indicator are arăta că mai am 1,2 km până la Stari Grad. Ceva mă oprea să merg mai departe (probabil că nu voiam să fiu dezamăgit, cu o zi mai devreme, de diferenta dintre realitate şi vederile retuşate), dar era şi ceva care mă trăgea în aceeaşi direcţie cu din ce în ce mai mulţi oameni, vorbăreţi sau tăcuţi, tineri sau grizonaţi, romantici sau meticuloşi.
Şi am ajuns. Şi a fost o întâlnire cu un Dubrovnik pe care până nu îl vezi, nu îl crezi. Vederile îmi sugerau « drăguţ », dar zidurile, văzute în grosimea lor şi de sub umbra lor prelungă, spun o altă poveste. Una tulburătoare. Alte cuvinte nu mai vin. Soarele e pe jumătate în apă.
24 de zile in Balcani (18): Pe urmele lui James Bond
A fost ziua Golfului Kotor. Nu am avut cum să luăm pulsul locului. Am putut doar să mergem ceva mai încet şi să admirăm peisajul. Realmente fabulos. Îl puteţi vedea în antepenultimul film cu James Bond (Casino Royale, 2006 – mai sus e o fotogramă din acest film). În loc de o poză cu Agentul 007 am pus o poză cu mine la Herceg-Novi, în prima zi de septembrie.
24 de zile in Balcani (17): Sv. Nikola, Marubi, Dulcigno
Am urcat până la cetate în ultima după-amiază petrecută la Ulcinj/ Ulqini/ Dulcigno. Chiar la piciorul cetăţii este biserica Sv. Nikola. Am fost atras de grădina cu măslini relativ tineri (aveau cam o suta de ani, dar in genul lor se atinge uşor mia!). Şi era o alee cu felinare in care bătea soarele dinspre apus, astfel că unele dintre ele păreau aprinse. Bătea uşor vântul si crea o linişte sonoră. Biserica a fost ridicată de regele Nikola I al Muntenegrului, in amintirea eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă (1876-1878, acelaşi în care românii şi-au câştigat independenţa faţă de aceeaşi putere suzerană – Imperiul Otoman).
În cetate, vântul bate deja cu putere. Suntem cam subţire îmbrăcaţi. Intrăm în turn (cula Balšić). Aici dăm peste o expozitie de fotografie Marubi. Pietro Marubi a înfiinţat un studio foto în Shkodër (Albania), pe la 1850. Acum exista un proiect european de punere in valoare a celor peste 300 000 de plăci fotografice din colectia Marubi, care acopera o istorie de 100 de ani a unei zone care cuprindea Albania, Muntenegru şi părti din Macedonia de azi.
Când ieşim, vântul e mai blând si lumina apusului te face sa visezi aventuri în stil italian pe stradele înguste, imprevizibile, pe care orice fel de intimitate e foarte improbabilă. Poti auzi din stradă cum cineva îşi face cafeaua, sau te ajunge din urmă conversaţia unui cuplu de tineri francezi (zic tineri după voci, nu-i văd, sunt undeva într-un studio de la ultimul cat). Mă găndesc că poate atunci când oraşul era unul mult mai aglomerat, pe străzi era robabil mult mai mult zgomot si astfel era mai greu să auzi chiar tot ce se întâmpla în casă. Dar îmi dau sema imediat că şi în case era mare aglomeraţie, aşa că adio intimitate. Intimitatea e o invenţie recentă.
24 de zile in Balcani (16): Lovac
Ne-am simţit bine la « Lovac » din primul până în ultimul minut. O primire sobră şi cordială în acelaşi timp, meniu în mai multe limbi (inclusiv română) si explicatii binevoitoare ale gazdelor, alegerea peştilor, servirea amabilă si savoarea preparatelor (dar si asortarea originală a unor gusturi si arome) ne-au încântat simţurile si mintea. Iar rachiul de mandarine de la sfârşit a desăvârşit vraja acestei seri.
24 de zile in Balcani (15): Ziua Buburuzei
Buburuza şi salvatoarea ei (a văzut-o pe o algă care tocmai se scufunda în apele Adriaticii – destul de liniştite din perspectivă umană! – si a reanimat-o, iar acum îi creează condiţii pentru a zbura din nou)
24 de zile in Balcani (14): Calamari excelenti si tântari insistenti
Citesc in Večernje novosti (Stirile de seară) că “depozitul [bancar] al maresalului Tito ascunde bijuterii ale familiei Karagheorghevici [familia regala a Serbiei si a Iugoslaviei]“(am scris mai mult despre asta aici).
Imi dau seama ca Iugoslavia a fost afectata de comunism cam in acelasi fel ca România, desi noua ni se parea, in anii 80, ca ar fi mai aproape de Vest decat celelalte tari socialiste.
Aflu, cu oarecare surprindere, ca in Serbia regalistii sunt deja majoritari (mai mult despre asta – aici). Si probabil ca nu se vor opri la jumatatea drumului, ca aici, in Muntenegru (vezi postarea intitulata Boala presedintilor).
Seara mancam la un restaurant cu specific pescaresc. Optam toti pentru calamari, gatiti in diverse feluri. Calamarii la gratar cu sos de usturoi se dovedesc din nou regii bucatariei locale. Tântarii locului au o tactica perfida de a musca pe sub masa si castiga cateva batalii, insuficient pentru a ne impiedica sa ne simtim din ce in ce mai bine. Cand trecem podul peste Port Milena, fiecare râde sau cânta.
24 de zile in Balcani (13): Valuri mari
Dupa furtuna au fost valuri mari, frumoase. Fiind si o zi cu o briza racoroasa chiar si la orele pranzului, am zabovit mai mult pe plaja. Si nisipul mai pastreaza ceva din umezeala ploii de ieri si nu e incins ca de obicei, asa ca pot sa ma plimb mai relaxat pe aceasta plaja lunga, larga si colorata.
Am inceput sa exersez limba sârba citind un ziar local. Limonadele sunt excelente, iar la pranz incerc a patra sau a cincea oara in aceasta vacanta calamarii la gratar si nu sunt nici de aceasta data dezamagit. Oricat ar parea de ciudat, imediat dupa masa pun pe hartie cateva incercari de haiku. Una dintre ele am pus-o si pe blog (aici).
24 de zile in Balcani (12): O furtuna
E furtuna in muntii din apropiere. Aici e doar o ploaie oblica si o lumina stranie dinpre mare. Reprizele de fulgere si tunete alterneaza cu pauze suficient de lungi pentru ca randunicile sa reapara pe sârma pentru a-si usca, expert si perseverent, penele stropite din belsug in adapostul lor din copacul cu frunza cam rara, dupa moda mediteraneeana.
Citesc ultimele pagini din cartea lui C.S. Lewis, Problema durerii. Pun semn la doua pasaje.
« […]Diferite epoci exceleaza in virtuti diferite. Asadar, daca esti ispitit sa crezi că noi, europenii occidentali, nu putem fi atat de răi fiindcă suntem, comparativ vorbind, mai omenosi – daca, altfel spus, crezi ca Dumnezeu ar putea fi multumit de noi pe baza acestui fapt -, intreaba-te daca e cazul sa fie multumit de cruzimea epocilor neinduratoare pentru ca au excelat in castitate si curaj. Luand aminte la felul cum ne apare noua cruzimea stramosilor nostri, vei putea banui cum le-ar fi aparut lor moliciunea, lacomia si timiditatea noastra[…] »
« Nu trebuie sa facem din problema durerii un rau mai mare decat e de fapt, prin vorbe dezlânate despre «neinchipuita cantitate a nefericirii omenesti». Inchipuie-ti ca eu am o durere de dinti de intensitate x ; inchipuie-ti apoi ca si pe tine, care sezi langa mine, incepe sa te doara un dinte cu intensitatea x. Daca vrei, poti spune ca suma durerii din odaie este acum 2x. Dar trebuie sa tii cont ca nimeni nu sufera o durere de intensitate 2x […] Nu exista o suma a suferintei, caci nu exista cineva care s-o indure. Cand atingem maximul de suferinta pe care o poate indura o singura persoana, ajungem de buna seama la ceva cumplit, dar asta e intreaga suferinta ce poate exista in univers. Adaugarea unei multimi de oameni aflati in suferinta nu adauga durere. »
DAN GHENEA 