Étiquette : vacanta

24 de zile in Balcani (11): Cetinje

· Laisser un commentaire ·

Despre Cetinje, fosta capitala a Regatului Muntenegrului, am mai scris, chiar in timpul vacantei.

Drumul de la Budva la Cetinje ofera o gama bogata de peisaje: marete sau linistite, inverzite sau in tonuri gri-albastrii (dar sa nu uit rosul ruginiu al stancilor feroase dezgolite pentru a face loc drumului), colturoase sau ondulate pana departe, unde aburii vinetii ai muntelui intalnesc norii albiciosi ai Adriaticii. Asfaltul e bun si drumul nu e prea greu.

Orasul apare pe neasteptate pe un platou pe care muntenegrenii il numesc campie, si ii inteleg: inconjurata de asemenea munti, chiar si o mica suprafata plata are aere de campie.

E un oras linistit, dar deloc provincial. Chiar e un oras frumos si care te face sa simti trecutul. Fostele ambasade (germana, austro-ungara, britanica, rusa, franceza), aliniate de-a lungul promenadei, teatrul cochet, parcul, mica gradina din fata fostei ambasade britanice, culorile vesele ale caselor, totul pare sa fie inca viu – un trecut vivant pe care nu l-am mai gasit in alta parte. Mancam pe o terasa nu departe de fosta ambasada rusa. Stau si ma gandesc la modul in care, prin bravura lor muntenegrenii au reusit sa se impuna in ochii Europei. Au mobilizat 70 000 de oameni (practic toti barbatii valizi) in razboiul din 1876-1878, fiind, ca numar de soldati, a doua armata dupa cea rusa dintre cele participante la acest razboi (România a mobilizat atunci aproape acelasi numar de oameni, la o populatie de zece ori mai mare). Imi dau seama acum ca Vronski pleaca pe acest front serbo-muntenegrean, in finalul romanului Anna Karenina. Nemaipasindu-i de viata lui dupa ce Anna murise. S-a intalnit acolo cu oameni carora le era draga viata, dar nu le pasa de moarte daca asta era pretul libertatii. De departe cei mai darji soldati ai timpului lor.

E duminica dupa amiaza, in piata centrala canta o formatie de jazz si prezentul e ca o nota plina.

24 de zile in Balcani (9): Lectura matinală

· Laisser un commentaire ·

« O lume in care as fi realmente (si nu doar in virtutea unei utile fictiuni juridice) «la fel de bun ca oricare altul», in care nu as ridica niciodata ochii catre cineva mai intelept, mai inteligent, mai curajos sau mai invatat decat mine, ar fi insuportabila » (C. S. Lewis – Despre minuni)

24 de zile in Balcani (8): Rată pe varză

· 5 commentaires ·

Am luat o pauza de la mersul la plaja si am jucat toti 5 un joc antrenant, inteligent si frumos facut: Citadele (autor: Bruno Faidutti). Avem o colectie consistenta de jocuri si cateva zile din vacante le petrecem in jurul mesei de joc.

Am mers cu trenuri prin Europa de la 1900 (Ticket to Ride), am cautat Colierul Reginei, am construit orase fortificate si abatii in Languedoc (Carcassonne), am calatorit pe drumuri primejdioase in Italia de Nord (Mille Grazie) si cate si cate alte aventuri!

Citadele e o fantezie avand ca tema un burg medieval occidental. Ceea ce e spectaculos e ca Ulcinj (Dulcigno) pastreaza o amintire mai vie a acestui ev mediu occidental decat insasi Verona, sursa de inspiratie a lui Faidutti pentru acest joc. In plus, aceasta amintire a Apusului se imbina aici cu Rasaritul multicolor.

La pranz am mancat la un restaurant tinut de un kosovar si un muntenegrean. In meniu era si ceva ce se numea piletina. Intelegand ca e vorba de pui, dar nestiind cum era preparat, am intrebat. Am aflat ca puiul era intai fiert, apoi copt (explicatia era data intr-o engleza cu pauze, cu o pauza mai lunga inainte de « boiled » – fiert). Oarecum intrigat si nehotarat, am intrebat si de urmatorul fel ale carui componente imi erau clare: rata si varza. Imi zice  » E la fel, dar cu rata ». Aha! M-am prins: puiul era fiert impreuna cu varza, apoi dat la cuptor.

In meniul in albaneza rata era rosë. « Rata » e un bun lingvistic comun (si exclusiv) româno-albanez. Stefan cel Mare manca rata pe varza (asta e si raspunsul la sarada pe care v-am propus-o aici). Skanderbeg la fel. Skanderbeg intelegea sigur nu numai « rata », dar chiar si « varza », pentru ca aproape jumatate din armata lui era alcatuita din vlahi, iar legaturile sale cu Italia erau foarte stranse. Stefan cel Mare si urmasii sai au avut stranse legaturi cu Polonia. O urmasa a sa, Maria Leszczynska (regina a Frantei, bunica lui Ludovic al XVI-lea si stra-strabunica stra-strabunicului reginei Ana a României), a adus, probabil, rata pe varza din Polonia in Lorena.

Lorena e parte a Lotharingiei medievale, « coridorul oraselor », care se intindea de la gurile Rinului pana in nordul Italiei. In Citadela lui Bruno Faidutti nu se manca rata pe varza. Occidentul are o intarziere de 400 de ani in acest domeniu. Si se vede.

 

24 de zile in Balcani (8): Lectura matinală

· 1 commentaire ·

 » Cei care-si fac din religie zeul lor nu vor mai avea Dumnezeu pentru religia lor »

(Thomas Erskine of Linlathen, citat de C. S. Lewis – Despre minuni, motto la capitolul Crestinism si « religie »)

24 de zile in Balcani (7): Mala Plaža

· Laisser un commentaire ·

ulV-am spus cum e ziua pe Bulevardul Skanderbeg. Spre seara, animatia se muta pe o strada care duce spre Mala Plaža (Plaja Mica), aflata chiar in centrul orasului. Stiu ca suna bizar sa spui ca o plaja se afla in centru, dar la Ulcinj asa e: orasul se arcuieste in jurul unui golf marginit de doua promontorii, intre care se gaseste o zona mai joasa cu zona comerciala si de promenada concentrata in jurul plajei. 

Am lasat masina intr-o parcare si am dat o tura pe jos pana aproape de plaja, inainte de apusul soarelui, dar straduta care trecea pe langa bazar era deja plina de masini asa ca am hotarat sa luam masa intr-un loc cu vedere pana la mare. S-a intamplat sa fie si un restaurant de peste, ceea ce nu putea decat sa ma bucure stiind ce surprize placute poti avea cand se apuca levantinii sa gateasca din bunatatile marii. (Restaurantul se vede in poza deasupra zonei puternic luminate).

In acest punct al bulevardului, in poza apar cateva masini. Dar, de-a lungul celor doua ore care au urmat, am putut sa observam de sus urmatoarea scena: oamenii continuau sa vina cu masini, desi era clar ca nimeni nu mai trecea de zona bazarului vechi; coloana de masini a tot crescut pana cand puteam vedea, la cincizeci de metri de noi, ce faceau oamenii din ultimele masini; iar la un moment dat, cei care erau ultimii in coloana si-au lasat masinile acolo in mijlocul strazii si au plecat mai departe pe jos; evident ca nimeni nu mai putea intoarce din acest moment, asa ca ca am vazut tot mai multi lasandu-si masinile si plecand. Nu-mi dau seama cum s-au deznodat, pentru ca atunci cand am plecat acasa masa de masini era tot acolo.

Pestele si calamarii au venit, intr-adevar, in combinatii pline de savoare.

24 de zile in Balcani (6): Teuta

· 7 commentaires ·

Bulevar Teuta. Ulcinj. Montenegro. УльциньNumele mi s-a parut misterios: Teuta. Si aparea peste tot, cand te asteptai mai putin: bulevardul Teuta, vaporasul Teuta, restaurantul Teuta, TV Teuta, salonul de frumusete Teuta, revista Teuta.

Cand am vazut revista, mi-am dat seama ca e pentru un public tinta feminin si am presupus ca Teuta e un nume de femeie. Dar ce legatura sa aiba cu vaporasul? Iar un bulevard atat de vast nu putea fi decat pentru o regina.

Zana Krasniqi - TEUTA Magazine [Albania] (July 2008)Ei bine, Teuta chiar era o regina; iar vaporasul facea legatura cu pirateria patronata de aceasta regina a Iliriei din secolul al III-lea inainte de Hristos.

De ce am ales sa va impartasesc aceasta curiozitate? Pentru ca in fiecare dimineata, pe plaja, auzeam, din jumatate in jumatate de ora, invitatia de a urca la bordul barcii Teuta si imi venea in minte coperta glamoroasa a revistei, in contrast cu un numar semnificativ de femei musulmane care stateau complet  imbracate pe plaja. (Ulcinj fiind locul preferat de vacanta la mare al albanezilor kosovari). Barbatii kosovari nu pareau insa la fel de stricti cand era vorba de interdictia islamica privind alcoolul.

24 de zile in Balcani (6): Lectura matinală

· 3 commentaires ·

« Când contempli o grădină  dintr-o cameră situată la etaj este evident (dacă stai să te gândesti) că te uiti printr-o fereastră. Dar dacă în primul rând te interesează grădina, o poti contempla vreme îndelungată fără să te gândesti la fereastră.[…] Si exact acesta este modul în care a fost dat uiării supranaturalul. Naturalistii s-au consacrat gândirii despre natură. Ei nu au luat în seamă faptul că gândeau. În clipa în care devii atent la acest lucru e evident că gândirea nu poate fi un simplu eveniment natural si că există, asadar, si altceva în afara Naturii. Supranaturalul nu e îndepărtat si obscur: este ceva ce tine de experienta cotidiană si de fiecare clipă, ceva la fel de intim ca si respiratia. Negarea lui depinde de o anumita neatentie. » (C. S. Lewis – Despre minuni)

24 de zile in Balcani (5): O băltoacă în amurg

· 1 commentaire ·

In prima zi nu am ajuns la plaja. Am lenevit cu totii  pe terasa la un mic dejun tardiv si prelungit, apoi am pierdut vremea cu internetul care functiona cu intermitente. Pe la prânzu’  ăl mare am mers la o pizzerie. Am descoperit ca muntenegrenii au o bere buna (Niksič) si ca albanezii kosovari care tineau acel restaurant pareau laudarosi, dar s-a dovedit in final ca era ceva temei in laudele lor.

Dupa ce ne-am facut siesta, am iesit sa facem un tur de plaja, cu putin timp inainte de apus. A fost prima si ultima oara cand am mai mers pe tarmul Adriaticii in amurg. La acea ora Adriatica mi-a parut o băltoacă: nisipul gri, marea gri, cerul in tonuri vinetii spalacite. Iar tarmul umed avea o consistenta incerta: nici ferma ca plaja atlantica la reflux, nici rece-matasoasa ca nisipul udat de Marea Neagra.

24 de zile in Balcani (5): Velika Plaža

· 1 commentaire ·

Velika-PlazaPlaja era intr-adevar mare. Dupa criteriile Mediteranei Orientale, ar putea fi numita chiar uriasa: 13 km lungime si o latime variind intre 60 si 120 de metri. Pentru mine asta e doar statistica, dar stiu ca fetelor mele le plac plajele mari. Am mers in recunoastere dis-de-dimineata si singurul lucru care nu corespundea cu pozele de pe net era culoarea nisipului. Cenusiul o sa fie o mica dezamagire pentru ele, dar se va compensa cu finetea extraordinara, imi zic (previziunea s-a dovedit corecta). Marea nu mi se pare frumoasa, dar nici lumina laptoasa a diminetii timpurii n-o avantajeaza. Voi constata in zilele urmatoare ca e de o frumusete comuna pe la 10  si in plina splendoare la amiaza.

24 de zile in Balcani (4): Rostogolindu-ne spre Adriatica

· 2 commentaires ·

Am trecut prin zeci de tuneluri. Si inca eram invidiosi pe calatorii din trenurile care pareau sa aiba o ruta si mai spectaculoasa.

Parea ca n-o sa se termine niciodata acea strapungere repetata care te ducea meru in aceeasi carte postala: un fir de apa care se vedea jos (uneori doar se banuia), râpa abrupta in stanga, perete dezgolit aproape vertical in dreapta, iar in fata doi munti care se bat in capete; si verde inchis peste tot (doar apa este cand de un verde deschis si tulbure, cand foarte inchisa, aproape neagra).

Spre 4 am ajuns la Podgorica. Ne era foame si ne trebuiau cartele telefonice asa ca am tras la mall. Mallul, ca toate mallurile, iar orasul e unul urât, construit de la A la Z in anii socialismului (minus cele doua malluri!).

Podgorica e situat in singura campie demna de acest nume din Muntenegru (in rest, sunt niste petice de pamant mai mult sau mai putin plat, doar ceva mai mari ca Parcul Herastrau; in stradania de a gasi si ceva câmpii in tara lor, geografii muntenegreni spun ca si Cetinje, vechea capitala, aflata undeva pe la 700 de metri altitdine, ar fi situata intr-o câmpie!).

Am trecut lacul Škoder pe cand soarele apunea frumos (si, ca intr-un tablou de duzina, se vedea si un pescar in lumina amurgului!), apoi tunelul Sozina, lung de aproape 5 km, ne-a scos brusc deasupra Mării Adriatice. Era inca lumina la Sutomore si o mare forfota de turisti, care imparteau drumul cu masinile. Cand s-a rasfirat coloana era deja noapte. Adriatica era plina de beculete.