In fiecare luna se casatoresc in Romania peste 20 000 de persoane. Un sfert vor divorta, dintre care mai mult de un sfert in mai putin de 5 ani. Am mentionat numarul divorturilor ca un indicator al prevalentei conflictului in cuplu. Dar numarul divorturilor reprezinta doar varful aisbergului: nici cuplurile necasatorite, nici casatoriile in „razboi rece” nu sunt reprezentate in acest tip de statistica. Conflictul de cuplu este un fenomen universal si inevitabil. Si totusi, multi dintre noi ne construim idealul de cuplu plecand de la reveria ca „vom trai fericiti pana la adanci batraneti”. In consecinta, preferam sa nu ne antrenam pentru a face fata unui eventual conflict, gandindu-ne ca o relatie mai putin decat perfecta nu este o miza atractiva; pariem exorbitant pe o relatie perfecta, sansa de castigare a acestui pariu fiind mai mica decat castigarea marelui premiu la loterie.
Parafrazandu-l pe Tolstoi (Lev Nicolaevici), se poate spune ca durabilitatea unui cuplu depinde mai putin de compatibilitatea calitatilor si defectelor partenerilor, mai importanta fiind capacitatea lor de a-si rezolva disputele.
DAN GHENEA 
Ce frumos si limpede e cerul dupa furtuna! Numai de nu ne-am feri cu atata indarjire din calea ei!
Este un poem, drag mie, al Anei Blandiana:
Cuplu
Unii te vad numai pe tine,
Altii ma vad numai pe mine,
Ne suprapunem atat de perfect
Incat nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia
De unde putem fi vazuti amandoi.
Tu vezi numai luna,
Eu vad numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stam spate in spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sangele duce zvonuri
De la o inima la alta.
Cum esti?
Daca ridic bratul
Si-l intind mult inapoi,
Iti descopar clavicula dulce
Si, urcand, degetele iti ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc si-mi strivesc
Pana la sange gura.
Cum suntem?
Avem patru brate sa ne aparam,
Dar eu pot sa lovesc numai dusmanul din fata mea
Si tu numai dusmanul din fata ta,
Avem patru picioare sa alergam,
Dar tu poti fugi numai in partea ta
Si eu numai in cealalta parte.
Orice pas este o lupta pe viata si pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodata sau unul va purta,
Incă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Si molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri intreg
Si va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiata de vecie,
Cat o cocoasa,
Cat un neg…
Oh, numai noi cunoastem dorul
De-a ne putea privi in ochi
Si-a intelege astfel totul,
Dar stam spate in spate,
Crescuti ca doua crengi
Si daca unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singura privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Insangerat, infrigurat,
Al celuilalt.
Da, imi place si mie; n-am mai citit-o de mult pe Ana Blandiana. Intamplator sau nu eram la o pagina din Pessoa in acelasi ton, zic eu:
Pentru tine, nu pentru mine impletesc aceste ghirlande
Improspatate, si pe fruntea mea le depun.
Impleteste-le tu pentru mine,
Caci pe ale mele nu le vad.
Daca nu e mai mare placere in viata decat sa ne vedem
Unii pe altii, hai sa ne vedem, si, vazandu-ne,
Sa ne impacam surzi
Cu surda inconsistenta.
Deci sa ne incununam unul pe celalalt si sa-i inchinam
Unanim toast sortii de care vom avea parte,
Pana cand ne ajunge
Ora luntrasului.
(Ricardo Reis – Ode – XVI)