Étiquette : cuplu

Desert cu empatie


Trebuie să recunosc: aveam fantezii cu mine în rol de salvator al relaţiei lor. Aveau un terapeut cunoscut, dar nu părea să fi reuşit ceva. Aşa că merita să încerc. Nu se ştie de unde sare iepurele.

Dar iepurele a sărit din bucătăria lui Ganero. I-am spus lui Ganero că am ceva indicii pentru jumătate din ingredientele supei intimităţii. Ganero aduse hârtia pe care scrisesem cele nouă ingrediente.

– Pe lista ta, zise Ganero uitându-se la mine, la mijloc e empatia. Asa că azi avem desert. Am pregătit ceva care iese bine doar dacă înţelegi cum se vede lumea din papucii celuilalt… Sper să tăceţi un sfert de oră şi să savuraţi atent acest tiramisu. Tiramisu nu înseamnă „ia-mă şi du-mă întru-un loc vrăjit”, ci mai degraba „înţelege-mă şi vom merge împreună”.

………………………………….(textul complet al episodului 6 din Supa intimităţii îl puteţi citi pe Ralix.roaici)

Mai puţin ca perfectul


Mai puţin ca perfectul e un timp dintr-o gramatică a dezamăgirii.

(Dezamăgire e un substantiv compus. Nu poate fi dezamăgit decât cel care a fost amăgit.)

În lumea reală, mai puţin ca perfectul ia locul prezentului.

Uneori, mai puţin ca perfectul ia forma unui viitor apropiat, hulpav şi impersonal:

« Acum nu pot să… dar după ce rezolv şi… o să fie totul bine şi o să pot şi eu să… »

Alteori e un viitor îndepărtat, vag luminos, faţă de care prezentul e mereu cenuşiu. Victimele acestui tip de « mai puţin ca perfect » sunt « optimiştii » care zic:

« O  să vină odată şi  odată şi  rândul nostru… « 

Dar, între timp, privesc ceea ce li se întâmplă în prezent prin această lentilă a viitorului mai bun la care au dreptul. Şi dacă am dreptul la mai bine, mai binele de mâine face ca azi să fie « mai răul ». Şi trăiesc zi de zi, « mai răul », mai puţin ca perfectul.

Dar cele mai mari ravagii le face mai puţin ca perfectul în relaţiile de cuplu. Mai ales că relaţia începe adesea cu mai mult ca perfectul, altfel spus cu faza de îndrăgostire.

« Cînd ştiu cum a fost, de ce să accept mai puţin decât atât pentru mulţi ani de-acum încolo?… Ce rost are o ciorbă reîncălzită? »

Îndrăgostirea nu este o amăgire. E reală, are rosturile ei, are chiar şi o bază fiziologică. Pentru o vreme creierul funcţionează un pic altfel. Nu, nu e o boală. Aşa cum credinţa copiilor în Moş Crăciun nu e o boală. Dar trece.

Dacă e să dureze, relaţia trece într-o nouă fază. O etapă în care descoperim că suntem doi, şi diferiţi, şi încercăm să combinăm scenariile noastre « perfecte ». Perfectul compus.

Doar că uneori ne aşteptăm ca multe lucruri să se petreacă magic:

« Trebuia să-şi dea singur seama… dacă îi spun eu tot timpul ce vreau, nu mai are aceeaşi valoare »

Sau ni se pare că anumite lucruri sunt subînţelese:

« Trebuia să spun?! … Nu era normal să …? »

Şi iată că, în loc să fie un perfect compus, începem să folosim imperfectul impersonal – « trebuia ».

« Dar am trecut peste asta, sperând că… »

Speranţa e bună doar dacă aduce un strop din viitorul pe care îl promite pentru a îndulci prezentul. Dar când e cu « trecut peste » e vorba de anularea prezentului în favoarea unui viitor « fără compromisuri ».

Compromis e, totuşi, un cuvânt frumos. Înseamnă a promite împreună. Lucruri care încep azi.

Timpul frumos al compromisului e perfectul simplu.

« Tocmai mă sună să-mi spună că a luat bilete la teatru aşa cum mi-a promis. »

Cam ăsta ar fi perfectul simplu al iubirii în faza a treia (faza de implicare) – să spun ce voi face în viitorul apropiat şi să fac ceea ce tocmai am promis.

Altminteri, pentru cei care măsoară tot timpul dinspre linia orizontului, perfectul simplu e tot un « mai puţin ca perfectul » – ceea ce este sub nasul lor nu e de nasul lor, e prea puţin în raport cu mai binele care poate că îi aşteaptă chiar la colţul străzii. Desigur, după ce vor fi ieşit din acest spaţiu îngust la compromisului…

Dorinţa şi bunăvoinţa


„Nu e bine sa te obisnuiesti cu ajutorul si bunavointa celorlalti pentru ca nu poti conta pe ei, te dezamagesc intotdeauna” – cam asta crede Beatrice că ar fi filosofia lui Victor. Filosofia unui cuceritor mereu neliniştit, adaug eu în gand.

– Spune că sunt prea binevoitoare cu el şi că asta îl nelinişteşte.

– Prea binevoitoare?!

– Da, zice că îi e teamă ca va incepe sa-i placa prea mult si sa devina dependent de “bunavointa” mea.

In acest punct al conversatiei imi pare ca sunt in pericol sa intru pe un teren minat. Sunt prieten cu Victor cam din aceeaşi vreme in care Beatrice îmi povestea încurcăturile ei amoroase, fiind noi camarazi într-un proiect cu mult petrol si multi nervi, undeva în Est…

…………. continuarea pe Ralix.ro (aici)

Stres masculin, stresuri feminine


……….o relatie de cuplu nesatisfăcătoare are efecte diferite la bărbati si la femei în ceea ce priveste nivelul cortizolului (unul dintre hormonii de stress) dupa o zi stresantă la lucru. La bărbati, cortizolul scade la sfarsitul zilei (permitand astfel intrarea in actiune a mecanismelor de refacere) indiferent de calitatea relatiei de cuplu, pe cand la femei nu scade decat dacă relatia de cuplu este satisfăcătoare.

Nu inseamna ca femeile sunt dependente de relatie, iar barbatii nu dau doi bani pe relatie. Doar ca in mintile barbatilor relatia e ceva de care trebuie sa se ocupe in primul rand femeia, iar femeile (desi ar vrea sa poata spune ca e altfel) gandesc exact la fel. Asa ca barbatul vine acasa cu idea ca rolul lui principal tocmai s-a incheiat (iar relatia e un plus, un hobby in care face doar ce are chef); femeia, in schimb, stie ca partenerul are asteptari ca ea sa fie ca noua dupa job (adesea chiar si ea se gandeste astfel).

………Articolul complet pe Ralix.ro

Ultima bruma


“Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine.”Acest aforism al poetei Carmen-Sylva (Regina Elisabeta a României) se potriveste cu starea de spirit a multor barbati si femei in zilele ultimelor brume, cand vremea neprietenoasa ne impinge unii catre altii in incaperi fara ecou. E vremea cand barbatii, care se retrageau altadata de pe campurile de lupta, se retrag de pe stadioane (majoritatea dezamagiti, cativa cu o mandrie de imprumut care se va dezumfla pana la Craciun)… [continuarea aici]…

Mic dejun cu Alice si Victor


– Sigur ca puteam sa-ti spun, dar mi-ar fi placut sa intuiești1
– Tu nu porti cercei, cum as fi putut sa intuiesc2 ?!
– Asa cum intuiai3 toate dorintele mele atunci cand ne-am cunoscut!
– Dar atunci nu faceam decat sa urmez niste intuitii4 despre adevaratele mele dorinte profunde, care se dovedeau a fi si ale tale…

Ar putea fi o discutie la micul dejun intr-un cuplu care tocmai a trecut de faza de indragostire, dar nu vor sa stie inca nimic despre asta. Dupa cum ar putea fi si un text propus amatorilor de istoria ideilor – in cazul nostru ar fi vorba de patru definitii ale intuitiei, propuse in patru secole diferite, de patru barbati (aici s-ar putea sa avem o problema!) foarte diferiti.

[… articolul intreg – Intuitie feminina si deductii masculine – pe Ralix.ro – aici; am dezvoltat intr-un text de 1000 de cuvinte crochiul La ce nu foloseste intuitia]