op.13, « Podul Minciunilor »

De când minciuna stă cu noi la masă/ Ne pare mult prea mică pâinea vieţii;/ Bem rodul viţei la hotarul ceţii/ Căutând uitarea grasă şi frumoasă//

Rar mulţumiţi de darurile sorţii/ Ne-mbălsămăm în vorbe de melasă/ Si fermentând începe să miroasă/ Al amăgirii hoit în faţa porţii.//

Ziua minţim abil cu voce tare/ Iar seara vrem să auzim în şoaptă/ Tot adevărul vechilor izvoare.// Dar gândurile trec zornăitore/ Pod peste vis ce duce către faptă;/ Pe apa dintre trestii trece-o boare…///

Alte sonete – aici