— Ati indispus profund delegatia firmei prietene! Ati servit cafeaua cu niste formule care sugerau că vorbiti japoneza la perfectie!
— Dar n-o vorbesc chiar asa de rău, Saito-san!
— Tăceti! Cu ce drept vă apărati? Domnul Omochi e foarte supărat pe dumneavoastră. Ati creat o ambiantă execrabilă în sedinta de azi-dimineată: cum ar mai fi putut partenerii nostri să se simtă în sigurantă, cu o albă care le întelege limba? Începînd din momentul ăsta, nu mai vorbiti japoneza. Am făcut ochii mari.
— Poftim?
— Nu mai stiti japoneza. E clar?
— Pai Yumimoto m-a angajat tocmai pentru că stiam limba!
— Nu ma interesează. Vă ordon sa nu mai întelegeti japoneza.
— Imposibil. Nimeni nu se poate supune unui astfel de ordin.
— Există întotdeauna un mijloc de a te supune. Asta ar trebui sa înteleagă creierele occidentale.
Cu « uimire si cutremur » trebuie sa-i vorbească un samurai stapanului sau, atunci cand i se permite acest lucru. Stupeur et tremblements (Uimire si cutremur) descrie o « ciocnire a civilizatiilor » in arena unei corporatii japoneze. O carte pe care am citit-o cu uimire si fiori (de admiratie si de placere). Exista si un film (clip de prezentare – aici), dar nu prea are cum sa se apropie de frumusetea cartii.
DAN GHENEA 
Am citit acum câţiva ani o carte care m-a uimit şi impresionat, tot o experienţă trăită în Japonia. Era povestea unei tinere care lucrează un an într-o corporaţie şi cat de greu se integrează; pentru că legal nu o puteau da afară, a ajuns să fie pusă să facă tot felul de activităţi, unele chiar ridicole, cum ar fi ca în fiecare zi să mute ziua din calendarele din firmă. Scrisă cu foarte mult umor, descria nişte aspecte crâncene mai ales despre modul în care erau tratate femeile în cadrul firmei, cele care aveau aspiraţii şi doreau să avanseze. Din păcate am uitat cum se numea cartea, aţi citit-o cumva? Aş vrea să o recitesc…
Numai bine!
Este chiar cartea despre care vorbim – Uimire si cutremur de Amelie Nothomb.