1.0. Punctul de start al oricărui traseu terapeutic este constientizarea impasului.

« – Cu ce vă pot ajuta?

 – Nu stiu, sper să îmi puteti spune dumneavoastră. »

Dacă as incepe să intreb acum despre somn, dispozitie, apetit, idei, senzatii, as primi niste cuvinte de completat pe liniile punctate in formularul meu diagnostic. Omul ar presupune ca nu am timp de pierdut cu povesti si s-ar conforma.

 » – Spuneti-mi mai multe despre dumneavoastră…

  – Nu stiu cat timp avem … Nu stiu se unde să incep… »

Sunt aproape sigur ca stie de unde sa inceapa: cat mai de departe. Ca sa aiba o scuza (lipsa de timp ar fi o scuza onorabila) pentru a nu ajunge cu povestea acolo unde n-ar mai putea evita constatarea impasului existential.

 » – Poate că începeti cu ceea ce va supără cel mai mult acum …« 

Povestea incepe cu Impasul.

Si daca va ganditi bine, toate povestile incep cu un impas:

« Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii » (Povestea Porcului)