Nu mai ascultasem de mult teatru radiofonic (când eram copil, eram un pasionat al genului). Am ascultat ieri şi azi piesele participante la ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România (http://tnr.srr.ro/articole/art.htm?g=1&c=61&a=1280591). Drama recompensată cu premiul I, … Continuer la lecture de Radioterapie: Metamorfoza
1.1.2.0. Încercare si eroare e un model de invatare comportamentalist. În forma sa pura presupune ca incercarile au loc mai intai la intamplare, apoi soarecele de experienta incepe sa memoreze incercarile infructuoase pentru a le evita, crescandu-si astfel sansele de a iesi din labirint pentru a ajunge la recompensa.
1.1.2.1. Diferenta dintre oameni si soareci intr-un labirint e ca oamenii pot avea o reprezentare a labirintului, anterioara experientei concrete. Omul isi poate spune: acesta pare un labirint si s-a dat deja o solutie pentru a iesi intr-un timp rezonabil din labirint – pune mana dreapta pe un perete si mergi fara sa te intorci tinand mereu mana pe acel perete.
1.1.2.2. Conceptul de incercare si eroare ramane esential si intr-o perspectiva noematica, dar nu in primul rand ca o dobandire de abilitati in vederea supravietuirii, ci ca un exercitiu de construire personala a sensului povestii de viata.
1.1.2.2. A. Aplicatie. Esti un tânăr de 28 de ani, ai avut o afacere care a mers
bine vreo 3 ani, apoi nu a mai mers, esti un bucatar bun si lucrezi intr-un loc bun, dar nu prea iti place programul, ai vrea sa iti continui studiile, dar nu prea stii cum sa faci rost de bani si timp pentru asta. Simti ca ar trebui sa iei o decizie si nu stii ce cale sa apuci:
Care e iesirea din acest labirint?
1.1.0. Un efect secundar al educatiei, probabil inevitabil, este faptul ca genereaza fantasma lumii « drepte »: daca faci ceea ce trebuie, primesti ceea ce meriti. Ies din copilarie cu convingerea ca exista un drum corect si cu speranta ca eu ma aflu pe acest drum sau in vecinatatea lui.
1.1.1. Invat sa rezolv probleme care au o solutie si doar foarte rar mi se cere sa gasesc mai multe cai de rezolvare; si mai rar mi se cere sa aflu in ce conditii o problema are solutie. Este rasplatit exagerat rezultatul final, in dauna explorarilor si greselilor fertile.
1.1.2. In contrasens cu adevarul evident ca am invatam prin incercare si eroare, greselile ajung sa fie considerate o pierdere de vreme. Si ca drumuri infundate, care nu duc nicaieri.
1.1.3. De cate ori cred ca ma aflu pe un asemenea drum, daca sunt inca sub influenta fantasmei lumii « drepte », ma voi gandi ca « ar trebui » sa ma intorc la momentul « alegerii gresite » si sa o indrept. Ca atunci cand greseam un calcul si il luam de la capat.
1.1.4. Intoarcerea e imposibila in timpul real, ireversibil, spre deosebire de timpul reversibil al unui exercitiu.
1.1.5. « Daca as putea sa dau timpul inapoi, acum as sti ce trebuie facut ». Cunoastere perfect inutila, pentru ca trecutul nu poate fi schimbat. Falsa cunoastere, pentru ca nu va putea fi verificata niciodata. Nociva « cunoastere » pentru ca imi risipeste resurse de care am nevoie in efortul de schimbare aici si acum.
1.0. Punctul de start al oricărui traseu terapeutic este constientizarea impasului.
« – Cu ce vă pot ajuta?
– Nu stiu, sper să îmi puteti spune dumneavoastră. »
Dacă as incepe să intreb acum despre somn, dispozitie, apetit, idei, senzatii, as primi niste cuvinte de completat pe liniile punctate in formularul meu diagnostic. Omul ar presupune ca nu am timp de pierdut cu povesti si s-ar conforma.
» – Spuneti-mi mai multe despre dumneavoastră…
– Nu stiu cat timp avem … Nu stiu se unde să incep… »
Sunt aproape sigur ca stie de unde sa inceapa: cat mai de departe. Ca sa aiba o scuza (lipsa de timp ar fi o scuza onorabila) pentru a nu ajunge cu povestea acolo unde n-ar mai putea evita constatarea impasului existential.
» – Poate că începeti cu ceea ce va supără cel mai mult acum …«
Povestea incepe cu Impasul.
Si daca va ganditi bine, toate povestile incep cu un impas:
« Cică erau odată o babă și un moșneag: moșneagul de-o sută de ani, și baba de nouăzeci; și amândoi bătrânii aceștia erau albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea din pricină că nu aveau copii » (Povestea Porcului)
0.1.Terapia noematică e o incercare de reconstructie a unui dialog intre un eu si un tu. Clientul va incerca sa se descopere ca eu, iar terapeutul să faciliteze relatia de incredere cu tu-ul.
0.1.1. Ce poate face terapeutul pentru client?
a) Să creeze un spatiu psihologic sigur, in care clientul sa poata vorbi mai liber despre sine si cu sine însusi.
b) Să ajute la constientizarea impasului
c) Să ofere intelegere, sprijin si feedback constructiv
d) Să ajute clientul să genereze noi strategii de adaptare si să ii fie alaturi in procesul de exersare a acestor noi strategii
e) Să faciliteze reconstructia sensului povestii de viata a clientului.
0.1.2. Ce nu poate face terapia?
i) Nu-ti spune ce obiective de schimbare sa alegi.
ii) Nu-ti judeca valorile.
iii) Nu-ti da retete ale fericirii.
iv) Nu-ti da asigurari pe viata.
Will I Ever See Daylight Again?
I feel like a bird / trapped in a suffocatingly small birdcage,/ hidden at the bottom/ of a dark basement./ I want to breakout of the blackness,/ And fly into the Light outside./ But it is an impossible task – I can’t get out./ And the thick, murky black air closes in…//
I feel like I’m in a room/ with invisible walls./ But it’s so black in the room,/ that I can’t see through the walls./ Where I go, the room goes –/ I can’t get out./ I wish someone would chain the room still,/ so that I could get out into the Light,/ But there is no escape,/ because I am the room./
(Peter Stone – A Collection of Poems about Depression)
E titlul unui film frantuzesc din anii 60 (mai precis, 1966 – Un homme et un femme, in regia lui Claude Lelouch), pe care l-am vazut de mai multe ori in anii ’80. Imi placea si filmul, imi placea si muzica (un foarte fredonabil şaaabaadabadabadaba-uabadabada…).
Se spuneau putine cuvinte, restul era un şabadabada de emotii nevorbite.
Intr-un cuplu de cursa lunga, femeia adulta si barbatul adult se pot intelege reciproc daca invata sa completeze cuvinte in spatiile cu uabadabada. Cuvinte directe (propozitii care incep cu « eu »), precise (spun ce inteleg din actiunile tale si spun ce voi face eu) si clare (spun care este obiectul dorintei mele).
Pe scurt, invat sa formez propozitii de tipul:
Eu + verb activ si personal + complement direct exprimand un obiect bine definit.
Cam prozaic, nu?
DAN GHENEA 