…uitat sa rămână numele nostru din cartea neamurilor vii!
Că suntem cu totii români, dupa numele Romei celei vechi, ne-a lasat scris Miron Costin, pârcalab de Hotin si vornic al Tarii-de-Jos.
Cand vorbim despre Unirea Principatelor si Independenta României nu se poate sa uitam numele Kogalniceanu. Mihail Kogalniceanu s-a nascut la Iasi, iar stramosii sai erau raspanditi pe tot cuprinsul Basarabiei. In timpul vietii lui s-a redobandit (1856) si iarasi s-a pierdut (1878) Cetatea Alba, locul de origine al stramosilor sai din partea mamei.
Vasile Alecsandri avea stramosi la Tighina, iar familia boierilor Văcăresti se tragea din tinutul Soroca.
Mihai Eminescu avea bunici de ambele parti ale unei granite ce taia judetul Suceava in doua.
Mi-e greu sa-mi imaginez România fara acesti moldoveni. As indrazni sa spun ca România e o casă proiectata de moldoveni in care ei n-au fost primiti decât pe jumătate. Cealalta jumatate a fost lasata in bătaia vanturilor. Care le-au dus mormintele pana dincolo de Cercul Polar.
1. 
Papucul-doamnei si sângele-voinicului fac parte din aceeasi familie – cea a orhideelor. Orhideele erau florile preferate ale unui dictator care putea asculta o zi intreaga Inelul Nibelungilor.
4. 
Plaja era intr-adevar mare. Dupa criteriile Mediteranei Orientale, ar putea fi numita chiar uriasa: 13 km lungime si o latime variind intre 60 si 120 de metri. Pentru mine asta e doar statistica, dar stiu ca fetelor mele le plac plajele mari. Am mers in recunoastere dis-de-dimineata si singurul lucru care nu corespundea cu pozele de pe net era culoarea nisipului. Cenusiul o sa fie o mica dezamagire pentru ele, dar se va compensa cu finetea extraordinara, imi zic (previziunea s-a dovedit corecta). Marea nu mi se pare frumoasa, dar nici lumina laptoasa a diminetii timpurii n-o avantajeaza. Voi constata in zilele urmatoare ca e de o frumusete comuna pe la 10 si in plina splendoare la amiaza.
Parea ca n-o sa se termine niciodata acea strapungere repetata care te ducea meru in aceeasi carte postala: un fir de apa care se vedea jos (uneori doar se banuia), râpa abrupta in stanga, perete dezgolit aproape vertical in dreapta, iar in fata doi munti care se bat in capete; si verde inchis peste tot (doar apa este cand de un verde deschis si tulbure, cand foarte inchisa, aproape neagra).
Am trecut lacul Škoder pe cand soarele apunea frumos (si, ca intr-un tablou de duzina, se vedea si un pescar in lumina amurgului!), apoi tunelul Sozina, lung de aproape 5 km, ne-a scos brusc deasupra Mării Adriatice. Era inca lumina la Sutomore si o mare forfota de turisti, care imparteau drumul cu masinile. Cand s-a rasfirat coloana era deja noapte. Adriatica era plina de beculete.
DAN GHENEA 