Am fost la lansarea cărţii despre care v-am pomenit acum câteva zile – Demonul amiezii, de Andrew Solomon.
Vorbitorii au tinut parcă dinadins să ocolesca exact domeniul lor de competenta – psihiatrul a vorbit mai mult despre literatură, iar scriitorul a dat niste sentinte diagnostice foarte tranşante.
Despre « managerul cultural », ce sa mai zic: a vorbit mai mult despre sine, la superlativ. A zis si despre Solomon ceva tot la superlativ, dar tare ciudat: ca e atât de profund că ea nu e sigură că l-a înţeles cu adevărat. Si nu mi-e clar ce fel de management cultural a facut daca nu l-a convins pe « Andrew » sa vina la lansare, când autorul însuşi i-a zis că originea tatalui sau (« de undeva din Moldova ») e foarte importanta pentru el.
Oricum, discursurile fiind lungi şi imprecise, am avut timp sa citesc multe pagini din cartea în discuţie. Şi am constatat că prima impresie a mea a fost greşita: stilul e destul de lemnos si « corect politic », iar citarile sunt cam din auzite.
Paginile citite nu m-au convins nici macar că Solomon este un jurnalist cu stil. Iar daca aş fi mai avut vreun dubiu, prezentarea făcută cărţii mi l-ar fi spulberat. Lansarea a fost, de fapt, o scufundare. Demonul plictiselii a scufundat Demonul amiezii.
DAN GHENEA 
🙂 Mi-ar fi placut ca lansarea sa va convinga sa cumparati cartea, pentru ca as fi vrut sa ne povestiti apoi despre ea. Eu am fost, de la bun inceput, subiectiva si am judecat-o dupa autor, dupa care am inceput sa citesc niste review-uri. Unul dintre ele m-a amuzat teribil si, daca imi permiteti, il postez mai jos:
« Oh Andrew, Andrew, Andrew Solomon! What a spoiled, misguided, little man you are. I wanted to like you. I wanted to learn something about myself from your book. I tried not to judge you when you spoke of disagreements with pony riding instructors as precursors to depression. I tried not to judge you when you told me about the « splendid » time you had after your senior year in college when you went to Italy, France, Morocco, Vienna and Budapest. After all, it’s not your fault you were born into money. I even reserved judgment when you told me about how you became so depressed that you had fifteen unprotected, homosexual encounters in an attempt to contract HIV and therefore have a legitimate excuse to kill yourself.
But all things, my dear, dear Andrew, must come to an end. And the end of my tolerance for you came when you told me about going to Africa to receive an alternative, voo-doo type treatment for your depression in which you « spooned » with a bound ram under a pile of blankets while natives danced around and beat you and the ram with a live chicken and then the ram was slaughtered and it’s warm blood was rubbed all over your naked body which you described as « peculiarly pleasurable » and then you drank a Coke.
I am utterly horrified and disgusted. How you got the 2001 National Book Award for this whiny, putrid pile of crap is beyond me! You sir, depress the hell out of me! May God save you! »
Da, interesant.
E clar acum pentru mine ca e o celebritate umflata cu pompa.
Am fost si eu ieri la lansare. A fost un esec, lucru evident confirmat cand dl Cartarescu a luat cuvantul cu un oftat. Iar psihiatrul mi s-a parut nesigur pe el. Restul nu au contat. Nu am luat nici eu cartea intrucat am avut impresia ca-l recitesc pe Musatescu cel Mic.
La inceputul articlului psihiatrul si scriitorull fac schimb de roluri. Nu am participat la lansare. Dar, un astfel de schimb de roluri poate fi periculos daca se continua pe durata indelungata.
Andrew Solomon despre vizita sa in Romania: http://www.newyorker.com/online/blogs/books/2014/07/gay-jewish-mentally-ill-and-a-sponsor-of-gypsies-in-romania.html