Ipoteca timpului

de John Puhiatau Pule

Delfini, nectarine, ţestoase,
toate deodată, afară sar dintr-a ta
gură. Lacrimi întinse pe mile întregi, ca marele Râu
al Americii, se scurg din ochii albatrosului
care-şi bâţâie capul lăsat sub sânul tău.

Papagali fascinanţi şi tot aşa porumbei
zboară din grâul palmelor tale
de-a dreptul în rai. O mare tăcută
scoate din rădăcini o insulă şi
tu dormi acolo cu caii dintr-un vis.
…………………………………………………..

Şi când râzi tu parcă
duci vântul prin peşteri de-argint
din insule cu ananaşi umizi şi
frangipani […]
……………………………………………………

Vara te face să râzi şi
adori să înoţi. Iubeşti ce
iubesc şi eu; pescăruşi, munţi, câmpuri
verzi vălurite, cearceafuri de satin, perne de mătase;
tu fugi de ploaia care te caută.

…………………………………………………….

Mi-e frică să dorm pe-ntuneric,
mi-e frică uneori să spun te iubesc.[…]

……………………………………………………….

Marea e ca un magnet pentru pielea
ta fină; înoţi ca şi cum mâine
a trecut ca un nor […]

…………………………………………………….

Stai întinsă ca o pajişte
cu sălcii şi portocali; zâmbeşti
păsărilor care se scălămbăie prin aer;
plângi de-atâta râs şi lacrimile
cad şi eu le beau, amestecate cu vin.

…………………………………………………….

Amintirea e greutatea
de a uita, nu-i aşa? a culege flori care-şi
ţipă mireasma între degetele noastre
şi picurii de ploaie care-nlocuiesc
lacrimi de râs şi-mbujoraţi obraji.

…………………………………………………….

(originalul aici)