Frederica… Numele era scris cu bleu foncé. Fond alb. Chenar auriu. Rever larg, bleu ciel, esarfa galbenă, cer gri lejer olandez.

– Din cauza timpului nefavorabil decolarea pe aeroportul Lowfish va întârzia cu 145 de minute.

« Decolarea pe…? »

Probabil că spusesem deja asta cu voce tare, pentru că am auzit-o pe cea numită Frederica răspunzându-mi:

– Da, domnule, decolare pe Lowfish, spusese ea cu un zambet derutant plasat cu accent tonic pe « domnule ».

– Nu era posibil sa aterizăm pe … pardon (tocmai imi picase fisa: eu voi ateriza cu siguranta maine !) …să decolăm pe un alt aeroport? O să avem combustibil pentru 145 de minute?

– Nu vă faceţi probleme, domnule (cu un zâmbet circumflex pe o), pe masură ce va curge timpul vom avea din ce în ce mai mult combustibil…(oftează)… S-ar putea chiar să fie nevoie să aruncăm o parte din combustibil dacă vremea nu se va îndrepta mai repede.

– Şi nu am putea decola pe un aeroport mai îndepărtat, daca tot vom avea atâta combustibil?

– Nu, domnule, acest zbor e legat de un punct fix din trecut (zâmbetul se ascunse în tăcerea dintre buzele care abia se atingeau si ochii verzi cu lumina racoroasă a pădurilor din Amersfoort )… Nu aţi dorit un vin?

« …2012…Namaqua…Bloemfontein…. » Citeam pe sticla de vin şi mă simteam ceva mai încrezător în trecut: erau dovezi solide că anul 2012 chiar existase. Iar citirea numelui Bloemfontein făcea ca până şi existenţa lui Jules Verne să fie mai probabilă…

Din păcate, cu puţin timp înainte voi fi fiind în sala de aşteptare a aeroportului, acolo unde a fost întotdeauna mâine…

(va urma)