« Monarhia este o relicva a trecutului, republica este cadrul optim al democratiei| » – aceasta este fraza-buldozer a celor hraniti cu mitologia revolutiei franceze.

O prima observatie ar fi ca toate monarhiile constitutionale actuale (cu exceptia, discutabila, a Marii Britanii) sunt  posterioare revolutiei de la 1789.

De altfel, prima monarhie constitutionala, in sensul actual al termenului, a fost chiar Franta, intre 1791 si 1792.

Ca o ironie a istoriei, prima republica europeana moderna este Anglia, intre 1649-1653.

Vom incepe povestea chiar cu Anglia lui Oliver Cromwell. Commonwealth of England a fost o republica la fel de terorista ca si prima republica franceza. Campaniile din Scotia si Irlanda ar putea fi calificate, dupa criteriile actuale, drept adevarate genocide. Si sfarseste, ca si republica franceza in dictatura personala: in 1653, la 4 ani de la decapitarea regelui Charles, Oliver Cromwell dizolva Parlamentul si se proclama Lord Protector, intr-o ceremonie care a fost aproape copiata dupa cea a incoronarii regelui James (tatal lui Charles!) – singurul element diferit a fost vestmantul negru, puritan, al noului stapan al Angliei.

Cei 12 ani ai republicii engleze au fost suficienti pentru ca memoria colectiva sa pastreze o aversiune fata de acest mod de organizare si mai ales fata de riscul de anarhie si violenta care a fost asociat luptei pentru puterea suprema in stat. Ultimul cuvant al regelui Charles pe esafod – “Remember !” –  nu a fost uitat. Chiar daca au urmat doi monarhi absoluti (al doilea Charles si al doilea James), chiar daca au existat 3 crize ale succesiunii la tron in urmatoarele doua secole, republica nu a mai fost o optiune luata in considerare.

Chiar si fondatorii Statelor Unite ale Americii au ajuns cu greu sa accepte formula republicana. Chiar si in timpul discutiilor in Congres pentru elaborarea Constitutiei, Alexander Hamilton (cel de pe bancnota de 10 dolari) a propus o monarhie constitutionala electiva (regele urma sa fie ales, pe viata); propunerea a fost respinsa, dar prima varianta a textului referitor la seful statului prevedea alegerea pe viata a presedintelui.

George Washington a declinat propunerea de a fi presedinte pe viata si s-a ajuns la compromisul ca presedintele sa fie ales pe 4 ani, putand fi reales pentru oricate mandate (regula unei singure realegeri a fost adoptata abia la moartea lui F. D. Roosevelt, in 1944; el se afla la al 4-lea mandat consecutiv!).

Prima republica democratica moderna s-a dovedit pana la urma stabila, in cei 235 de ani de existenta avand un singur derapaj major (dar cat de sangeros !) – Razboiul Civil.

Nu acelasi lucru se poate spune despre cea care este considerata prototipul republican – Franta.

Republica Franceza incepe cu 6 luni de anarhie, urmate de 14 luni de teroare institutionalizata; regimul indecis al Directoratului dureaza, mai mult inertial, 5 ani si se sfarseste la 18 Brumar (9 noiembrie) 1799, cand Napoleon se proclama Prim Consul al Republicii Franceze (republica fiind acum doar un nume golit de substanta).

A Doua Republica Franceza nu prea isi merita majusculele: a durat doar 4 ani (1848 -1852) si se sfarseste printr-un plebiscit care il proclama Împarat pe presedintele ales al Republicii, un anume Louis Napoleon Bonaparte. Sub numele de Napoleon al III-lea va conduce Franta pana la dezastrul de la Sedan, in 1870.

A Treia Republica va avea nevoie de peste un deceniu pentru a se stabiliza si pentru a elimina complet pericolul restauratiei monarhice. Se va dovedi un mediu propice pentru stiinte si arte si isi va asuma o misiune imperiala in exterior. A durat 70 de ani si a sfarsit jumatate sub ocupatie germana, jumatate dub dictatura maresalului Petain.

Dupa Eliberare urmeaza a patra si a cincea republica, cea din urma dand prerogative extinse Presedintelui Republicii, mai mari decat ale oricarui monarh constitutional.

Ne inchipuim poate ca in 200 de ani putem numara o multime de republici democratice. Adevarul e ca exista azi doar 12 (douasprezece) republici care sa fi functionat mai mult de 60 de ani la rand intr-un regim democratic. Am ales baremul de 60 de ani pentru ca inseamna 3 generatii, sau, altfel pusa problema, exista o generatie care a trait (aproape) toata viata in respectivul regim politic.

Cele 12 republici sunt, in ordinea timpului neintrerupt de viata democratica: Elvetia (din 1848), SUA (1877), Mexic (1917), Finlanda (1918), Irlanda (1937), Islanda (1944), Franta (1946), Italia (1946), India (1947), Israel (1948), Costa Rica (1949), Germania (1949).

Tot 12 sunt monarhiile constitutionale care au trecut proba timpului: Marea Britanie (din 1812), Suedia (1815), Canada (1931), Australia (1942), Olanda (1945), Luxemburg (1945), Norvegia (1945), Danemarca (1945), Belgia (1945), Iordania (1946), Noua Zeelanda (1947), Japonia (1947).

Nu mi se pare ca republica a castigat partida.