Herr Doctor,

Sir Karl,

I have some hope that this letter will be correctly forwarded to you from office@openuniverse.org. Yesterday I had a philosophical debate (as a dilettant) with my daughter (incidentally, she came in this world in the year you left it). On freedom. Eventually, she decided to write a letter to Benedictus Spinoza to express some criticism on Proposition XXXIII. Apparently, she consider with serenity your warnings about the enemies of the open society and the paradox of freedom. So, I decided to write a letter to you.

Vă scriu dintr-un secol care a inceput printr-o ilustrare eclatanta a  paradoxului tolerantei: tara care a statuat toleranta ca unul dintre principiile sacrosancte ale organizarii societatii a fost lovita chiar in inima ei libera de cei care promoveaza intoleranta.

(“If we extend unlimited tolerance even to those who are intolerant, if we are not prepared to defend a tolerant society against the onslaught of the intolerant, then the tolerant will be destroyed, and tolerance with them.” – Karl Popper, The Open Society and Its Enemies, 1945)

Apoi s-a dovedit ca metoda propusa de domnia voastra pentru iesirea din paradox, “dreptul de nu tolera intoleranta”, s-a dovedit foarte dificil de pus in practica fara a duce la o limitare serioasa a libertatii cetatenilor societatii deschise a carei apologie ati facut-o intr-un mod atat de convingator. 

Si astfel ne apropiem cu pasi mari si de punerea in evidenta, in viata de zi cu zi, a paradoxului libertatii: “Libertatea nelimitată înseamnă că omul puternic este liber să-l ameninte pe cel slab si să-i fure libertatea […] Paradoxul libertătii este argumentul că libertatea inteleasă ca absenta a oricarui control limitativ trebuie sa duca la o foarte mare constrangere, deoarece il face pe cel cu tupeu să-l înrobească pe cel blând.”

Din nou sunt mirat ca ati putut sa propuneti ca metodă “protectionismul” (“orice fel de libertate este imposibilă daca nu este garantată de catre stat”), desi ati sesizat pericolul interventiei directe (“personale”) a statului pentru a realiza “obiectivele stabilite pentru moment de cei care guverneaza” si scriati ca interventia indirecta (“institutională”) este preferabilă (crearea unui cadru legislativ destinat doar sa stabileasca regulile jocului si sa asigure respectarea lor).

Intre timp, in cele trei sferturi de secol de la publicarea cartii Societatea deschisă si dusmanii ei, am avut tristul privilegiu de a experimenta ambele extreme ale paradoxului.

Statul nu s-a dovedit un bun garant al libertatii. Mai intai, si acest proces l-ati putut urmari pe scara larga in timpul vietii domniei voastre aici, apararea celor slabi s-a dovedit un pretext pentru instaurarea unei societati inchise, totalitare, numita propagandistic democratie populara/socialista. Apoi, in secolul XXI, deregularea extrema a unor comportamente economice a dus la o criza care ilustrează elocvent cum libertatea cvasiabsolută a unora inseamna lipsirea de libertate a multora.

Voi reciti, dupa douazeci de ani, Societatea deschisă si dusmanii ei. Nutresc speranta ca voi primi raspunsul domniei voastre pe aceasta cale.