- Neliniște a păcii nopților pustii,/ Dorință de-a simți o pace pozitivă (Adalgisa Nery, poetă braziliană, 1905 – 7 iunie 1980)
- Dimineață fără milă, cu vocea ploii la fereastră, frigidă/ Și violetă, senzație de mișcare în lanțuri (Ivan Lalić, poet sârb, 8 iunie 1931 – 1996)
- Să plângi ca să-mi alini/ trecute pătimiri,/ și acest plans e roua/ legănată-n trandafiri. (Gaspar Núñez de Arce, poet spaniol, 1834 – 9 iunie 1903)
- Iubirea-i foc ce arde fără a fi văzut;/ E rană care doare fără a fi simțită;/ E-o mulțumire ce-i mereu nemulțumită;/ E dor ce vlăguiește fără să fi zăcut (Luís de Camões, poet portughez, 1525 – 10 iunie 1580)
- Bea pentru mine doar cu ochii tăi/ Și gaj voi pune ochii mei./ Sau lasă un sărut doar pe pahar/ Și de vin nici c-o să-mi pese. (Ben Jonson, poet englez, 11 iunie 1572 – 1637)
- Să trăiesc aș vrea ațipit/ în mijlocul dulcelui zvon al vieții. (Sandro Penna, poet italian, 12 iunie 1906 – 1977)
- E ușor să faci schimb de cuvinte,/ Greu e să interpretezi tăcerile!/ E ușor să mergem brat la braț,/ Greu e să știi cum să ne întâlnim!/ Ușor e să săruți pe obraz,/ Greu e să ajungi la inimă!/ E ușor să ne strângem mâinile,/ Greu e să reținem căldura!/ E ușor să simți iubirea,/ Greu e să te ții într-al său torent! (Fernando Pessoa, poet portughez, 13 iunie 1888 – 1935)
Mois : juin 2015
Pastila antidepresivă (5): Scarlett O’Hara
“Până la urmă, mâine e o altă zi… »
Aceasta e ultima replică din filmul cel mai văzut din toate timpurile – Pe aripile vântului. E, de altfel, si ultimul rând din romanul omonim scris de Margaret Mitchell. Totusi, a existat si o variantă alternativă de final pentru film:
« Rhett!… Rhett!… Te vei întoarce. Te vei întoarce… Stiu că o vei face!… »
E o mare diferentă între cele două variante. A doua ar fi dat tușa finală la portretul unei Scalett O’Hara nevrotice. « Mâine e o altă zi » e însă nu doar o replică de mare efect, ci si una videcătoare, pe care as recomanda-o oricând celor care nu pot adormi de grija zilei de mâine sau celor care vor să se desprindă din păienjenișul unei despărtiri toxice.
Trupe de ocupaţie
„Așa cum ne învață istoria, domnia legii are nevoie să stea deasupra conjuncturilor. Astfel, ne vom bucura de respect și de prestigiu în fața prietenilor și în fața adversarilor.
Acum o sută patruzeci și cinci de ani, Regele Carol I, strămoșul meu, a rostit în Mesajul Tronului o frază pe care doresc să o reamintesc:
“Europa ne poartă astăzi un viu interes. Să ne unim dară cu toţii, spre a dovedi că suntem un popor demn de această bunăvoinţă”.
Așa să ne ajute Dumnezeu!” (extras din Discursul Principesei Margareta la Sesiunea Solemnă a Senatului din 17 iunie 2014, prilejuită de aniversarea a 150 de ani de la înfiinţarea Senatului României)
„Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi, ci şi de etică, simţ al datoriei. Iubirea de ţară şi competenţa sunt criteriile principale ale vieţii publice. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor şi în regulile lor! Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie. Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa.”(MS Regele Mihai, 25 octombrie 2011)
Am vorbit toată luna martie despre Regatul României. Dar nu doar despre trecut era vorba, ci şi despre prezent. Cum şi azi, de ziua de naştere a Regelui Carol I (10 aprilie 1839), va fi vorba nu de planuri de trecut ci de planuri de viitor.
Hai să punem în paralel primii 20 de ani de domnie ai lui Vodă Carol (1866-1886) cu primii 20 de ani ai republicii postcomuniste (1990 – 2010).
În dreptul lui Vodă Carol avem:
1. O Constituţie atât de…
Voir l’article original 314 mots de plus
Călătorii tandre: Dubrovnik
Uitaţi de ale voastre, republica vegheaţi
Aşa citii pe-un zid al anticei Raguze
Într-un palat solid, rar vizitat de muze,
Dar plin de spirit liber, râzând de împăraţi.
Dubrovnik îmi păruse pliant recolorat,
Un Disneyland istoric, uşor melodramatic,
Până când răspândind miros de nuc, văratic,
O uşă se deschise spre-al Rectorului Sfat.
Plăteau cu aur greu pe cei de dinafară,
Ca veşnic înăuntru ei liberi să rămână;
Pe vântul bun din pânze şi-a minţilor lumină
Rugând pe Dumnezeu oricâte să le ceară.
Doar portughezii se puteau gândi la asta…
E singura țară din lume care celebrează ca zi națională ziua morții unui poet – Luís de Camões.
Si mai neobisnuit (daca se poate spune astfel!) e ca Luís de Camðes a murit în ziua în care trupele spaniole erau la portile Lisabonei (10 iunie 1580); Portugalia a intrat in 1580, pentru 60 de ani, sub stapanirea Habsburgilor spanioli. Portugalia sarbatoreste asadar o zi in care si-a pierdut independenta.
A pierdut (vremelnic) statul dar si-a câstigat (pentru totdeauna) sufletul. 10 iunie e o zi a comunitatilor portugheze, oriunde s-ar afla. O zi a sufletului portughez.
Si fiindca veni vorba de suflet – seamănă destul de mult cu sufletul românesc. În portugheză exista si cuvantul dor. De fapt exista chiar două: dor si saudade. În română avem expresia de dor si de inimă albastră; am putea zice că dorul românesc este saudade, iar inima albastră este dor-ul portughez.
Un exemplu de dor (saudade) ajuns în Mozambic – aici
Un fado – aici.
Si, desigur, o strofă din Camões
Amor é fogo que arde sem se ver;
É ferida que dói e não se sente;
É um contentamento descontente;
É dor que desatina sem doer;
Roua zilelor (săptămâna 31 mai – 6 iunie)
- Noaptea îți deschide o femeie: corpul său, porturile sale, țărmurile sale; și noaptea sa anterioară unde sălășuiește orice amintire. (Saint-John Perse, poet francez, 31 mai 1887 – 1975)
- că libertatea este goală, ca o trâmbiță, că dragostea-i stapanirea de sine. (Andrei Voznesenski, poet rus, 1933 – 1 iunie 2010)
- Nu am uitat nimic, si nici nu stiu nimic/ la mijlocul vietii, acolo unde totdeauna/ taie oglinda-n care se reflectă niciodată (Maura Del Serra, poetă italiană, n. 2 iunie 1948)
- Tu. Inedită și nocturnă ca o carte. Eu. Păstrat pentru totdeauna între paginile tale (Pedro Mir, poet dominican, 3 iunie 1913 – 2000)
- Suflet delicat altfel decât toate celelalte (Chiara Matraini, poetă italiană, 4 iunie 1515 – 1604 )
- Plouă în Santiago/ dulcele meu amor. Camelie albă a văzduhului/ soarele străluceste sub nor. (Federico Garcia Lorca, poet spaniol, 5 iunie 1898 – 1936)
- Roșu-i focul ce-mi străbate,/ Inima-mi plină de dor/ Pentru sânta libertate/ Și al patriei amor.// Auriu ca mândrul soare/ Fi-va’l nostru viitor/ Pururea’n eternă floare/ Și cu luci netrecător// Iar albastrul e credința/ Pentru țară ce-o nutrim/ Credincioși fără schimbare/ Pân’ la moarte o să-i fim. (Ciprian Porumbescu, compozitor si poet român, 1853 – 6 iunie 1883 )
Tableta antipsihotică (5)
“Tous ces regards qui me mangent … Ha, vous n’êtes que deux ? Je vous croyais beaucoup plus nombreuses. Alors, c’est ça l’enfer. Je n’aurais jamais cru … Vous vous rappelez : le soufre, le bûcher, le gril .. Ah ! Quelle plaisanterie. Pas de besoin de gril : l’enfer c’est les autres” (Jean-Paul Sartre – Huis clos)
(« Toate aceste priviri care ma devoreaza… A, nu sunteti decat doi? Va credeam mult mai multi. N-as fi crezut niciodata… Va amintiti: pucioasa, rugul, gratarul incins… Oh! Ce gluma! Nu-i nevoie de gratar: infernul inseamna ceilalti. »)
Infernul este format din ceilalti. Dar ceilalti sunt eu. Cand usile sunt deschise, cand « dusmanul » fuge sau lupta, pare ca suntem diferiti. Dar atunci cand, ca in piesa lui Sartre, celalalt nu mai poate fi fugarit (pentru ca usile sunt inchise), nici nu mai poate fi omorat (pentru ca suntem toti morti deja), descoperi ca « am gasit inamicul si inamicul eram noi ».
Comprimat anxiolitic (4): Mulțumesc
O viață bună începe cu « mulțumesc ». Nu aştepta « să ai pentru ce ». Nu lăsa mulțumirea pentru « la sfârşit ». Pune-o la începutul fiecărei fapte.
Cărți citite în doi
Am recitit azi rubrica despre carti de pe blogul fratelui meu, Marius. Asa, de ziua lui. Si am pus mai jos cateva pasaje din comentariile lui despre carti pe care le-am citit amandoi, dar nu in aceleasi timpuri si locuri. Pasaje surprinzatoare, despre carti pe care am simtit nevoia sa le recitesc in urma acestor microrecenzii.
1. Un veac de singurătate
Tiganii lui Melchiade sunt, in mod paradoxal, vectorii progresului in Macondo, prin diferitele noutati, descoperiri stiintifice si inventii pe care, nomazi fiind, le aduc din alte parti ale lumii. Melchiade insusi, despre care se spune la un moment dat ca a murit prin Singapore, se reintoarce din morti pentru a locui impreuna cu familia Buendia declarand simplu ca “moartea era plictisitoare”. Personajele lui Marquez sunt extrem de naturale si credibile cand performeaza asemenea numere de magie. Nu in ultimul rand, as aminti aici si alegoria furnicilor rosii, a caror lupta permanenta cu localnicii (pe care furnicile o castiga intotdeauna), ar putea fi o indicatie ca aceste furnici reprezinta de fapt pur si simplu timpul in trecerea sa inexorabila, ceea ce ne aduce inapoi la titlul cartii…
http://www.ghenea.ro/2007/11/22/un-veac-de-singuratate-de-gabriel-garcia-marquez/
2. Lupul de stepă
Iar Hesse merge mai departe redefinind “realitatea” nu bazat pe ceea ce se intampla intr-un anumit timp si spatiu fizic, ci mai curand realitatea devine o functie metafizica ce conduce de la cauza la effect…
http://www.ghenea.ro/2007/11/30/steppenwolf-de-herman-hesse/
3. Asteptându-l pe Godot
Piesa poate fi vazuta cu adevarat de fiecare intr-un alt fel, de obicei ca o alegorie sau ca o colectie de metafore disparate cu conotatii politice (Rezistenta franceza sau Irlanda vs. Marea Britanie), sau biblice (identificarea lui Godot cu Dumnezeu, ceea ce ar putea da multa consistenta actiunii sau lipsei de actiune), sau freudiene (numele Gogo care ar veni de la Ego, Didi este un Id rational rasturnat, cei doi impreuna cu absentul Godot ar alcatui o triada tipic freudiana) sau chiar homosexuale (tinand cont ca personajele principale, Estragon si Vladimir, se comporta ca si cand ar trai impreuna ca parteneri intr-un cuplu). Cu siguranta insa, este inca loc si pentru alte posibile interpretari in viitor, de la alti spectatori sau cititori ai piesei “Asteptandu-l pe Godot”. In mod curios, desi irlandez, Beckett a scris aceasta piesa (si in continuare alte opere) in limba franceza. Motivatia lui a fost ca in limba franceza “poate scrie mai usor fara stil”…
http://www.ghenea.ro/2007/11/26/en-attendant-godot-de-samuel-beckett/
4. Metamorfoza
Usurinta cu care ne dispensam de oamenii care, desi inseamna sau au insemnat ceva pentru noi, devin incomozi la un moment dat este si ea condamnata in aceasta carte, care se incheie cu bucuria sinistra a membrilor familiei ca au scapat de acea povara care era metamorfoza lui Gregor, iar vietile lor par dintr-o data mult mai frumoase decat erau pana atunci…
http://www.ghenea.ro/2007/11/15/metamorfoza-de-franz-kafka/
5. Pentru cine bat clopotele
Dragostea sa pentru Maria este partea luminoasa si de o inegalabila frumusete a cartii, intr-o antiteza flagranta cu hidosenia razboiului, ale carui intamplari nu pot fi glorioase sau marete decat in rapoartele oficiale ale celor doua armate, nu si pe campul de lupta, unde eroismul trambitat de propaganda se transforma intr-o infruntare sinistra intre macelari si cei macelariti.
http://www.ghenea.ro/2007/11/09/pentru-cine-bat-clopotele-de-ernest-hemingway/
6. Despre eroi si morminte
Din acest punct de vedere, desi la mare distanta in spatiu si timp, Sabato sta alaturi de Dostoievski care si el cauta in a lui Crima si Pedeapsa (si in alte lucrari) sursa raului din om si din societate.
http://www.ghenea.ro/2007/10/18/despre-eroi-si-morminte-de-ernesto-sabato/
La Multi Ani, Marius!
DAN GHENEA 