« Le bonheur n’est pas le fruit de la paix ; le bonheur, c’est la paix même » (Alain)
(« Fericirea nu este rodul împăcării; fericirea e chiar împăcarea »)
Paradoxal, se pare că modul sigur de a evita fericirea e să o cauţi asiduu… Ca şi cum viaţa ar fi mereu în altă parte…
DAN GHENEA 
ma bucur ca ati revenit ! cat despre fericire .. in lipsa ei este buna si linistea
Fericirea – a continua sa doresti ceea ce ai (Fericitul Augustin)
Camus: Il y a seulement de la malchance à n’être pas aimé : il y a du malheur à ne point aimer.
(E doar nesansa in a nu fi iubit; nefericire e sa nu mai iubesti)
Avant de faire le tour du monde, si nous faisions le tour de nous-mêmes ?
Linistea e insusi Dumnezeu (Sf. Ioan Scărarul)
Madame ?
Où courez-vous dans le silence
Du tohu-bohu de la rue
Madame ?
Tu vas retrouver ton amant
Pendant que ton mari travaille
Madame ?
Le bonheur ça vaut pas trois mailles
Madame ?
Aussitôt là faut qu’il s’en aille
Alors…
Profite de l’après-midi
Madame ?
Où courez-vous dans le vacarme
Et le silence du devoir
Madame ?
Tu vas retrouver ton mari
Pendant que l’Autre fait la pause
Madame ?
Le bonheur ça n’est pas grand-chose
Madame ?
C’est du chagrin qui se repose
Alors
Il ne faut pas le réveiller
Le bonheur…
QU’EST-C’QUE C’EST?
(Le bonheur – Léo Ferré)
Video – https://www.youtube.com/watch?v=RerXqBG7Dx0#t=22
Şi cu asta l-aţi terminat nervos pe anxios… Prin definiţie, lui îi plac lucrurile clare, sigure, nicidecum definiţiile negative, Acum caută disperat locaţia vieţii… 🙂
Mai precis decat viata e aici si acum nu cred sa pot gasi…
Nici eu. 🙂 Dar să vorbim pe un caz concret: de exemplu, o persoană care manifestă fobie socială, primeşte o invitaţie la nunta unui prieten foarte apropiat. Cum ar ajuta-o afirmaţia dumneavoastră (viaţa e aici şi acum) să depăşeasca stările anxioase intense cu care se confruntă?
Anxietatea e intotdeauna despre viitor. Inseamna a da prioritate absoluta viitorului in fata prezentului. Iar persoana anxioasa isi spune: mai intai sa nu-mi mai fie frica, apoi (in viitor) o sa pot face orice. Terapia fobiei se poate rezuma in trei cuvinte: mergi cu frica! (acum, in prezent)
Care este, în opinia dumneavoastră, cauza fobiei sociale?
Văd ca sunteţi în vacanţă, să lăsăm discuţia pe altă dată…Concediu plăcut!
Care este andidotul pentru nefericire?
Îmi permit eu să îţi răspund, oferindu-ţi părerea mea: asumarea totală a responsabilităţii pentru spaţiul interior. Nu putem controla exteriorul (evenimente, reacţiile şi comportamentele celorlaţi), dar suntem perfect capabili să ne gestionam interiorul. Ca să fac legătura cu un caz intens mediatizat zilele acestea, cazul fetei violate din Vaslui: integritatea fizică i-a fost, cu siguranţă, afectată, dar ar fi fenomenal dacă ar putea să nu se identifice cu statutul de femeie abuzată sexual şi să rămână o victimă o viaţă întreagă. Indivizii aceia au abuzat-o timp de 3 ore, ea are libertatea de a alege daca se va abuza singură, permitând minţii să se întoarcă iar si iar în trecut, o viaţă întreagă. Împotriva abuzului pe care fiecare îl generam zilnic asupra propriei persoane, prin propriile gânduri, nu ne poate apăra nimeni. Ori ne asumăm responsabilitatea şi preluăm controlul asupra minţii care trăieşte exclusiv în trecut sau în viitor, făcandu-ne să ratăm viaţa, ori ne complacem în suferinţă. Alegerea ne aparţine…
Poate intrebarea mea este putin egoista, « nefericita » chiar, dar cum tratezi nefericirea cand ti-au murit ambii parinti in ultimele 7 luni, iar trecutul te urmareste la fiecare pas (de exemplu astazi trebuia sa sarbatoresc ziua de nastere a tatalui meu)? Empatic vorbind, crezi ca este usor sa treci prin astfel de situatii? Poate ma ajuta cei care au avut experiente asemanatoare, cum ati depasit aceste momente? Apreciez orice opinie sau sfat!
De ce ALEGI să le celebrezi moartea şi nu viaţa? Să fii recunoscator/oare pentru timpul petrecut împreună şi să le dai apoi drumul? De ce ALEGI să vezi moartea prin prisma unei condiţionări sociale ( moarte = jale), în loc să recunoşti că nu ştii nimic despre ce e dincolo, ca noi toţi, de altfel? Viata nu e un contract unde moartea e scrisa cu litere microscopice, numai noi ne prefacem ca e asa. Fara moarte, nu ar fi nicio intrebare existentiala, niciun proces spiritual, nu am pretui nimic si pe nimeni…Cu cat mai repede acceptam lucrul asta, cu atat ne va fi mai bine…
Ironic stii ce este? Ca putem invata sa traim fara parinte, fara copil, fara partener de drum, fara prieten, atunci cand se duc, dar nu putem trai fara copaci, de exmplu… Si totusi nimeni nu jeleste un copac…
As vrea totusi un raspuns de la cineva care a trecut printr-o experienta asemanatoare!
Bineînţeles că vrei asta. Dar gândul că suferinţa ta e specială nu face decât să te izoleze şi mai mult în ea. Situaţiile exterioare diferă, suferinţa psihologica (generată de gânduri, nu de evenimentul exterior) este aceeaşi pentru toţi, cu intensităţi diferite. Dacă ar fi să primeşti ajutor specializat de la un psiholog, ai pretinde ca el să fi traversat întâi aceeaşi situaţie înainte de a te consilia? Realitatea este că ajutorul poate veni de oriunde, doar să vrem să îl primim…
Oricum, multa baftă în recuperarea stării de bine!
Gandurile sunt mereu acolo , trecutul nu ne da pace .Un bun remediu este munca fizica sau implicarea in diverse proiecte – pentru noi sau/si mai ales pentru altii. Da , munca pana aproape de epuizare si mai ales , undeva in natura . Si mai sunt remedii…multe…
Pe de alta parte , ascultand putin la sfaturile Ramonei cred ca evolutia in bine este mai rapida . Si poate , necesita mai mult efort si nitica introspectie .
Ramona , multumesc ! Citindu-te , simt ca ma inalt …
Trecutul exista in mintea noastra doar ca un gand. Il experiementezi aici si acum doar ca un gand, ca o fantasma a mintii. Nu este ceva material, sa il putem vedea, atinge, mirosi, gusta, auzi, nu? Evident ca gandurile vor fi mereu acolo, mintea nu poate fi oprita, este in natura ei sa rumege ganduri in continuu. Ce putem noi face este sa cream distanta fata de ele, sa descoperim ca nu sunt adevarate. Unele slujesc unor scopuri concrete (sa gandesc ruta concediului de anul acesta), dar majoritatea sunt inutile, ca p placa stricata care merge fara oprire si poduce doar suferinta.
De exemplu, in cazul doliului dupa o ruda, am putea crede ca decesul a cauzat suferinta, dar, daca suntem sinceri cu noi insine, vom ajunge la concluzia ca trecerea de la eveniment (decesul) la suferinta psihologica o fac niste ganduri:
– trebuie sa sufar, asa e firesc (ati vazut vreodata copii de pana in 5 ani suferind la o inmormantare? oare nu pentru ca nu au invatat inca faptul ca moartea e « rea »?)
– este rau pentru el/ea ca a murit
– este rau pentru mine ca a murit
– este rau pentru altii ca a murit
Sa le luam pe rand:
– nu spune nimeni ca poti fi fericit cand cineva moare, dar poti fi impacat. Nu este egoism sa alegi sa nu experimentezi suferinta. Egoismul inseamna sa-mi urmaresc interesele in detrimentul altcuiva. Ori, persoana decedata, oricat ar suna de cinic, nu mai are aici, in lumea aceasta, niciun interes si, cu siguranta, nu si-ar dori sa ratezi, iar si iar, prezentul traind in trecut. Una este sa ai ganduri legate de persoana decedata, sa simti dor, lipsa, recunostinta, sa ii cinstesti memoria si alta e sa traiesti in trecut.
– de unde stim ca e rau sau bine ca s-a dus? Stim atat de putine despre orice, doar traim cu senzatia ca stim tot. Poate a experimentat tot ce avea nevoie sa experimenteze, poate are de implinit un traseu ale carui ite nu le putem deslusi cu mintea, poate chiar sunt mai multe vieti prin care sa trecem ca sa ne regasim , poate…Cine stie, cu siguranta, adevarul despre toate astea?
– de unde stiu ca e rau pentru mine sau pentru altii ca a murit? Poate decesul te transforma interior, te ajuta sa descoperi puterea din tine, intelepciunea, impacarea cu viata si cu moartea. Poate te ajuta sa traiesti mai intens stiind ca intr-o zi vei muri si tu, cu siguranta. Aproximativ 200 000 de oameni mor zilnic in intreaga lume, de unde siguranta aceasta bizara ca noi suntem cumva nemuritori? Azi este el/ea, maine esti tu, ca vrem sau nu sa acceptam asta. Si, ma intreb daca, pe patul de moarte, o sa simti impacare stiind ca nu ai mai trait pentru ca altcineva sa stins inaintea ta?
In privinta activitatilor concrete, da, ajuta sa te implici in ceva (un hobby, voluntariat), dar, iarasi, daca suntem sinceri, daca nu ne distantam fata de ganduri, daca le punem la indoiala aparenta indestructibila validitate, tot nu am facut nimic. Poti sa plantezi flori in gradina si mintea sa o ia razna unde vrea dumneaei, iar tu sa o urmezi si iata-ne de unde am plecat…
Empatizez cu suferinta vizitatorului, fara ca neaparat sa-mi fi pierdut parintii in ultimele 7 luni. Dar emaptia mea nu prea ii este de folos pentru ca adevarul este ca tot ce vrea se rezuma la impacare si bine interior. Ajutor sper sa primeasca din felurite surse, dar schimbarea tot el trebuie sa o faca intre peretii lui interiori. Si acolo va descoperi emotii la baza carora stau mereu niste ganduri, chiar daca acum nu vrea/poate sa faca asta. Va fi bine oricum. De aceea nu am pus formula: « imi pare rau pentru suferinta ta » la inceputul raspunsului meu. De unde stiu eu ca nu tocmai aceasta suferinta il va invata ceva foarte important, spiritual vorbind? Floarea, ca sa ne incante privirea, are radacinile adanci in pamant, in intuneric…
ce implicare e aia cand mintea o ia razna ?
Oricat de mare ar fi implicarea in activitatea desfasurata, gandurile vor aparea invariabil si te vor duce departe, in trecut sau in viitor. Dar nu ma crede, experimenteaza! Implica-te zilele acestea intr-o activitate si spune-mi daca ai fost 100% prezenta pe tot parcursul ei, daca ai reusit sa nu iei trenul unui gand spre inapoi sau spre inainte…
Ce e perfect pe lumea asta?
Sunt implicata pana peste cap in pusul compotului de piersici zilele astea plus cateva alte activitati 🙂 si chiar ai dreptate , Ramona … mai pocnesc din bici , uneori , si le-adun(gandurile) , ca pastorul caprele razletite…
http://www.inspire-magazine.ro/interviu/
foarte bun articolul
Și mie mi-a plăcut articolul și tot ce citesc aici. Pe Michel Houellebecq mi l-a recomandat o prietenă, filosof dar și un bun psiholog, el are o altă viziune asupra vieții – mai sceptic sau mai realist, nu știu. El spune că ” fericirea este inseparabilă de stări fuzionale și regresive incompatibile cu uzul practic al rațiunii”. Să iubim așadar, și iubim și chiar ne simțim fericiți..dar uneori totul este ”o sordidă glumă a existenței. Nefericirea noastră nu atinge apogeul decât atunci când am întrezărit, îndeajuns de aproape posibilitatea practică a fericirii ”.