Étiquette : anxietate

Pacienţii vindecaţi au voie la biserică?


« Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima » (Nicolae Steinhardt)

Nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu m-ar fi izbit frecvenţa cu care aforismul mai sus citat al Părintelui Nicolae a fost aruncat în luptă pe net contra celor care vor să primească lumina în Noaptea Învierii; le scriu cu gândul mai ales la dragii mei prieteni medici, de a căror bunătate sau cinste nu mă îndoiesc.

Cum nu mă îndoiesc de faptul că Lumina coboară în fiecare inimă care este pregătită să o primească; da, ar fi o uriaşă biserică această ieşire cu o lumânare pe balcon cântând « Hristos a înviat »; ar fi frumos, cu o singură conditie: « să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi ».

Poate ştiţi că într-una din rugăciunile euharistice Hristos este numit « prieten al oamenilor ». Oamenii credincioşi aşa îl şi primesc, când se împărtăşesc sau iau măcar paştile: ca pe un prieten care îi vizitează.

Luna care a trecut multe persoane în vârstă nu au fost vizitate de nimeni; au stat disciplinate în casă şi s-au rugat, aşa cum le-au îndrumat preoţii acestei biserici ortodoxe care a reuşit totuşi să păstreze dreapta chibzuinţă.

I-am izolat pe bătrânii noştri pentru a-i salva de moartea prin covid 19. Dar să nu uităm că în fiecare lună, în România, mor în jur de 16 000 de oameni.

Jumătate dintre aceştia din cauza unor afectiuni care sunt tratabile sau care pot fi prevenite. România era deja « campioană europeană » la acest capitol înainte de marea frică SARS-CoV-2; pot doar să presupun că deprogramarea consultatiilor şi interventiilor « non urgente » nu va fi de natură să amelioreze situatia. Ceilalti 8000 vor muri luna viitoare pentru că o boală cronică va ajunge  la termenul final.

Puţină blândeţe şi multă smerenie să avem, dragii mei prieteni medici, faţă de ei familiile lor. Când zic smerenie mă gândesc la trei lucruri: a) să nu gândim că ştim mai bine decât ei cum trebuie să trăiască şi să moară; b) să le multumim miilor de credincioşi care fac ascultare şi stau acasă, conform metodei propuse de medici; c) să stim să recunoastem greselile noastre si fricile noastre si neputintele noastre, în loc să credem că orice idee sau credintă diferită de dogma « ştiintifică » a momentului este « prostie »

Fiindcă veni vorba de « prostie », cât de ratională este ideea că o întrerupere de treizeci de secunde a izolării, fără contact, singurul schimb făcut fiind flacăra unei lumânări (cu o temperatură medie de 400 de grade), va genera un val de infectări?

S-a vorbit mult de ventilatoare; dar ventilatoarele sunt doar un mijloc de a câştiga timp pentru organism, nu un tratament specific; deci atunci când un pacient cu covid iese viu de pe ventilator si multumeste celor care l-au îngrijit, acestia ar trebui să-i  spună că o parte din multumiri le vor retrimite mai sus.

În România, pacientii vindecati de covid ar putea merge la biserică de Pasti să multumească doctorului universal; s-ar strânge, fără riscuri, câteva sute de oameni în câteva catedrale mitropolitane pentru o slujbă de Paşti adevărată si frumoasă; atunci cei care sunt obligati să stea acasă ar putea simti, chiar si prin ecranul televizorului, vibratia cosmică a acelui « Hristos a înviat » cântat de Lazări reveniti de la hotarele mortii.

Lăsati lumina să vină la cei aflati în umbra mortii! Nu vă încruntati inimile de frică si din nepricepere!

Si un cuvânt despre fratii catolici. In aceasta perioada atitudinea de smerenie si pocainta a papei a avut meritul de a-i face pe multi credinciosi sa redescopere valoarea postului si rugaciunii solitare; dar poate că Papa Francisc ar fi putut uza de puterea sa ca suveran temporal al Statului Vatican pentru a invita la slujbele din Săptămâna Mare persoane vindecate de covid pentru a multumi, a da sperantă si a se ruga cu credintă pentru mântuirea tuturor.

Dragii mei prieteni, lăsati-vă mintea să coboare în inimă si să primească acolo lumina care nu înserează.

Comprimat anxiolitic (8): Mergi cu frica!


« Si când sărmanul omuleţ zdrobit întreabă uimit şi plin de reproş ca odinioară Antonie, părintele monahilor:

«Doamne, unde ai fost în tot acest timp? de ce nu mi Te-ai arătat de la început, ca să alini durerile mele?»,

atunci aude acel răspuns misterios şi straniu:

«Eram aici, Antonie! Dar aşteptam să văd lupta ta!» »

(Gabriel Bunge – Akedia)

Nu astepta sa ti se arate calea si apoi sa mergi linistit pe acea cale. Va trebui sa pornesti la drum cu frica si sa lupti nu cu frica, ci pentru ceva. Ceva care sa fie dincolo de granitele eului prea grijuliu cu care ai pornit la drum. Curaj! Mergi cu frica! Pentru că nu este curaj acolo unde nu e frică; acolo nu e curaj, e doar inconstientă.

 

aa1

Comprimat anxiolitic (6): Bomboane surpriză


« Mama always said life was like a box of chocolates, never know what you’re gonna get. » (Forest Gump, 1994)

 (« Mama spunea intotdeauna ca viata e ca o cutie cu bomboane de ciocolata, nu se stie niciodata ce vei primi »)

De ce nu ar fi si surprize placute, de ce trebuie ca totul sa fie sub control – plat, banal, ca întotdeauna?

aa1

Comprimat anxiolitic (5): Fatalistul bine temperat


« Dacă ți-e scris să mori spânzurat, n-o să fii niciodată înecat » (Jules Verne – Cinci săptămâni în balon)

Mai întâi am crezut că e una dintre ironiile lui Jules Verne la adresa spiritului britanic. Apoi am verificat şi am găsit, într-adevăr, expresia printre proverbele englezeşti – « He that is born to be hanged shall never be drowned « .

Si mai interesant e că Jules Verne pune aceste cuvinte în gura unui explorator îndrăzneţ, Ferguson, pe care îl defineşte astfel ca pe un « fatalist pozitiv ».

Fatalistul pozitiv nu-si bate capul cu toate pericolele posibile. De exemplu, Ferguson nu se îngrijorează din cauza leilor, căldurii excesive, triburilor ostile, pentru că, alegând să survoleze in balon Africa, tocmai a făcut mai putin probabile aceste riscuri. Prietenul sau Kennedy incearca să-l sperie cu întrebarea « Si daca ne prabusim? » Ferguson îi răspunde că abia atunci vor avea acele griji, dar vor fi scapat de grija ca se va prabusi balonul.

Nu le poti avea pe toate. Nu se poate fără riscuri. Dar dacă îti alegi riscurile si treci la actiune, nu va mai trebui sa te zbati la nesfârsit cu toate grijile posibile. Si oricât de rău ar iesi încercarea, nu poate fi mai rău decât să trăiesti tot timpul cu  toate grijile posibile.

aa1

Comprimat anxiolitic (3): Sorescu


Contabilitate

de Marin Sorescu

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).

aa1

Comprimat anxiolitic (2)


De ce ţi-e frică nu scapi.

Mai precis:

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Restul trece. Într-un fel sau altul.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Pentru că leoparzii trec, dar frica din capul meu nu are nevoie de leoparzi. Găseşte mintea mea ceva care să facă figuraţie în rol de leopard.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Şi atunci, mă vei întreba, mai întâi trebuie să nu-ţi mai fie frică de nimic şi apoi poţi începe să trăieşti? În ziua în nu-ţi mai e frică de nimic eşti, probabil, mort, ţi-aş răspunde.

Mai bine învaţă să trăieşti cu fricile tale. Dă-le ocazia să devină curaj. Dă-le ocazia să devină încredere. Dă-le ocazia să devină viaţă.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Restul trece. Până şi viaţa. Într-un fel sau altul.

 

aa1