Trecem prin satele gorjene la orele diminetii si vedem pe marginea drumului grupuri de oameni mergând la biserică. E Sf. Ilie. Plonjez in lumea copilariei mele. Cu biserica peste drum, cu clopotele batand dimineata devreme la zilele de praznic, cu nucii sub care ne jucam in curtea bisericii. Iar pe bunicul il chema Ilie si canta in biserică si eu ma miram de fiecare data cat de diferit suna vocea lui acolo.

Pot sa-mi inchipui apoi mesele intinse sub pomi sau sub bolte de viţă-de-vie…

Dar nu mai e nevoie sa mi le inchipui, căci iată, ajunsi in curtea pensiunii, dau si peste nuc si peste masa sub bolta de viţă.

Brusc, Masa Tăcerii imi pare mult mai terestră si mai seacă decât aceste mese de praznic sub boltă.