– O să facă mere la vară, tataie?

Tataie tocmai altoieşte nişte puieţi.

– Ehei, Dane, cine ştie dacă mai apuc eu să mănânc din merele astea? Da’ o să mâncaţi voi şi poate v-aduceţi aminte şi de mine.

A pus în anul acela meri şi peri şi zarzări. Perii nu au ajuns sa faca pere – am bănuiala că şi bicicleta noastră, a copiilor, a avut oarecare vină în asta. Tataie a apucat să vadă merele, dar de gustat, gusta mai rar – zicea « mâncaţi voi şi mă satur eu ».

Apoi noi ne-am dus la oraş, unde pomii cu fructe bune de mâncat nu ajung să intre – sunt prea de la ţară.

La Tismana sunt pomi peste tot, inclusiv, sau mai ales, pe marginea drumului. Ca într-o grădină.

In Eden erau multe feluri de pomi. Si, spre deosebire de vegetatia pe care Dumnezeu i-a poruncit pământului să o scoată la iveală, grădina raiului a sădit-o. Si eu zic că Dumnezeu si-a luat om s-o sădească.