Étiquette : om

Jurnal de vacanţă (2) : Pomi


– O să facă mere la vară, tataie?

Tataie tocmai altoieşte nişte puieţi.

– Ehei, Dane, cine ştie dacă mai apuc eu să mănânc din merele astea? Da’ o să mâncaţi voi şi poate v-aduceţi aminte şi de mine.

A pus în anul acela meri şi peri şi zarzări. Perii nu au ajuns sa faca pere – am bănuiala că şi bicicleta noastră, a copiilor, a avut oarecare vină în asta. Tataie a apucat să vadă merele, dar de gustat, gusta mai rar – zicea « mâncaţi voi şi mă satur eu ».

Apoi noi ne-am dus la oraş, unde pomii cu fructe bune de mâncat nu ajung să intre – sunt prea de la ţară.

La Tismana sunt pomi peste tot, inclusiv, sau mai ales, pe marginea drumului. Ca într-o grădină.

Fotografie0082Fotografie0081Fotografie0083Fotografie0085Fotografie0079Fotografie0084

In Eden erau multe feluri de pomi. Si, spre deosebire de vegetatia pe care Dumnezeu i-a poruncit pământului să o scoată la iveală, grădina raiului a sădit-o. Si eu zic că Dumnezeu si-a luat om s-o sădească.

Mirarea îngerilor


Craiasa alegându-te
https://i0.wp.com/www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2010/03/20.jpgIngenunchem rugându-te,
Inalta-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întarire
Si zid de mântuire,
Privirea-ti adorata
Asupra-ne coboara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbra facem pamântului,
Rugamu-ne-ndurarilor
Luceafarului marilor;
Asculta-a noastre plângeri,
Regina peste îngeri,
Din neguri te arata,
Lumina dulce clara,
O, maica prea curata
Si pururea fecioara,
Marie!

(Mihai Eminescu – Rugăciune)

Arhanghelul Gavril nu vine cu un ordin, el are de cerut acceptul Mariei. Fecioara alege liber să fie Mama Dumnezeului Întrupat, iar arhanghelul este cuprins de mirare  înfricoşată:

„Trimis a fost din cer Gavriil arhanghelul, să binevestească Fecioarei zămislirea şi cugeta întru sine, de minune spăimântându-se: Cum Cel ce este necuprins întru cele de sus, din Fecioară va să Se nască? Cel ce are scaun cerul şi aşternutul picioarelor pământul, în pântece de fecioară încape. » (sursa aici)

Omul erotic monologal


« Am rătăcit mulţi ani pe tărâmul oamenilor şi nu am reuşit încă să studiez toate varietăţile « omului erotic ». Aici se plimbă un îndrăgostit care iubeşte doar propria pasiune. Acolo, cineva îşi etalează sentimentele diferenţiate ca pe nişte panglici ale unor decoraţii. În altă parte, unul îşi savurează aventurile propriului efect de fascinaţie. Mai încolo, un altul priveşte în extaz la spectacolul presupusei sale capitulări. Altundeva, unul adună bucurie după bucurie. Mai încolo, un altul îşi demonstrează « puterea ». Aici, unul se întăreşte cu o vitalitate de împrumut. Acolo, cineva e încântat să existe atât ca sine însuşi, cât şi ca un idol care nu-i seamănă. Altul se încălzeşte la flacăra a ceea ce i-a fost hărăzit. În altă parte cineva experimenteaza. Şi aşa mai departe – toată mulţimea pestriţă a monologiştilor cu oglinzile lor, în camera celui mai intim dialog! »

(Martin Buber – Între Om şi Om)

Somnul lui Adam


http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/df/Monreale_creation_Eva.jpg« Fecioara era trează atunci când a primit vestea fecundităţii sale. Acest lucru e important, dacă ne gândim că Iosif dormea în momentul în care i s-a revelat ceea ce urma să îndeplinească… Maria era trează, conştientă, ea nu dormea, ea era în aşteptarea lui Dumnezeu în numele umanităţii […] » (Françoise Dolto – Femininul)

Şi dacă ne gândim că şi Adam dormea când Dumnezeu a creat femeia…

Sa creasca iarba!


DSCF1682In Parcul Operei au crescut ierburi inalte acolo unde se doborasera copacii pentru a face loc unor viitoare terenuri de tenis. Defrisarea era ilegala. Se intindea deja zgura cand a fost oprita lucrarea.

Si iata ca natura si-a facut repede treaba. A aparut o microsavana de cativa ari.

casaImi place cum a lucrat natura aici si propun sa o angajam si peste drum, pentru o lucrare mult mai ampla: acoperirea cu ierburi a ceea ce trebuia sa fie o emblema a regimului comunist.

Oamenii se pare ca nu au fost in stare sa se decida, in 24 de ani, cum sa inchida aceasta rana a orasului.

Lasati sa creasca iarba!

Paradoxurile libertăţii


Herr Doctor,

Sir Karl,

I have some hope that this letter will be correctly forwarded to you from office@openuniverse.org. Yesterday I had a philosophical debate (as a dilettant) with my daughter (incidentally, she came in this world in the year you left it). On freedom. Eventually, she decided to write a letter to Benedictus Spinoza to express some criticism on Proposition XXXIII. Apparently, she consider with serenity your warnings about the enemies of the open society and the paradox of freedom. So, I decided to write a letter to you.

Vă scriu dintr-un secol care a inceput printr-o ilustrare eclatanta a  paradoxului tolerantei: tara care a statuat toleranta ca unul dintre principiile sacrosancte ale organizarii societatii a fost lovita chiar in inima ei libera de cei care promoveaza intoleranta.

…………………………………………………….[continuarea aici]

[e mereu nevoie de câte un om]


« […] te rog să pleci, vine persoana pe care o aşteptam, Fata aceea, Da, Nu e deloc urâtă, puţin cam slăbuţă pentru gustul meu, Mă faci să râd, e prima oară în viaţă că te aud explicându-te în legătură cu femeile, oh, satir ocult, oh armăsar neştiut, La revedere, dragă Reis, pe curând, te las să-i faci curte micuţei, începi să mă dezamăgeşti, amant de servitoare, curtean de domnişoare, aveam mai multă stimă pentru tine când vedeai viaţa la distanţa la care se află, Viaţa, Fernando, este mereu aproape, Atunci o las pe seama ta, dacă asta e viaţa. Marcenda cobora printre straturile de flori, Ricardo Reis urcă pe alee s-o întâmpine, Vorbeaţi de unul singur, întrebă ea, Da, într-un anume sens, repetam nişte versuri scrise de un prieten care a murit acum câteva luni, poate aţi auzit de el, Cum se numea, Fernando Pessoa, Mi se pare vag cunoscut, dar nu-mi amintesc să fi citit vreodată, Între ce trăiesc şi ce-i viaţă, între cine mă simt şi ce sunt, adorm pe o coastă abruptă, voi cădea nu ştiu când, Astea sunt versurile pe care le spuneaţi, Da, Le-aş fi putut scrie eu, dacă înţeleg eu bine, sunt aşa simple, Aveţi dreptate, oricine le-ar fi putut scrie, Dar a trebuit să vină acest om ca s-o facă, Aşa se întâmplă cu toate lucrurile, bune şi rele, e mereu nevoie de câte un om să le facă […] »

(José SaramagoAnul morţii lui Ricardo Reis)

Am gasit de doua ori mai savuros romanul maestrului Saramago dupa ce am citit mult Pessoa. O discutie despre viata si moarte intre fantoma lui Fernando Pessoa si heteronimul sau, Ricardo Reis,  care nu apucase sa moara inaintea creatorului sau, urmata de o secventa vag idilica in care Marcenda coboara dintre straturile de flori din poemele atribuite lui Reis si este intampinata cu versuri din Pessoa (care i se par cunoscute, dar fireste ca nu le-a citit, ea insasi fiind un personaj din Pessoa) creeaza un univers fabulos. Si totul e construit numai cu material pessoan. Cuvinte pe care oricine ar fi putut sa le scrie, dar a fost nevoie de o persoana (in portugheza – pessoa) sa le scrie si de o alta persoana (Saramago) care a renuntat la propriul stil (de asemenea fabulos) ca sa se apropie de Nimeni (in portugheza tot Pessoa) pentru a-i face sa traiasca inca o data pe doi dintre cei  sase Pessoa: doctorul scriitor de ode Reis si Fernando, autorul de autori.

Ubuntu


Ubuntu ungamntu ngabanye abantu. Oamenii sunt oameni prin alti oameni.

Aceasta e descrierea filosofica a semnificatiei cuvantului ubuntu, din limba sud-africana xhosa, greu traductibil in limbile europene ( se poate incerca o echivalenta relativa cu « demnitate umana »)

« O persoana cu ubuntu este primitoare, calda si generoasa, doritoare sa imparta cu altii. Asemenea oameni sunt disponibili pentru altii, permitandu-si sa fie vulnerabili, afirmandu-i pe altii, nu se simt amenintati de faptul ca altii sunt capabili si buni, pentru ca ei insisi au o buna incredere in sine care vine din cunosterea faptului ca sunt parte a unui intreg. Ei stiu ca sunt micsorati atunci cand altii sunt umiliti,  oprimati, sau atunci cand altii sunt tratati ca si cum ar fi mai putin decat sunt. Insusirea ubuntu da oamenilor rezistenta, facandu-i capabili sa supraviatuiasca si sa ramana umani in ciuda tuturor eforturilor de a-i dezumaniza » ( Arhiepiscop Desmond Tutu -“God Has A Dream”)

Demnitatea umana exista prin demnitatea semenilor.

Despre demnitatea omului


« Nu ţi-am dat, nici chip, nici loc al tau, nici  vreun dar care sa-ţi fie propriu, pentru ca tu, Adame, sa vrei, sa cuceresti si sa-ţi insusesti un chip al tau, un loc al tau si darurile tale. Natura constrange alte specii prin legile date de mine. Dar pe tine nu  te-am  limitatin nici un fel, ci te-am lasat in seama liberului tau arbitru pentru a te defini tu singur. Te-am pus in mijlocul lumii, ca sa poti contepla mai bine ce contine lumea. Nu te-am facut nici celest nici terestru, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca tu insuti, in mod liber, in maniera unui pictor sau a unui sculptor, sa iti desavarsesti  forma. »

(Pico de la Mirandola – Oratio de hominis dignitate)