Atunci când ești bolnav, fizic sau mintal, ai reflexul de a gândi că era mai bine înainte. Însă ideea unei reveniri la normal, la vremurile bune de altădată, la un ipotetic «eu» autentic, este iluzorie. Boala ne transformă, cu sau fără voia noastră. Ea pune în lumină vulnerabilitatea noastră, nedreptatea vieții, apoi, cu un pic de noroc, ne recentrează pe ceea ce e esențial și ne face mai puternici prin vindecare. Sau ne poate lăsa un gust de amărăciune și absurditate. A te vindeca înseamnă a muri puțin. Și, uneori, a renaște mult…
(Jean-François Marmion, editorial în Le Cercle Psy)
DAN GHENEA 
Sublim și cât de adevărat ! și cum se mai spune ”ce nu te doboară te întărește”, cu prudență la excese, căci ”încă o victorie ca asta și sunt pierdut”
Cine moare puţin?
cel care ai fost
🙂 Nu vă împărtăşesc părerea. Sunt cazuri când o persoană se confruntă cu o problemă de sănătate mintală, să zicem, şi este capabil sa o conştientizeze pe deplin, fără să o poată gestiona pe moment. Dacă se poate observa acţionând disfuncţional, cum poate fi, simultan, acel cineva disfuncţional? Întocmai unui actor care joacă un rol, dar ştie mereu că nu este personajul pus în scenă.
nu prea inteleg …
O persoană cu anxietate socială, de exemplu, se poate observa acţionând disfuncţional în interactiunea cu ceilalti sau prin evitarea contactului uman. Dacă îşi poate surprinde gândurile care îi generează starea, iese automat din rolul de personaj anxios şi devine observator al personajului anxios, mai precis al gândurilor care nasc acest personaj. Aşadar, moare o iluzie, o plasmuire a minţii, nicidecum el. El doar s-a identificat o vreme cu plăsmuirea, nefiind conştient, prezent.
se vede treaba ca nu aveti anxietate sociala… asta chiar nu se amelioreaza doar prin autoobservare
Dar am perseverenţă în dermersul meu logic…Aş putea să AM sau să nu AM anxietate socială, cert este că nu SUNT anxietatea sociala…De vreme ce eu vad un context social ca fiind amenintator, iar alte persoane il vad in feluri complet diferite, ati putea nega ca e totul o simpla poveste in mintea mea? Daca realitatea ar fi fost aceasta: interactiunea umana genereaza anxietate, ar fi insemnat ca orice persoana sa traiasca asceasta stare cand ar fi iesit pe usa casei. Mai mult decat atat, sa zicem ca persoana care sufera de anxietate sociala, se uita la un film si mi mananca inghetata, in confortul propriei case. Garantez ca se simte bine, nici urma de anxietate. La un moment dat, apare un gand care ii aduce aminte ca maine trebuie sa mearga la o nunta si inghetata se topeste, pana si ea, de frica. Gandul genereaza emotia. Daca le pot observa, cum pot fi acel gand, acea emotie? Anxietatea sociala este generata de frica ca imaginea de sine, povestea pe care ti-o spui despre tine, va fi amenintata sau distrusa. Moartea micului eu. Dar asta este deja o alta poveste…..
Sunt insa de acord cu faptul ca expunerea creeaza mediul propice spulberarii iluziei. Dar asta numai daca esti prezent, adica atent observator al gandurilor tale in contextul dat.
Exact asta era ideea: constientizarea fara actiune egal cu zero
dacă conștientizarea este primul pas necesar și este punctul zero, acțiunea ar fi următorul pas,punctul unu. Între zero și unu, este o poezie foarte frumoasă pe care ați scris-o cândva…