De câteva zile urmăresc cu oarecare curiozitate și un pic de stupoare cazul Sauvage. E vorba de o sentință de condamnare la 10 ani de închisoare pentru omor cu premeditare. O mișcare publică de « simpatie » față de doamna Sauvage l-a determinat pe Președintele Republicii să acorde o « grațiere parțială » (o posibilitate legală nefolosită niciodată până acum).
Iată, pe scurt, faptele:
Mme Sauvage trăia de 40 de ani cu un soț care o agresa frecvent. În ziua faptei, soțul vine acasă și o găsește dormind (doamna Sauvage folosea în ultimii ani doze mari de medicamente sedative). O trezește în mod violent. Violența fizică este minoră de această dată (după ani in care violența soțului atingea cote extreme – niciodată doamna Sauvage nu a făcut totuși plângere, ba chiar a determinat-o pe una dintre fiicele sale să-și retragă o plângere).
Mme Sauvage stă circa o jumătate de oră privindu-și, din spate, agresorul care fumează pe terasă. Apoi, ca într-o transă, însă fiindu-i limpede ce vrea să facă, încarcă o pușcă și trage. De trei ori. Între al doilea și al treilea foc e o pauză mai lungă.
Avocata doamnei Sauvage își face prost meseria. Pentru că, în loc să caute să convingă juriul să acorde circumstanarețe atenuante, mizează pe o noțiune care nu există în lege – cea a « legitimei apărări decalate/întârziate ».
Organizații civice se entuziasmează de idee și vor legiferarea imediată a acesteia. Uluitor.
Puțini dintre cei care fac din doamna Sauvage portdrapelul cauzei victimelor violentei familiale își dau seama că ea a fost totuși complice la violențele pe care fiicele sale le-au suferit.
O intrebare pe care nu am auzit-o chiar deloc e următoarea: cine îi prescria doamnei Sauvage sedative și pentru ce?