Auteur : Dan Ghenea

Supa casei


– Ce surpriza, batrane, zic eu, conform obiceiului, desi sunt cu cativa ani buni mai batran.

– Chiar ma gandeam la tine zilele astea, monşer, zice el, cu talentul lui de a face sa para ca un anotimp trece in cateva zile.

– Ce-i cu tine fara treaba si in pas de plimbare la ora asta?

– Iti povestesc… Vrei sa mananci o ciorba? Hai, vino, stiu un loc special…

Facem cativa pasi si intram intr-o curte in care vantul bate parca mai tare. La poarta nu scria nimic , la intrarea din spatele casei e insa o foaie rupta, se pare, dintr-un registru, pe care e scris sus AZI, cu litere mari de tipar, iar mai jos, cu o caligrafie mare si ronda “Supa Casei”; totul incadrat neverosimil intr-un avizier art deco.

…………………………………………………………………………

Aşa cum v-am promis la 1 vertical în careul Geografia sentimentelor, a început pe Ralix serialul despre intimitate în cuplu. Primul episod – aici.

Gând de duminică (1)


Încep cu un gând împrumutat de la Petru Creţia:

Oare frunzele, arboris adscriptae, ce simt când bate aspru vântul? Suferă oare că încearcă să le smulgă din viaţa lor sau freamătă, zbătându-se, să plece după el şi nu-s în stare şi le pare rău?

(Petru Creţia – Norii)