Auteur : Dan Ghenea

24 de zile in Balcani (1): Grivita


plevna2In mintea mea urma sa fie o minilectie de istorie pentru copiii nostri. Plevna ar trebui sa fie (si nu prea este) un loc de pelerinaj pentru români.

Mergem spre Plevna in dupa amiaza unei zile de august. 15 august. In urma cu exact 136 de ani sosea in chiar aceste locuri Domnitorul Carol. A doua zi, 16 august 1877, urma sa preia comanda trupelor ruse si române care inconjurau Plevna.

Poradim 2 km. Le atrag atentia fetelor asupra indicatorului. « Acolo, pe deal si-a instalat Domnitorul Carol punctul de comanda », le spun. Sunt interesate. Le mai spun cateva cuvinte despre acea indepartata dupa-amiaza de august si constat ca ea imi pare din ce in ce mai apropiata, din ce in ce mai prezenta.

Vedem de departe Grivita. Locul unde au murit cei mai multi dintre românii care au făcut România. Redutele nu mai sunt, desigur, dar chiar si numai privind geografia locului iti dai seama de grozavia acelor asalturi.

Mergem in tacere. Abia mai tarziu vom vorbi despre detalii. Acum nu spun decat: « Românii atacau de aici. Tunurile germane ale turcilor erau acolo. » Si ma simt mic, foarte mic.

Sunt un balcanic


Sunt un balcanic. Scriu asta fara rusine si fara mândrie. E un fapt. Un fapt care a fost probat si in aceasta vacanta pe care am petrecut-o in Bulgaria, Serbia, Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina.

Refuzul balcanitatii e o nevroza nationala. Nota speciala pentru ardeleni: si voi sunteti balcanici.

As indrazni chiar sa spun ca si Ungaria propriu-zisa e mai aplecata spre Balcani decat spre Viena; e suficient sa comparati o masa luata intr-un restaurant din Budapesta (capitala care a fost 150 de ani sub turci) cu una la luata la Bratislava (Pozsony – capitala regilor habsburgi ai Ungariei din secolul XVI pana in 1873) si veti simti diferenta de savoare.

Ideologia statului national a facut si inca face ravagii in aceasta patrie mai larga. Printre pierderile colaterale ale impartirii regiunii prin peste 20 de frontiere se numara si aromânii; am avut cateva ocazii de a reflecta la destinul acestei comunitati si la locul marginal care i se rezerva in manualele de istorie ale românilor nord-dunareni.

O sa incerc sa va spun (in foileton) o poveste despre acest periplu balcanic pe traseul Bucuresti – Giurgiu – Grivita – Plevna – Loveci – Sofia – Niš – Studenica – Novi Pazar – Sopoćani – Podgorica – Ulcinj – Bar – Cetinje – Kotor – Herceg Novi – Dubrovnik – Neum – Metkovic – Mostar – Sarajevo – Kraljevo – Kragujevac – Ravanica – Zaječar – Vidin – Calafat – Craiova – Bucuresti.

[E prea simplu să plângi]


Regina Ana in tinerete„Nu ştiu ce înseamnă să ai sânge albastru. Ştiu doar că recunoşti imediat o doamnă adevărată, pentru că e modestă. »

Spune asta o descendenta a lui Ludovic al XV-lea, o principesa care a avut-o ca matusa pe ultima împărăteasă a Austriei.

Regina Ana a României împlineste 90 de ani. (Mai mult despre manifestarile prilejuite de aceasta aniversare – aici)

„Nu suntem o familie in care se plange. Ar fi prea simplu.”

Regina Ana nu a cautat si nu a avut niciodata o viata usoara. Nu s-a plans. A luptat pentru valorile in care a crezut, a muncit si a transmis fiicelor sale spiritul liber si modestia ce o caracterizeaza.

România a avut o serie de regine exceptionale. Regina Ana este din acelasi aluat ca vrednicele de amintire Elisabeta, Maria si Elena

Atunci cand am dubii ca România valoreaza ceva, imi amintesc imediat ca niste principese venite din Germania, din Marea Britanie, din Grecia, au iubit aceasta tara si au stat cu acest popor in marire si in dezastru.

Iar urmarind acest film, am fost miscat de multumirile pe care le aducea lui Dumnezeu Regina Ana, pentru faptul ca a apucat sa  paseasca in tara pe care o iubea fara s-o fi putut vedea.

Septembrie în cruce


DSCF1914Septembrie e-un început de lume:
Albastrul e pictat ca-ntr-o poveste,
Lumina potrivit de lunga este,
Iară tristetea n-are încă nume.

În aer nu pluteste nicio veste,
Pământul se trezeste fără brume,
Copacii ard frumos, fără s-afume
Norul usor ce-n ochi se oglindeste.

DSCF1758Si lumea stă-ntre  noi ca o gutuie
Din floarea ei virgină nenăscută –
Aur văzut prin puful amintirii…

Iar timpul tămâios se face-n vie,
Vorbele dulci pe buze se sărută,
Gustând în pârgă sevele privirii.

Învingătorul nu ia nimic. O carte despre eroii Balcanilor: românii fârşeroţi


Un articol care e in consonanta cu o usoara amaraciune dupa excursiile din aceasta vacanta in spatiul ex-iugoslav, unde am dat adesea de amintiri ingropate, sau pe cale de a fi ingropate, despre romanitatea sud-dunareana.

Câinii din Miorita aveau pedigree?


Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman
Ş-are oi mai multe,
Mândre şi cornute,
Şi cai învăţaţi,
Şi câni mai bărbaţi […]

 Un articol interesant pe tema sterilizarii cainilor cu stapân: http://peterlengyel.wordpress.com/2013/09/11/legea-genocidului-cainilor-non-arieni/

Obliti privatorum publica curate


DSCF1887« Uitati de interesele particulare atunci cand aveti grija de treburile publice ». Acesta este îndemnul pe care il vedea fiecare patrician care urca spre sala Marelui Consiliu al Republicii Ragusa (astazi Dubrovnik).

Cea mai longeviva republica a lumii (pentru ca Republica Venetiana a fost, de fapt, in cea mai mare parte a existentei sale de o mie de ani, un imperiu) a avut ca deviza, pur si simplu, libertatea. Libertatea avea coroana suveranitatii.

Si mai e ceva: Patricienii Ragusei au descoperit cum poti feri Republica de tiranie (asta fiind o boala endemica a republicilor). Nu aveau presedinte ales pe viata, nici pe 7 ani, nici pe 4 ani. Nici macar consuli alesi pentru un an, ca romanii. Rectorul Republicii Libere a Ragusei era ales pentru … o luna.

Si sistemul a functionat fara eroare 550 de ani. Timp in care s-au perindat aproape 5000 de rectori. Ar fi trebuit sa fie 6600, dar, totusi, unii au fost realesi. Recordul de mandate a fost 7 – adica nimeni nu a fost Rector al Republicii mai mult de 7 luni!

Dupa parerea mea, ar fi un punct de onoare pentru Croatia daca a renunta sa arboreze drapelul national la Dubrovnik, macar in cuprinsul zidurilor vechiului oras. Sa lase sa fluture acolo steagul libertatii singurei republici din lume care nu a cunoscut niciodata tirania, nici razboiul civil.

Ce nu mi-a placut la Cetinje


Nu mi-a placut ce scria la poarta acestei cladiri, construita de Principele Danilo I (1852 – 1860). Mai mult am scris aici.

Iugoslavia ca mostenire privata


https://i0.wp.com/www.novosti.rs/upload/thumbs/images/2013//08/26n/dru-tito_620x0.jpgCitesc in Večernje novosti (Stirile de seară) că « depozitul [bancar] al maresalului Tito ascunde bijuterii ale familiei Karagheorghevici [familia regala a Serbiei si a Iugoslaviei] ».

Ca si in cazul României, familia regala iugoslava a fost acuzata mereu de puterea comunista instalata la Belgrad ca a plecat din tara cu mari valori ale patrimoniului national. Spre deosebire de România, in Serbia s-a constituit o comisie de ancheta care sa vada daca in contul secret al fostului presedinte pe viata al Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, Iosip Broz Tito, se afla valori insusite ilegal.

Si s-au descoperit acolo bijuterii care apartin indubitabil familiei regale. Printre ele un colan cu diamante care a apartinut Reginei Maria a Iugoslaviei (fosta Principesa Maria a României). Acest colan a fost remis deja familiei regale, cu ocazia reinhumarii Regelui Petru si Reginei Maria,anul acesta, la Oplenac, necropola regilor Iugoslaviei.

Nepotii lui Tito au spus insa ca nu vor ceda nimic din depozitul de la Banca Nationala a Serbiei fara o hotarare judecatoreasca. Ei se considera mostenitorii unei averi private care include (de ce nu?!) si lucrurile de pret (multe dintre ele fara de pret!) ale familiei regale.

Mai mult despre ce am aflat urmarind acest subiect in presa sarba din ultimele zile – aici.