Catégorie : Calendar

Andrei Rubliov


Sa zicem ca a murit pe 29 ianuarie 1430. Anul ar putea fi si 1427, dar ce mai conteaza anul intr-o eternitate.

Icoana Sfintei Treimi  pictata de Andrei Rubliov a devenit canonica de multa vreme in Biserica Ortodoxa, cu  mult timp inainte ca autorul insusi sa fie trecut in rândul sfintilor (in 1988). De altfel Rubliov nu s-a considerat niciodata creator, ci mână a Sfântului Duh.

Icoana se afla azi in Galeriile Tretiakov din Moscova. Nu cred ca asta sa-i placa Sf. Andrei Rubliov. Manastirea pentru care a pictat icoana mai are doua copii târzii (una dintre ele facuta, in mod remarcabil, in anii 1926-1928, in anii prigonirii Bisericii Ruse de catre puterea sovietica).

Filmul unui alt Andrei (Tarkovski) despre iconograful Sfintei Treimi – aici.

Mai multe despre simbolistica Troitei  – in cartea calugarului benedictin Gabriel Bunge (trecut in 2010 la ortodoxie)

2 Mai şi 24 Ianuarie


Nu stiam, pana azi, ca satul dobrogean 2 Mai a fost denumit astfel in amintirea unui eveniment din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza.

În 1878 Mihail Kogălniceanu a înfiinţat în acel loc satul „Două Mai” „în amintirea loviturii de stat de la 2 mai 1864, prin care Parlamentul României a fost dizolvat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, deoarece se împotrivea Legii rurale”.

Incepand cu 2 mai 1864, Cuza a rupt pactul constitutional si national care il adusese la putere, instituind un regim autoritar. In mai putin de 2 ani a fost inlaturat de la putere de catre o alianta intre conservatori si liberali; a fost numita « monstruoasa coalitie » pentru ca ar fi fost de negandit o asemenea alaturare in alte conditii. Singurul obiectiv al acestei coalitii era « Jos tiranul ». Strict vorbind, incepand cu 23 februarie 1865 asta era domnitorul: un tiran, adica un conducator care nu mai guverneza in limitele unui mandat, ci conform vointei proprii.

Cuza a platit pentru erorile sale, dar nu au fost uitate meritele sale. E drept ca si el a stiut sa invete din aceste erori: a acceptat ca definitiva iesirea din politica (si intrarea in istorie). In 1870, la 4 ani dupa abdicare si plecarea in exil, este ales, in lipsa, deputat de Mehedinti si mandatul sau este validat, dar fostul domn refuza sa revina in tara pentru a nu tulbura linistea politica a tanarului stat condus de domnitorul Carol.

In 1878, Mihail Kogalniceanu se afla  alaturi  de domnitorul Carol in vizita in Dobrogea recent alipita Romaniei; Kogalniceanu era tocmai primul-ministru al lui Cuza de la 2 mai 1864 si cel care a fost principalul artizan al Legii Rurale pentru care domnul si-a asumat greaua raspundere a dizolvarii Parlamentului.

Alexandru Ioan I – 7 ani de domnie, 6 remarcabili (anii care au pus bazele statului român modern), 1 an de tiranie si umbra relatiei adulterine in vazul lumii cu Maria Obrenovici. A platit pentru erori si a ramas o figura luminoasa in memoria colectiva.

Alte timpuri, alti oameni!

Comunicat către ţară


Familia Regală ştie că tot mai mulţi români îşi exprimă cu tărie convingerile şi nemulţumirea, de mai multe zile, în oraşele ţării şi în străinătate. Povara cetăţenilor este din ce în ce mai apăsatoare. Clasa politică a ţării are datoria de a da răspunsurile pe care oamenii, pe drept cuvânt, le aşteaptă.

Românii şi-au pierdut încrederea. Ei cer astăzi politicienilor un comportament public rupt complet şi definitiv de năravurile trecutului.

Întreaga Familie Regală este alături sufleteşte de toţi cei care au în aceste momente nevoie de încurajare şi solidaritate.

Regele Mihai I a spus în mesajul său adresat Parlamentului României: ,,Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa. România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos”. Aceste cuvinte au fost adresate tuturor celor care au puterea de a schimba ceva în România.

Lecţia de istorie pe care tinerii au dat-o ţării în decembrie 1989 arată că românii au încredere deplină in virtuţile democraţiei şi libertăţii atunci când destinul ţării este la raspântie. Europa şi România trec împreună prin vremuri de restrişte. Cu atât mai mult astăzi avem nevoie ca politica să respecte locul cuvenit pe care i-l conferă democraţia şi să nu ia locul competenţei în spaţiul public şi instituţional.

Fără nici o indoială, criza economică mondială afectează România. Dar este, totodată, evident că protestele din ţara noastră merg mult mai departe decât atât: românii îsi exprimă frustrarea faţă de politicieni care nu au privit niciodată dincolo de îngustele lor interese, care au fost mai mult ocupaţi cu mici dispute personale decât cu buna administrare a ţării.

Regele şi Principesa Mostenitoare urmăresc evenimentele cu profundă îngrijorare şi rămân hotărâţi să facă tot ce este în puterea lor pentru a apăra şi promova interesele României, fără să favorizeze nici o formaţiune politică.

Aceasta a fost datoria Coroanei Române, în fiecare generaţie, şi va rămâne astfel în viitor.

(Comunicatul din 22.01.2012 al Casei Regale a României)

Îl ştiţi pe domnul Eminescu ?


Care dintre cele 4  fotografii il reprezinta pe Mihai Eminescu ?

Un fotbalist amator


Nu va faceti iluzii: nu mai gasesti fotbalisti amatori in ziua de azi. Nici nu mai pot urmari la televizor un meci pe parcursul caruia comentatorii vorbesc doar despre bani, bani, bani.

E vorba de un jucator care a parasit terenul de fotbal in urma cu 80 de ani si aceasta lume in urma cu 52 de ani. Nu inainte de a primi un Nobel pentru literatura, in 1957. In acel an, pe lista apare numele Albert Camus.

Nu e bine si frumos sa-ti uiti tovarasii dim timpuri grele. Si scuza ca nu mai avem aceleasi preferinte filosofice, religioase si politice nu tine. Il cam uitasem pe Camus; azi dimineata am vazut pe un monitor la metrou: s-a intamplat pe 4 ianuarie 1960 … Albert Camus a murit intr-un accident rutier, la numai 46 de ani.

Mitul lui Sisif, Ciuma, Strainul au fost publicate in romaneste si inainte de 89, avand acoperirea apartenentei autorului la Partidul Comunist Francez. In primul an de facultate (acum un sfert de secol) am vrut sa prezint doua referate la sesiunea de comunicari a studentilor, la sectiunea franceza – unul despre Mitul lui Sisif, celalalt despre Ciuma. Am depus rezumatele, profesoara a zis ca sunt in regula. In ziua prezentarii aflu ca primul nu fusese acceptat pentru ca titlul – Absurdul si sinuciderea – atrasese atentia (chiar incepand cu acel an, sinuciderea devenise un cuvant tabu; disparuse chiar si din statistica – vezi bine, nimeni nu putea sa se sinucida in minunata Românie socialista!). Cealalta comunicare, intitulata simplu, Despre Ciumă, nu parea deloc suspecta (poate ca s-au gandit ca voi trata aspecte medicale in opera lui Camus). Referatul trebuia tinut in limba româna, ca sa inteleaga si tovarasii de la cultura depre ce e vorba, dar se puteau da citate in limba originala. Asa ca am venit cu doua pagini (scrise de mana) in care erau patru citate consistente. Totul se incheia chiar cu ultimul paragraf al romanului. (« […] poate sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita »).

Camus mi-a fost alaturi in niste ani foarte grei pentru cultivarea gandirii. Chiar si modul sau de a-si trai necredinta m-a ajutat sa-mi gasesc mai apoi credinta.

Inapoi la fotbal. Camus a fost o glorie locala in Algeria Franceza. Tuberculoza a pus capat carierei sale sportive la numai 17 ani. A continuat sa urmareasca fotbalul din tribune, ca iubitor pasionat. A spus in cateva randuri ca tot ceea ce stie despre morala a invatat pe teren. A fost in ultima generatie de fotbalisti amatori; amator inseamna « cel care iubeste ». (Cantecul de lebada al acestei epoci din istoria fotbalului a apartinut Ungariei lui Ferenc Puskás, la Mondialul din 1954 – dubla cu Germania, cu acele incredibile scoruri: 8-3 in grupa si 2-3 in finala!)

Sper ca totul i se va ierta pentru ca mult a iubit. Prietenii i-au ridicat un monument simplu (nu mai simplu insa decat piatra lui funerara: « Albert Camus 1913-1960 »), la poalele unui munte algerian, cu un citat dintr-o povestire a sa:

Je comprends ici ce

qu’on appelle gloire

le droit d’aimer sans

mesure albert camus

Sonet indigo în do major


op. 5 « A.D. 2012 »

Aş vrea să vă urez doar vreme bună,/ Dar timpul alt stăpân ştiind că are,/ Eu vă trimit un gând c-un  strop de sare,/ Cât să păşim pe apa în furtună.//

Şi dacă vom avea şi-un pic de soare,/ Să-l împărţim cu Cei ce vin la cină;/ Ziua s-o avem frumoasa şi bună/ Şi noaptea timp câştigat de visare.//

Din tot ce mi-aş dori vă dau şi vouă:/ Suflet senin şi-o clipă fericire,/ Un mac şi ochiul ce îi dă culoare// Şi  dragostea cu braţele-amândouă,/ Dacă veţi fi la locul de-ntâlnire,/ Cu grijă s-o primiţi şi cu mirare.//

64 de ani de impostură


Cum s-a proclamat republica?

1. Deşi era în vacanţă, Adunarea Deputaţilor a fost convocată de urgenţă şi s-a întrunit la câteva ore după semnarea abdicării.

2. La ora 19,10, când a început şedinţa, nu erau prezenţi nici a zecea parte din numărul deputaţilor,

3. Cei absenţi erau înlocuiţi cu trupe de şoc ale partidului comunist, care se manifestau frecvent prin tipicele urale şi ovaţii.

4 Conform “procesului-verbal” al şedinţei apărut în Monitorul Oficial, aceasta a durat 45 de minute, timp în care s-ar fi petrecut următoarele lucruri:

  • Petru Groza a citit actul de abdicare şi proclamaţia guvernului,
  • un deputat a propus proclamarea republicii populare,
  • care s-a votat cu bile,
  • alt deputat a propus numirea membrilor prezidiului RPR,
  • care iarăşi au fost votaţi cu bile,
  •  iar apoi aceştia au depus jurământul.

Oare timpul a avut altă curgere în acele 45 de minute?

  • Luând în considerare numai cele 19 ovaţionări, ar fi circa 20 de minute.
  • Cele două votări cu bile a câte 295 de deputaţi, câţi se pretindea că ar fi fost prezenţi, ar fi necesitat cel puţin 30 de minute.
  • Atunci, când s-au produs şi restul faptelor?

(informatii preluate din articolul România este, de drept, Monarhie Constituţională, din care mai puteti afla ca ziua 30 decembrie 1947 nu a fost aleasă întâmplător – se aniversau 25 de ani de la proclamarea Uniunii Sovietice)

« Să ne iubim ţara aşa cum este şi să ne luptăm să devină aşa cum ar trebui să fie. » (Mihai I al României)

Ce poate face un Rege ?


In urma cu 33 de ani, Juan Carlos I a promulgat Constitutia Spaniei, moment care marca sfarsitul oficial al unei dictaturi de 4 decenii.

Acestui Rege nu i-a venit nimic pe de-a gata. Mai intai a avut rabdare si si-a planificat cu atentie miscarile. Moderatia si deschiserea au fost atuurile sale principale. Fara sa se compromita, a ajuns sa fie desemnat succesor de catre un Franco batran si bolnav. Acesta si-a inchipuit ca tanarul rege va fi usor de manevrat de Falanga – partidul – stat care conducea Spania. S-a inselat.

In 6 luni de la incoronare, Juan Carlos l-a demis pe primul-ministru falangist, intr-un an pana si comunistii au devenit monarhisti, in doi ani s-au organizat primele alegeri libere dupa 41 de ani, in 3 ani a fost aprobata prin referendum o Constitutie democratica. Dupa alti trei ani, interventia personala a Regelui a pus capat unei lovituri de stat militare. De atunci, din 1981, Regele a continuat sa fie o voce respectata de toate partidele democratice din Spania.

Ca o picanterie, acestui rege al democratiei poporul spaniol i-a permis sa-si etaleze oficial (dar potrivit cu imprejurarile) toate titlurile ereditare: Rege al Castiliei, al Leonului, al Aragonului, al celor Doua Sicilii, Rege al Ierusalimului, Rege al Navarrei, Arhiduce de Austria, Duce al Burgundiei, al Brabantului, al Atenei  etc (in total 37 de titluri regale, ducale, comitale si senioriale).

Rostul Casei Regale


« Şi astăzi, în 2011, ca şi în anii copilăriei mele sau anii grei ai războiului, bunicii, părinţii şi copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului, îşi oferă daruri, petrec la masa de Crăciun şi se bucură de apropierea celui drag.

În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colţurile ţării şi de pe multe meleaguri ale Europei. Sărbătorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta şi la Săvârşin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească. Această dovadă de iubire şi de preţuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către Naţiunea română, a fost o alinare pentru toate suferinţele şi neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toţii în ultimele decenii.

Regina şi cu mine suntem fericiţi să avem alături familia noastră şi să vedem cât de mult copiii şi nepoţii noştri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României. »

(Din Mesajul Regelui Mihai I cu ocazia Craciunului 2011)

Celălalt 1 Decembrie


Pe 1/14 decembrie 1918 Regele Ferdinand primea la Bucuresti delegatia transilvăneană care i-a înmânat Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918. Tot pe 18 Noiembrie/1 Decembrie intraseră triumfal în Bucuresti Suveranii Romaniei

O prezentare clară a cronologiei si o istorie bine povestită găsiti in POVESTEA DINASTIEI, pe blogul domnului Stelian Tănase.

 “Ne-am întors. Cu adevărat ne-am întors acasă după un surghiun de doi ani.…Ne-am întors triumfători. Nu spun aceasta cu vreun gînd de trufie ci cu smerenie, ca una ce-ar vrea să cadă în genunchi şi să aducă prinos de mulţumiri. Cum să încerc măcar să descriu  ziua de sguduire sufletească ce-am petrecut… A fost o zi de entuziasm de delir…. » (Maria, Regina României, Regina Inimilor)