Ce este duminica pentru mine? Ar putea semana cu o plaja. Exista una care se numeste WhiteSundays. Suna bine.
Catégorie : In cautarea noematicii
Abecedar emoţional
♦ Anxietate – « Anxietatea este ameţeala libertăţii » (Søren Kierkegaard – Begrebet Angest, 1844) « Anxietate – alergie la viaţă » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ Bucurie – « Bucuria este cea mai simplă formă de recunoştinţă. » (Karl Barth – Von Freunde und Lindigkeit, 1932) ♦ Curaj – « Fundamentul adevăratului curaj este îndoiala » (Alain – Propos, 1935) ♦ Durere – « Când durerea a trecut, amintirea ei devine adesea plăcere » (Jane Austen – Persuasion, 1818) ♦ Entuziasm – « Deznădejdea – forma negativă a entuziasmului » (Emil Cioran – Cartea amăgirilor, 1936) ♦ Frică – « Frica este moartea măruntă, purtătoarea desfiinţării totale. » (Frank Herbert – Dune, 1965) ♦ Greaţă – « Există o mică fericire în Greaţă: se răspândeste până pe fundul baltoacei vâscoase, până pe fundul timpului timpului nostru » (Jean-Paul Sartre – La Nausée, 1938) ♦ Hotărâre – « Educaţia cea mai rea este să-l laşi pe copil nehotărât între voinţa lui şi a ta. » (Jean-Jaques Rousseau – Emile ou De l’éducation, 1762) ♦ Incitare – « Dominăm mai usor oamenii incitându-le pasiunile » (Gustave le Bon – Aphorismes du temps présent, 1913) ♦ Îngrijorare – « Şi cine dintre voi, îngrijindu-se poate să adauge staturii sale un cot? » (Evanghelia dupa Matei) ♦ Joc – « Jocul e o luptă corp la corp cu destinul » (Anatole France – Le Jardin d’Epicur, 1895) ♦ Kakania – « În Kakania un geniu putea fi luat oricând drept un necioplit, dar niciodata, asa cum se întâmpla în alte parti, un necioplit nu putea sa treaca drept un geniu » (Robert Musil – Omul fara însusiri, 1930) ♦ Lacrimi – « Cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plânga şi n-au putut » (Lucian Blaga – În marea trecere, 1924) ♦ Mânie – Soarele să nu apună peste mânia voastră (Apostolul Pavel – Epistola catre Efeseni) ♦ Nefericire ♦ Oboseală – « Veselia nu este un păcat, ci ea alungă oboseala, căci din oboseală vine deznădejdea, care-i mai rea ca toate. » (Sfântul Serafim din Sarov)♦ Plăcere – « E mare lucru să afli ce anume îţi place ţie cu adevărat între atâtea plăceri ale altora » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ Quo vadis, Domine? – « Unde mergi, Doamne? […] Dacă tu parasesti poporul meu, mă duc la Roma ca să fiu răstignit a doua oară. » (Henryk Sienkiewicz – Quo vadis, 1895) ♦ Râs – ”Om de spirit este acela care în fundul inimii lui râde de toţi și de toate. Om de geniu este cel ce râde de el însuși. » (Mihai Eminescu – Geniu pustiu, 1868) ♦ Surpriză – « Secretul umorului este surpriza » (Aristotel – Poetica, ~335 î. H.) ♦ Şoc – « Nu există o cale uşoară de a trata această creştere năvalnică, acest cancer al istoriei. Nu există un leac magic pentru a vindeca boala fără precedent pe care o poartă pe urmele sale: şocul viitorului. » (Alvin Toffler – Şocul viitorului, 1970) ♦ Tristeţe – « Tristeţea este o rană a sufletului care trebuie spălată cu apa binefăcătoare a cuvântului plin de blândeţe. » (Ioan Gură de Aur – Omilii la statui, 397) ♦ Ţipăt – “Mi-am dat seama că ţipetele există. Însă nu le auzim. Nu vrem să le auzim. Suntem surzi, iar cei care ţipă se chinuiesc să ţipe şi mai tare văzând că nimeni nu-i aude. » (Octavian Paler – Viata pe un peron, 1981) ♦ Umilinţă – « Gândită creştin, rugăciunea ne arată că umilinţa înalţă , iar nu coboară pe om » (Petre Tutea – 321 de vorbe memorabile, 1993) ♦ Violenţă – « Violenta este ultimul refugiu al celor incompetenti » (Isaac Asimov – Foundation, 1951) ♦ Week-end – « Un concept opus duminicii » (Dan Ghenea – Abecedar emotional, 2012); « Zile când ai vrea să trăiesti, dar nu mai știi cum » (Ramona Moroianu – Abecedar emotional, 2012) ♦ X ♦ Y♦ Z
Oricine vrea sa intre in joc, e binevenit – cu propriile definitii, sau cu vorbele altora.
Mai binele e duşmanul binelui
Scriind pentru revista Doctorul meu un articol intitulat 7 nevroze de vacanţă, mi-au venit si cateva idei colaterale despre ceea ce s-ar putea numi « patologii ale dorintei de mai bine ». Azi m-am jucat putin punându-le nume. Iata ce a iesit:
1. Meliorismul ar fi numele dorintei perpetue de mai bine; partea proasta e ca, in secunda in care ma gandesc la mai binele de mâine, simplul « bine » de azi devine « mai rău » prin comparatie cu « mai binele » viitor. Mai binele e duşmanul binelui.
2. Optimalismul ar fi definit ca o apiratie de a avea doar cele mai bune lucruri; doar acestea aduc bucurie, tot restul e resimtit mai degraba ca o lipsa a idealului, nu ca o posesie a unei valori relative.
3. Maximalismul ar insemna dorinta de a avea toate lucrurile bune la un nivel maxim. Spre deosebire de optimalism, care de refera la un ideal, maximalismul se refera la lucrurile existente, vizibile; maximalismul nu mai cere nemaiîntâlnitul, cere insa tot ce intalneste .
4. Majorismul e o varianta cantitativa a meliorismului, in care mai binele e echivalat cu mai multul. Plusul viitor este insa resimtit ca un minus prezent. Iar scara nu se termina niciodata, ca sa ai un loc de odihna in care sa savurezi prezentul, singurul timp real.
5. In fine, intr-un timp al recordurilor, nu putea sa lipseasca suprematismul – dorinta de a ajunge cel dintâi; dorinta in sine ar fi perfect legitima, daca nu e ghidata de deviza « al doilea e primul care pierde ».
Daca ma intrebati cum se numeste starea care ne-ar feri de aceste boli ale dorintei de mai bine, tot jucandu-ma serios, v-as spune: peratognozia mediocritic regresivă (« cunoasterea limitelor cu evolutie spre mediocritate« )
Anul 101 de la facerea schizofreniei
« Nu l-am cunoscut personal pe bunicul meu, Eugen Bleuler (1857 – 1939). A murit cu un numar de ani inainte de a ma fi nascut eu. Tot ceea ce stiu despre el mi-a fost spus de catre tatal meu, Manfred Bleuler, fiul cel mare al lui Eugen. Nu numai ca imi spunea, dar imi si scria: de fiecare Craciun primeam un nou capitol despre istoria familiei noastre. In acest fel am ajuns sa-l cunosc si sa-l pretuiesc pe bunicul meu. »
La 100 de ani de la prima folosire a termenului schizofrenie de catre Eugen Bleuler, revista History of Psychiatry, in numarul din decembrie 2011, publica sub titlul Being a member of the Bleuler family o scurta istorie a acestei familii care a definit psihiatria elvetiana pentru aproape un secol si si-a pus decisiv amprenta asupra conceptului de schizofrenie prin cei doi ilustri psihiatri, tata si fiu, Eugen (inventatorul conceptului) si Manfred (autorul celui mai amplu studiu al evolutiei pe termen lung a schizofreniei).
Titlul contine insa si o trimitere la faptul ca atat Eugen Bleuler cat si fiul sau au locuit cea mai mare parte a vietii in apartamentul directorului de la spitalul de psihiatrie Burghölzli, dedicandu-si timpul pacientilor si familiei si considerandu-si pacientii ca familia lor extinsa. De altfel, printre acesti pacienti se afla si sora mai mare a lui Eugen Bleuler.
« Am amintiri dragi despre gradina noastra, depre parcul clinicii, dealul Burghölzli si cladirea imensa, unde era mereu ceva de descoperit. Celebram festivitatile impreuna cu pacientii si cu tot personalul si ma simteam parte a tuturor acestor lucruri – era ca intr-o mare familie. Am invatat de la tatal meu sa tratez oamenii, si mai ales pacientii cu tulburari mintale, cu demnitate si respect.«
Am subliniat cuvintele de mai sus (care apar spre finalul articolului mentionat al Tinei Joos – Bleuler) pentru ca arata ca mostenirea familiei Bleuler cuprinde nu numai (si poate nu in primul rand) lucrari stiintifice solide ci si acest efort de educare a mai multor generatii in spiritul respectului absolut al demnitatii umane si al fraternitatii cu oamenii aflati in suferinta.
Fericirea retrospectivă
« Uneori suntem atât de nepregătiți pentru fericire, încât o trăim doar retrospectiv, sub specia nostalgiei.[…]
[…] a face din fericire scopul ultim nu e cumva un fel de a fi nefericit?[…]
Adevăratul meloman ascultă muzica de dragul muzicii. Pseudomelomanul caută plăcerea şi ratează aproape tot ceea ce muzica are de oferit. »
Am citat dintr-un articol al confratelui Vlad Stroescu. L-am citit si recitit cu încântare. În final, doctorul se arată interesat de rețetele dumneavoastră de fericire. Dacă aveți unele cercate, spuneți-ni-le. Articolul complet aici.
Ubuntu
Ubuntu ungamntu ngabanye abantu. Oamenii sunt oameni prin alti oameni.
Aceasta e descrierea filosofica a semnificatiei cuvantului ubuntu, din limba sud-africana xhosa, greu traductibil in limbile europene ( se poate incerca o echivalenta relativa cu « demnitate umana »)
« O persoana cu ubuntu este primitoare, calda si generoasa, doritoare sa imparta cu altii. Asemenea oameni sunt disponibili pentru altii, permitandu-si sa fie vulnerabili, afirmandu-i pe altii, nu se simt amenintati de faptul ca altii sunt capabili si buni, pentru ca ei insisi au o buna incredere in sine care vine din cunosterea faptului ca sunt parte a unui intreg. Ei stiu ca sunt micsorati atunci cand altii sunt umiliti, oprimati, sau atunci cand altii sunt tratati ca si cum ar fi mai putin decat sunt. Insusirea ubuntu da oamenilor rezistenta, facandu-i capabili sa supraviatuiasca si sa ramana umani in ciuda tuturor eforturilor de a-i dezumaniza » ( Arhiepiscop Desmond Tutu -“God Has A Dream”)
De ce m-am căsătorit cu tine?
« John:Hai să începem cu una uşoară… De ce se hotărăsc oamenii să se căsătorească?
Robin:Pentru că se iubesc.
John:Hai, fii serios!
Robin:Nu, chiar vorbesc serios.
John:Bine, poate-i chiar aşa, dar acest obicei al îndrăgostirii este foarte bizar. Dai peste nişte oameni obişnuiţi şi perfect raţionali, să zicem programatori sau contabili autorizaţi, şi cum stau ei şi tot programează şi calculează mulţumiţi, deodată văd pe cineva în cealaltă parte a unei încăperi aglomerate şi se gândesc: « Ah, acea persoană e făcută pentru mine, asa că aş face bine să-mi petrec restul vieţii cu ea ». Chestia asta se învecinează cu magia.
Robin:Poate ai prefera să se întâmple ca acum trei sute de ani, când parintii aranjau toate căsătoriile pe baza unor motive foarte raţionale cum ar fi pământurile, banii sau ascensiunea socială. Pe atunci toţi priveau îndrăgostirea ca fiind cea mai proastă fundaţie posibilă pentru căsătorie – de fapt, o reţetă pentru dezastru.
John:Da, Samuel Johnson spunea că toate căsătoriile ar trebui aranjate de Lordul Cancelar fără vreo legătură cu dorinţele părţilor implicate.
Robin: Ce voiam să subliniez e că in zilele noastre suntem liberi să ne căsătorim cu persoana pe care o iubim, aceea care poate cu adevărat să ne facă fericiţi.
John:Şi, desigur, avem cea mai mare rată a divorţului din istorie.[…] »
(Robin Skynner and John Cleese – Families And How To Survive Them)
Continuăm discuţia?
Cine e cu John (echipa albastră) şi cine îl susţine pe Robin (echipa roşie)?
Socrate la cizmărie
« Simon era cetăţean atenian şi cizmar. Când Socrate începu să vină în atelierul lui şi să discute cu cineva, el se obişnui să însemne tot ceea ce putea să-şi amintească. Aceasta-i pricina pentru care oamenii au numit dialogurile lui Dialoguri cizmăreşti. Aceste dialoguri sunt în număr de treizeci şi trei[…] Ni se spune că el, cel dintâi, a pus conversaţiile lui Socrate sub formă de dialog. Pericle îi făgădui să-l sprijine şi-l rugă să vină la el, dar răspunsul lui fu : «Nu vreau să-mi vând libertatea de vorbire».« (Diogenes Laertios – Despre vieţile şi doctrinele filosofilor)
Aşadar, înainte de Platon, un cizmar a inventat dialogurile socratice. Nu şi-a lăsat meseria pentru a dobândi faimă de de filosof , iar când a dobândit aceasta faimă nu a folosit-o ca să obţină puterea, ci pentru a-şi păstra libertatea. Simon şi-a cultivat gândirea pentru a-şi spori libertatea şi a se păzi de lipsa de măsură.
Cetăţean, atenian, cizmar. Liber, cultivat, profesionist. Cu astfel de oameni poate prospera o democraţie.
Spaima de absolut
« Dar Levin nu-l putea socoti prost, fiindcă Sviajski era fără îndoială nu numai foarte inteligent, dar era şi un om extrem de instruit, care-şi purte erudiţia cu nespusă modestie. Nu exista niciun domeniu care să-i fie străin. Nu-şi arăta însă cunoştinţele decât atunci când era nevoit. Cu atât mai puţin l-ar fi putut privi ca pe o secătură, deoarece Sviajski era, fără îndoială, un om cinstit, bun şi inteligent, care desfăşura în permanenţă, cu însufleţire şi voie bună, o activitate foarte preţuită de toată lumea şi care nu făcuse desigur, niciodată, vreun rău nimănui.
Levin încerca zadarnic să-l înţeleagă. Sviajski şi viaţa lui erau pentru dânsul o enigmă vie.
Erau prieteni buni şi de aceea Levin îşi îngăduia să-l descoasă pe Sviajski, tocmai ca să pătrundă sensul vederilor sale asupra vieţii, dar nu izbutea niciodată. Ori de câte ori încerca să pătrundă dincolo de încăperile din mintea lui Sviajski ale căror uşi erau deschise pentru toţi, Konstantin Dmitrici [Levin] observa că acesta se cam încurca, privirea lui Sviajski vădea o spaimă abia zărită, de parcă se temea ca Levin să nu-l înţeleagă cumva, şi de aceea i se împotrivea binevoitor şi cu voioşie. » (Lev Tolstoi – Anna Karenina)
Am recitit şi am transcris acest pasaj pentru că mi l-a readus în atenţie, sub o noua lumină, lectura comentariului părintelui profesor Alexander Schmemann la rugăciunea Tatăl Nostru.
« Cea mai teribilă trăsătură de caracter a omului este aceea de a se ascunde mereu de tot ce i se pare prea entuziast şi semnificativ din punct de vedere spiritual. E ca şi cum, într-un mod subconştient, am alege să fim meschini şi triviali pentru că e mai uşor să trăim aşa.[…]
Într-adevăr, o mare parte din forţa noastră interioară se îndreaptă spre înnăbuşirea vocii lăuntrice care ne cheamă la o întâlnire cu absolutul. » (Alexander Schmemann, op. cit.)
Vorbele unui nebun declarat
« Vorba este imaginea faptelor. »
« Vorba să fie pecetluită de tăcere, iar tăcerea de timpul potrivit. »
« Învaţă întâi să asculţi şi după aceea să comanzi. »
« Când dai un sfat cuiva, caută să-i fii cât mai folositor, nu cât mai plăcut. »
« Legile seamănă cu pânza de păianjen : cade într-însa ceva mai uşor şi slab, ea ţine ; pe când un lucru mai mare o sparge şi trece printr-însa »
« Cei cu trecere pe lângă tirani seamănă cu pietricelele întrebuinţate la socoteli : fiecare din ele înseamnă când un lucru de valoare mare, când unul mic »
Cel care ne-a lăsat aceste gânduri a fost unul dintre primii legislatori ai democraţiei ateniene. Iată discursul pentru care a fost declarat nebun (dupa versiunea povestita de Diogenes Laertios in Despre vieţile si doctrinele filosofilor)
„Atenieni, eu sunt mai înţelept decât unii dintre voi şi mai curajos decât alţii ; mai înţelept decât acei care n-au înţeles complotul lui Pisistrate şi mai curajos decât acei care-l pricep dar, de frică, nu scot nici o vorbă.” Consiliul, fiind alcătuit din partizani de-ai lui Pisistrate, zise că Solon e nebun.
DAN GHENEA 