Catégorie : Marginea normalitatii

Marea Insulă a Câinilor


   Miercuri, in cadrul atelierului « Durerea si creierul emotional » am vorbit si despre cei trei A(mplificatori) ai durerii: aşteptările, atenţia, anxietatea.

In cele două imagini se poate vedea efectul asteptărilor asupra perceptiei durerii. Sus apar foarte multe arii stimulate de asteptarea că un stimul termic va produce durere, iar imaginile de jos arata faptul că dacă se creeaza asteptarea că stimulul nu va produce durere, niciuna dintre aceste arii nu va fi stimulată (in consecinta, si durerea va fi percepută ca usoară sau chiar nu va fi percepută ca durere). Se mai observă că anticiparea durerii stimulează si arii occipitale (cele implicate in perceptia vizuală) – se poate spune deci că apare o vizualizare a durerii. Cum a fost creată această viziune a durerii? Prin cuvinte. Cuvintele pot naste deci durere. Durere potentată de anticiparea si imaginarea ei. Imaginată, dar nu imaginară.

   A mai fost vorba in acest atelier de Insulele Fericiţilor si de Insula lui Reil. Si dupa ce am vorbit despre dor (cu Cesaria Evora in intermezzo si pe fundal), am intrebat participanţii daca ar vrea sa mearga in vacanţă in Marea Insulă a Câinilor. Tăcere. Nici o faţă visătoare. Gran Canaria. Aaa. Rumoare voioasă. Feţe visatoare. Pe ecran era imaginea de mai jos. Gran Canaria. Marea Insulă a Câinilor. Imaginile nu vorbesc singure. Orice imagine are in spate o mie de cuvinte. Povestea creeaza perceptia.

 

Sǎptǎmâna creierului


Fundatia ESTUAR – Centrul Social Sector 1

va invita la o serie de evenimente in cadrul

Brain Awareness Week

12-17 martie 2012

14 martie 2012 – Workshopul “Durerea si creierul emotional”

Moderator: Dan Ghenea, psihiatru

Teme abordate: Care este rolul durerii? Exista durerea numai in creierul meu? Cum pot schimba modul in care percep durerea? Ce metode de management al durerii exista in prezent?

Programul complet aici

Cu iubirea la supermarket


Iubirea vinde. Sexul nu mai vinde. Si, de fapt, si atunci cand sugestiile sexuale cresteau vanzarile, cresterea s-a dovedit a fi datorata mai mult controverselor iscate de acest gen de publicitate decat incitarii sexuale. Cand sexualitatea explicita s-a banalizat, efectul pe vanzari a devenit nul, iar in unele cazuri a devenit negativ.

Si frica vinde.

Publicitatea de succes activeaza zone ale creierului similare celor activate in cursul experientelor religioase.

Publicitatea subliminala nu functioneaza. Cea implicita, da.

Sunt doar cateva lucruri pe care le-am aflat sau mi-au fost confirmate cu probe stiintifice in aceasta dupa-amiaza. Citind pe nerasuflate cartea Buyology de Martin Lindstrom. Cumparatologia (aparuta recent si in româneste, pastrand insa titlul original) e si utila, si interesanta si  foarte lizibila.

Eroi civilizatori sau traficanţi de droguri?


Oamenii continua sa caute tineretea fara batranete si viata fara de moarte. Medicinele care promit doar lupta cu boala sunt deja considerate ramolite, daca nu chiar de-a dreptul nocive. La moda sunt stiinte nascute peste noapte din interpretari foarte libere ale unui cocktail de traditii si inovatii de ultima ora.

In mare voga sunt dietele. Foarte diverse de altfel: unele anatemizeaza grasimile animale, altele exclud carnea, multe recomanda o dieta strict vegetariana. Pentru unii zaharul ar fi o otrava, dar mierea un nutrient aproape perfect. Si asa mai departe.

Conteaza ce mancam. Dar conteaza si cum mancam. Ziceau bunicii nostri: « Nici un lucru nu e rau, daca-l faci cu Dumnezeu ». Sau, pentru cei ce prefera limbajul filosofiei elene, cheia oricarei intelepciuni e a evita lipsa de masura, a gasi masura lucrurilor. Est modus in rebus.

Au totusi un element comun aceste diete postmoderne: ranchiuna impotriva civilizatiei si civilizarii, la limita impotriva oricarei culturi umane. Pana la urma, ce altceva insemna punerea sub acuzare a tuturor formelor de procesare a alimentelor, mai ales a prelucrarii termice? In viziunea adeptilor bucatariei fara foc, pare ca Prometeu ar fi aducator de boli si moarte prematura, nu un erou (mitic) civilizator.

Recent, am citit niste teorii care sustineau ca trecerea la viata bazata pe agricultura ar fi afectat grav sanatatea si calitatea vietii oamenilor preistorici, pana atunci culegatori si vanatori. De ce ar fi acceptat oamenii o scadere a nivelului de viata? Pentru ca, sustin autorii, cerealele si laptele contin substante din clasa morfinelor. Aceste substante ar permite viata in colectivitati mari prin diminuarea agresivitatii indivizilor.

Civilizatia ar fi posibila deci prin drogarea maselor. Iar eroii civilizatori, mitici sau istorici, ar fi doar niste capi ai mafiei drogurilor lacto-cerealiere, asigurandu-si astfel forta de munca ieftina si servila.

Nu cred in omul natural. Omul devine om prin cultura. E drept ca tot cultura ar trebui sa ne ajute sa pastram simtul masurii. Chiar si ca specie vom trai sau vom muri impreuna cu civilizatia pe care o generam. Solutia nu este « inapoi la natura », ci  « cunoaste-te pe tine insuti. »

Marea tăcere


In România, cateva mii de oameni trec in aceste zile printr-un episod depresiv. La sfarsitul anului vor fi 500 de mii care vor fi suferit fiecare cateva luni de aceasta boala (care a devenit in 2011 inamicul global numarul 1 al sanatatii publice).

Luna aceasta, cel putin 20 000 de oameni (doar in România) se vor gandi frecvent la sinucidere. Multi dintre ei vor face chiar planuri suicidare.

Saptamana aceasta, daca nimic nu s-a schimbat in bine fata de anul trecut, cel putin 1000 de oameni din România vor incerca sa se sinucida. Cei mai multi vor rata. De data asta.

7 sau 8 dintre cei care au incercat astazi au reusit; majoritatea erau la a treia sau a patra tentativa. 6 dintre ei erau intr-un episod depresiv.

Iar in jurul lor a fost o mare tacere.

Chiar si medicii evita sa discute gandurile suicidare ale pacientilor lor depresivi. Uneori cu falsa justificare ca daca discuti despre acest subiect dai idei. De fapt, a asculta cu intelegere, fara sa judeci, e calea regala care duce la reducerea riscului suicidar.

 

Leul domesticit din mintea noastră


« Toti devenim cu fiecare zi un pic mai nebuni si fiecare sufera de o nebunie diferita. Acesta este motivul pentru care ne intelegem atat de prost unul pe altul.[…] Nebunia e un leu furios locuind in fiecare craniu. Cu nici un pret nu trebuie ucis. E suficient sa fie identificat si imblanzit. Leul dumneavoastra domesticit va va calauzi mult mai departe decat orice maestru, orice scoala,  orice drog, sau orice religie. Dar, ca si cu orice sursa de putere, exista riscul de a te juca prea mult cu propria nebunie: uneori leul, supravoltat, se intoarce impotriva celui care voia sa-l imblanzeasca. » (Bernard Werber – Le jour des fourmis )

Cum vi se par aceste definitii ale nebuniei, pe care Bernard Werber le pune intr-o asa-zisa Enciclopedie a cunoasterii relative si absolute ?

Puteti vota pentru primele 3 grupe in Turneul Final al Campionatului Poetilor aici

Gheaţa neagră


« Tuturor care dau de psihiatri in ziua de azi le spun sa incerce o alta varianta! Nu cred sub nici o forma in ceea ce poate face “bine” un medicament care se joaca cu sistemul nervos al pacientului. Nu am vazut nici macar un singur caz de boala psihiatrica in Romania tratat cu adevarat!

Am vazut pacienti care puteau cu o simpla psihoterapie, sa se reechilibreze, sa nu necesite internare ci doar familia sa fie instruita cum sa le asigure cele necesare, un climat psihoafectiv adecvat, insa au fost instruiti de medici ca daca nu-si iau tratamentul va fi dezastru… Am vazut cum nu esti bagat in seama de nimeni o data internat si daca ti se pune o eticheta ca esti bolnav si gata, nimeni nu se gindeste ca poate nu e chiar asa. »

(dintr-un comentariu in blogosfera semnat Black Ice)

Randurile de mai sus apartin probabil unei persoane care a suferit mult si mult din aceasta suferinta a fost creata de noi, psihiatrii.

Nu traim intr-o lume ideala, insa un lucru putem face si in aceasta lume imperfecta: sa respectam suferinta unui semen al nostru. Iar oamenii care au, la un moment dat, o problema de sanatate mintala ar trebui sa beneficieze de un respect neschimbat din partea noastra.

Am invatat aceasta lectie cu adevarat abia cand l-am cunoscut pe Joel. Un american care a trecut vreme de 10 ani prin spitale psihiatrice, din pricina unei psihoze majore, si s-a confruntat cu atmosfera dezumanizanta a acestor institutii. Partea extraordinara e ca el si-a dat seama ce valoare terapeutica directa are respectul. Dupa ce s-a stabilizat, a devenit consilier pe sanatate mintala al mai multor administratii nord-americane si europene. Iar seminarul sau, intitulat simplu « Respect » a fost pentru mine o experienta majora a acestei vieti.

Joel e numele unuia dintre cei patru arhangheli care pazesc, cu sabie de foc, raiul. Focul respectului ar putea topi  gheaţa neagră.

(Nota: Joel beneficiaza de o familie  iubitoare si continua sa ia o doza minima dintr-un tratament de intretinere.) 

De ce să mergi la psihiatru?


« In Romania exista foarte multi pacienti care pleaca de la spital cu cazul nerezolvat, dar cu o trimitere la psihiatru. Asta fac specialistii romani. Consulta, fac investigatiile specialitatii lor, poate te mai trimit la unul sau doi colegi de alta specialitate, si, daca nu gasesc rezolvarea, conchid ca ar trebui sa mergi si la psihiatru. Ce face psihiatrul cu un pacient in suferinta fizica evidenta, pe care colegii l-au trimis acolo din comoditate sau prostie si categoric din iresponsabilitate? Pentru ca au mai adaugat suferintei si frustrarea pe care o simte orice om cand i se sugereaza ca e nebun. »

E un comentariu gasit pe blogul domnului doctor Vlad Stroescu (un blog cu multe lucruri interesante, merita sa treceti pe acolo).

1. In România exista multi pacienti care ajung la spital degeaba. Problema lor putea fi rezolvata de un bun medic de familie, eventual in colaborare cu specialisti din ambulator (incluzand aici serviciile psihiatrice si psihologice).

2. E adevarat ca prea adesea specialistii au o viziune ingusta, stiind multe despre propria specialitate, dar ratând uneori o viziune de ansamblu asupra persoanei in suferinta.

3. Problema nu e ca pacientul este trimis, in cele din urma, la psihiatru, ci faptul ca prea putini medici stiu sa comunice eficient pentru a pregati aceasta trimitere. Daca ii spui omului « nu ai nimic la inima, totul e in capul tau, du-te la psihiatru », fireste ca persoana respectiva se simte macar frustrata, daca nu chiar revoltata.

4. Altminteri, un « caz rezolvat » nu inseamna decat intr-o minoritate de cazuri descoperirea unei afectari organice. Cele mai multe simptome sunt functionale, legate de stres. Cu rosu, in figura este reprezentata proportia in care s-a gasit o cauza organica pentru fiecare dintre  cele mai frecvent intalnite  simptome intr-o clinica de medicina interna ( din Germania, nu din România). Mult sub 50% pentru oricare dintre primele 10 simptome. Toate aceste simptome sunt « reale », nu « imaginare ». Dar cauza este, in majoritatea cazurilor,  psihofiziologica (o perturbare a transmisiei impulsurilor in sistemul nervos prin intermediul neuromediatorilor – adrenalina, serotonina, dopamina, endorfinele si multi altii).

5. Psihiatrul nu este nici « doctorul de nebuni », nici « falsul doctor al bolilor inchipuite ».  Mai mult de trei sferturi din activitatea unui psihiatru este centrata in jurul tulburarilor legate de stres. Depresiile si anxietatile au devenit tulburari comune, frecvente. Din pacate si frecvent nerecunoscute.

6. Ce face psihiatrul cu un pacient in suferinta fizica evidenta?

– Il asculta – Ii recunoaste suferinta – Incearca sa-i inteleaga perspectiva – Ii da ocazia sa inteleaga legatura dintre stres si suferinta lui – Ii da ocazia sa descopere in ce mod se poate ajuta singur – Ii propune tratamente eficiente (psihologice si biologice).

In final, am si eu o intrebare: Cine este nebunul?

 

Cât eşti de stresat/ă ?


Holmes şi Rahe au propus în 1967 o Scală de Readaptare Socială, care să măsoare impactul evenimentelor de viaţă ca factori stressori. Fiecărui eveniment de viaţă îi corespunde o valoare relativă, raportată la evenimentul cu impact maxim, considerat a fi moartea soţului / soţiei. Trebuie subliniat că valorile date pe această scală sunt medii statistice populaţionale.

Fiecare eveniment de viaţă are asociat un anumit risc de a genera tulburări legate de stres, proporţional cu scorul atribuit. Acumularea unui număr mare de evenimente de viaţă pe unitatea de timp creşte riscul depăşirii resurselor de adaptare. Un scor mai mare de 200 în ultimii 2 ani indică un risc mare de apariţie a tulburărilor legate de stres.

O traducere in romana a scalei gasiti aici

Alfabetizarea emotională


Stiu ca poate parea ofensator. Dar e o epidemie de analfabetism emotional. Pierdem in ritm accelerat capacitatea de a citi emotii.

Sunt trei abilitati care pot fi afectate in grade diferite: a recunoaste (« citi ») propriile emotii, a detecta emotii in altii si a putea verbaliza (« numi ») emotii. Va propun sa alcatuim un dictionar de cuvinte care numesc emotiile pe care le simtim in fiecare zi. Un abecedar al emotiilor.

Scrieti despre emotii prezente, in propozitii de 3 cuvinte: « Ma simt … « 

Amintiti-va despre emotii trecute si scrieti propozitii de 3 cuvinte: « Ma simteam … « 

Scrieti despre emotiile pe care le observati la oamenii din jur in propozitii de 3 cuvinte: « Il  vad … »

Cate cuvinte aveti in vocabularul emotional?