Catégorie : Marginea normalitatii

Pastila antidepresivă (3): Shakespeare

· 2 commentaires ·

MACBETH
How does your patient, doctor?
(Cum îi merge pacientei, doctore?)
DOCTOR Not so sick, my lord, as she is troubled with thick-coming fancies that keep her from rest.
(Nu atât de bolnava, my lord, pe cât e de tulburata de viziuni din trecut care n-o lasa sa se odihneasca)
MACBETH Cure her of that! Canst thou not minister to a mind diseased, pluck from the memory a rooted sorrow, raze out the written troubles of the brain, and with some sweet oblivious antidote cleanse the stuffed bosom of that perilous stuff which weighs upon her heart?
(Vindec-o! Nu poti sa ingrijesti o minte-mbolnavita, sa smulgi din amintire o suferinta inradacinata, sa razuiesti necazurile scrise-n creier, si cu un oarecare dulce antidot care fara sa stii lucreaza, sa cureti incarcatul suflet de aceasta materie periculoasa care apasa asupra inimii ei?)
DOCTOR Therein the patient must minister to himself.
(Pentru asta pacienta trebuie sa se ingrijeasca singura)
MACBETH
Medicine is for the dogs. I won’t have anything to do with it.
(Medicina e pentru câini. Nu vreau sa am de-a face.)
(William Shakespeare, Macbeth)

ad

Tableta antipsihotică (3)

· 1 commentaire ·

Halucinatiile nu sunt exagerari ale imaginatiei, ci dimpotriva, efecte ale diminuarii capacitatii de a imagina realitatea (=a transforma adecvat perceptia realitatii in imagine a realitatii). Diminuare care are in spate zile sau ani de contact fizic alterat cu realitatea. Halucinatiile nu sunt semne de boala a mintii, ci simptome care vorbesc despre corp.

ap1

Comprimat anxiolitic (2)

· 21 commentaires ·

De ce ţi-e frică nu scapi.

Mai precis:

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Restul trece. Într-un fel sau altul.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Pentru că leoparzii trec, dar frica din capul meu nu are nevoie de leoparzi. Găseşte mintea mea ceva care să facă figuraţie în rol de leopard.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Şi atunci, mă vei întreba, mai întâi trebuie să nu-ţi mai fie frică de nimic şi apoi poţi începe să trăieşti? În ziua în nu-ţi mai e frică de nimic eşti, probabil, mort, ţi-aş răspunde.

Mai bine învaţă să trăieşti cu fricile tale. Dă-le ocazia să devină curaj. Dă-le ocazia să devină încredere. Dă-le ocazia să devină viaţă.

Doar de ce ţi-e frică nu scapi. Restul trece. Până şi viaţa. Într-un fel sau altul.

 

aa1

Tableta antipsihotică (2)

· 4 commentaires ·

Or, cuvântul adevăr comportă doar un singur înţeles posibil. A fi adevărat înseamnă a exista; atât şi nimic mai mult. Nu a fi logic; nu a fi moral; nu a fi compatibil cu una sau cu alta. Adevărul este egal cu existenţa. (Fernando Pessoa)

ap1Tot Minkowski a surprins elementul fundamental in schizofrenie: lipsa contactului vital. Halucinţiile şi delirul sunt doar fenomene târzii şi secundare. Primul lucru care se întâmplă e tulburarea percepţiei propriului corp şi a limitelor corpului în raport cu lumea.

E ca şi cum corpul nu ar mai fi conţinut în anvelopa psihică. Părţi din corpul meu pot fi oriunde. Părţi din lumea înconjurătoare populează haotic acest corp fragmentat. Corpul meu încetează să mai existe. Pentru că a exista înseamnă a te desena distinct şi coerent, în contrast cu masa amorfă a tuturor posibilităţilor.

Disocierea de emoţii înseamnă disocierea de reacţiile fizice. Decuplată de la baza sa de adevăr (contactul fizic dintre lume şi minte, adică emoţiile), mintea rătăceşte (adesea după regulile logicii!) prin lumi halucinate, care par mai reale decât acel eu fragmentat şi sărăcit.

Pastila antidepresivă (2): Sunătoare, lavandă, şofran

· 6 commentaires ·

Toată lumea vrea remedii « naturale » pentru depresie. Împachetate, dacă se poate, cât mai « confortabil ». Confort însemnând să nu fie nevoie decât să le înghiţi rapid şi fără să fie nevoie să schimbi ceva în rutinele zilnice.

Aşa că au mare succes pastilele cu sunătoare, picăturile cu lavandă, drajeurile cu şofran.

adV- aş propune o reţetă ceva mai « complicată ».

Ce-ar fi să vă începeţi ziua cu un ceai de sunătoare băut privind răsăritul?

Ce-ar fi să vă luaţi o pauză de prânz în care să aveţi timp să puneţi cu propria mână un fir de şofran care să dea culoare unei mese sănătoase luată între oameni?

Ce-ar fi să luaţi două minute de lavandă privită în lumina apusului?

Şi dacă sunt prea departe câmpurile de lavandă, sunt bune şi florile din balcon. Le uzi în amurg şi iei puţin din liniştea lor.

Plus că au o lumină purpurie mai sănătoasă decât radiaţia albastră a ecranelor care îţi guvernează ziua şi îţi strică noaptea.

 

 

Tableta antipsihotică (1)

· 8 commentaires ·

Nu logica lipseşte în delir. Dimpotrivă, logica e abundentă, luxuriantă, şi sufocă realitatea. Clădeşte un « raţionalism morbid » (termen curajos inventat de Minkowski pentru a descrie o tulburare de gândire în schizofrenie), în care logica nu mai e un instrument pentru a înţelege realitatea, ci o maşină de tocat realitatea în raţionamente perfect sterile, închise în ele însele.

Nu logica lipseşte în delir. Defectul e în altă parte. Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le poate cuprinde, scria Pascal. Şi în spatele oricărui delir e o raţiune afectivă. Pe care raţiunea nu mai vrea s-o cuprindă.

ap1

Comprimat anxiolitic (1)

· 1 commentaire ·

Anxietate: să-ţi faci griji atât de multe griji pentru mâine că nu mai apuci să ai grijă de azi.

Sau, cum foarte expresiv îmi spunea cineva, e ca şi cum ai plăti mai întâi datoriile pe care nu le-ai făcut încă.

aa1

Mai puţin ca perfectul

· 7 commentaires ·

Mai puţin ca perfectul e un timp dintr-o gramatică a dezamăgirii.

(Dezamăgire e un substantiv compus. Nu poate fi dezamăgit decât cel care a fost amăgit.)

În lumea reală, mai puţin ca perfectul ia locul prezentului.

Uneori, mai puţin ca perfectul ia forma unui viitor apropiat, hulpav şi impersonal:

« Acum nu pot să… dar după ce rezolv şi… o să fie totul bine şi o să pot şi eu să… »

Alteori e un viitor îndepărtat, vag luminos, faţă de care prezentul e mereu cenuşiu. Victimele acestui tip de « mai puţin ca perfect » sunt « optimiştii » care zic:

« O  să vină odată şi  odată şi  rândul nostru… « 

Dar, între timp, privesc ceea ce li se întâmplă în prezent prin această lentilă a viitorului mai bun la care au dreptul. Şi dacă am dreptul la mai bine, mai binele de mâine face ca azi să fie « mai răul ». Şi trăiesc zi de zi, « mai răul », mai puţin ca perfectul.

Dar cele mai mari ravagii le face mai puţin ca perfectul în relaţiile de cuplu. Mai ales că relaţia începe adesea cu mai mult ca perfectul, altfel spus cu faza de îndrăgostire.

« Cînd ştiu cum a fost, de ce să accept mai puţin decât atât pentru mulţi ani de-acum încolo?… Ce rost are o ciorbă reîncălzită? »

Îndrăgostirea nu este o amăgire. E reală, are rosturile ei, are chiar şi o bază fiziologică. Pentru o vreme creierul funcţionează un pic altfel. Nu, nu e o boală. Aşa cum credinţa copiilor în Moş Crăciun nu e o boală. Dar trece.

Dacă e să dureze, relaţia trece într-o nouă fază. O etapă în care descoperim că suntem doi, şi diferiţi, şi încercăm să combinăm scenariile noastre « perfecte ». Perfectul compus.

Doar că uneori ne aşteptăm ca multe lucruri să se petreacă magic:

« Trebuia să-şi dea singur seama… dacă îi spun eu tot timpul ce vreau, nu mai are aceeaşi valoare »

Sau ni se pare că anumite lucruri sunt subînţelese:

« Trebuia să spun?! … Nu era normal să …? »

Şi iată că, în loc să fie un perfect compus, începem să folosim imperfectul impersonal – « trebuia ».

« Dar am trecut peste asta, sperând că… »

Speranţa e bună doar dacă aduce un strop din viitorul pe care îl promite pentru a îndulci prezentul. Dar când e cu « trecut peste » e vorba de anularea prezentului în favoarea unui viitor « fără compromisuri ».

Compromis e, totuşi, un cuvânt frumos. Înseamnă a promite împreună. Lucruri care încep azi.

Timpul frumos al compromisului e perfectul simplu.

« Tocmai mă sună să-mi spună că a luat bilete la teatru aşa cum mi-a promis. »

Cam ăsta ar fi perfectul simplu al iubirii în faza a treia (faza de implicare) – să spun ce voi face în viitorul apropiat şi să fac ceea ce tocmai am promis.

Altminteri, pentru cei care măsoară tot timpul dinspre linia orizontului, perfectul simplu e tot un « mai puţin ca perfectul » – ceea ce este sub nasul lor nu e de nasul lor, e prea puţin în raport cu mai binele care poate că îi aşteaptă chiar la colţul străzii. Desigur, după ce vor fi ieşit din acest spaţiu îngust la compromisului…

Nu ţine o minge de volei sub apă

· 2 commentaires ·

Dacă vreţi să ştiţi ce vrea să spună titlul puteţi citi (aici) broşura « Creşterea toleranţei la disconfort » de Ana-Raluca Chiscu.

O să citez aici un fragment care tratează un subiect de foarte larg interes:

Metode disfuncționale de gestionare a emoţiilor neplăcute
Există mai multe metode prin care o persoană poate să gestioneze disconfortul emoțional. O parte dintre aceste metode pot fi disfuncționale, în sensul în care, deși rezolvă problema disconfortului pe termen scurt, mențin pe termen lung dificultatea de a tolera emoțiile neplăcute.
  1. Evitarea unei discuții cu o anumită persoană, a unor întâlniri, a unui loc care amintește de momente de disconfort, sau amânarea unor activități care provoacă teamă duc, pe termen scurt, la scăderea disconfortului. Pe termen lung, însă, persoana care evită momentele de disconfort, nu are posibilitatea de a dobândi abilitățile necesare pentru gestionarea emoțiilor, și va continua să resimtă același disconfort de fiecare dată când se va confrunta cu situațiile menționate.
  2. Asigurarea. Prin asigurare înțelegem încercarea de a scăpa rapid de emoțiile negative prin diferite acțiuni, de tipul: cer confirmări sau asigurări de la ceilalți, efectuez acțiuni repetitive, fac verificări pentru a mă asigura că totul este în regulă.
  3. Metodele de “amorțire” emoțională sau retragere din emoție cel mai frecvent folosite sunt consumul de alcool sau alte substanțe și mâncatul compulsiv. Dormitul excesiv poate fi, de asemenea, o încercare disfuncțională de a scăpa de emoții.
  4. Comportamentele de auto-rănire sau auto-vătămare sunt o altă modalitate disfuncțională prin care unele persoane încearcă să înlăture disconfortul emoțional. Sunt considerate comportamente de auto- vătămare acele acțiuni prin care o persoană își induce durere fizică sau se rănește pentru a scădea disconfortul emoțional. Exemple pot fi: tăierea sau zgârierea pielii, smulsul părului, ciupirea pielii, mușcatul, lovirea anumitor zone ale corpului (ex. lovirea peretului cu capul sau cu mâna), arderea pielii.

Există metode mai bune de gestionare a emoţiilor. Disconfortul e un semnal, nu o problemă în sine. Soluţia nu e să scap cât mai repede de disconfort, ci să-l folosesc drept ghid spre adevărata problemă.

Mai mult despre metodele de creştere  a toleranţei la disconfort puteţi citi în textul concis şi bine organizat al doamnei psiholog Ana Chiscu, publicat pe situl bulimie.ro

Memento mori et carpe diem*

· 3 commentaires ·

Pe magazindesfaturi voi încheia mâine seria de ateliere virtuale Strategii, tactici şi tehnici de relaxare.

Tema va fi: Este meditaţia o metodă de relaxare?

Răspunsul meu scurt este: « Nu, meditaţia e o tehnică de concentrare a atenţiei« 

O formulă foarte concentrată a drumului pe care ne poate ghida meditaţia ne oferă Mahatma Gandhi:

« Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima. Invata in fiecare zi ca si cum ai trai pentru totdeauna. »

***

Am avut şi eu parte de o lecţie de viaţă chiar ieri. Mi-a fost relatată o discuţie între un medic şi pacienta sa:

– E cancer. Nu vă mai faceţi nici un plan, mai aveţi cel mult şase luni de trăit.

– Nu pot să cred că îmi spuneţi asta… Ar trebui să-mi spuneţi « Vezi cum îţi faci planurile ca să poti trăi cât mai bine timpul care ţi-a mai rămas »

Discuţia s-a petrecut acum 10 ani. De 20 de ori câte 6 luni. Dar chiar dacă medicul ar fi avut dreptate în privinţa termenului, nimic nu-l îndreptăţea să arunce la coş 6 luni din viaţa unui om.

A fost totuşi o parte bună în această gafă medicală – printre lacrimi, D.R. şi-a văzut mai limpede viaţa. « Vezi cum îţi faci planurile ca să poti trăi cât mai bine timpul care ţi-a mai rămas »

***

*Aminteşte-ţi că vei muri şi culege rodul zilei