Catégorie : Poezie

Călătorii tandre: Florenţa

· 4 commentaires ·

Brânză şi pară caramelizată –

Intimitate-n miezul cald al zilei,

Cu vin curat şi dragoste filtrată.

E scurtă umbra de la Santa Croce,

Sunt mute divele la Teatro Verdi,

Lumina-i legănată sotto voce.

Cu Dante nu e chip, dar Buonarroti

Te lasă peste umăr să-l priveşti

Făcând Adami dormind şi prime motti.

Iar soarele pe Arno când apune,

Tot aurul ce-a fost pe Ponte Vecchio

În razele ce mor se recompune.

Roua zilelor (săptămâna 21 – 27 iunie)

· 2 commentaires ·

  1. În fond nu erai tu./ Cum nu eram nici chiar eu/ Cel ce spune aceste cuvinte de dragoste/ Căci în fiecare zi vocea ta,/ Vocea mea, sau altă voce,/ E vocea dragostei/ Cea care spune cuvinte,/ Iarăși cuvinte,/ Mereu niște cuvinte,/ Cuvintele iubirii… (Michel Rivgauche, textier francez, 1923 –  21 iunie 2005)
  2. Asemeni rozelor ce mor,/ Tot ce ni-e drag e dat să moară… (Șt. O. Iosif, poet român, 1875 – 22 iunie 1913)
  3. acest fluviu al tuturor zilelor care ne scapă printre degete/ prin toate mijloacele lipsei de măsură și ale banalității (Pierre Perrault, poet canadian, 1927 – 23 iunie 1999)
  4. Eu nu păzesc vite,/ nici altă slujbă nu am,/ căci doar iubirea-i datoria mea.(San Juan de la Cruz, poet mistic spaniol, 24 iunie 1542 –1591)
  5. Pe pian – trandafiri/ între trandafiri albastrul/ și albastrul nu era albastru/ era roșu./ Cântam Bach/ și era ca lumina ce tranzitează/ misterul.(Ruy Barata, poet brazilian, 25 iunie 1920 – 1990)
  6. Eu mă grăbesc, tu te grăbești, el se grăbește./ Îmbătrânesc, îmbătrânești, îmbătrânește./ Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste/ simplă de tot,/ scurtă de tot/ viața ne este.(Dumitru Matcovschi, poet român din Basarabia, 1939 – 26 iunie 2013)
  7. Căci numai într-o lume, ce voi simţi-o plină/ De-a ochilor tăi dulce şi vecinică lumină,/ Mai pot avè pe lume bogată fericire…/ Durerile cu toate dispar, unde-i iubire. (Samson Bodnărescu, poet român,  27 iunie 1840 – 1902)

Autobuzul care nu a putut trece peste limba română

· 1 commentaire ·

Doar femeia

de Dumitru Matcovschi

Mai regină decât floarea
doar femeia poate fi.
Mai adâncă decât marea
doar femeia poate fi.
Mai înaltă ca destinul
doar femeia poate fi.
Mai amară ca pelinul
doar femeia poate fi.
Mai frumoasă decât viața
doar femeia poate fi.
Mai deşteaptă ca povața
doar femeia poate fi.
Mai cuminte ca poemul
doar femeia poate fi.
Mai cumplită ca blestemul
doar femeia poate fi.
Mai aproape decât dorul
doar femeia poate fi.
Mai de şoaptă ca izvorul
doar femeia poate fi.
Mai de-april ca primăvara
doar femeia poate fi.
Și mai dulce ca vioara
doar femeia poate fi.
Iubeşte-mă, bărbate şi mă înveşniceşte,
dar chipul niciodată nu mi-l tăia în piatră.
Decât o veşnicie, mai bine dăruieşte-mi
căldura cea de taină a focului din vatră.

Dumitru Matcovschi s-a născut pentru a fi poet. Îmi amintesc şi azi uimirea mea când, în august 1991, răsfoiam, într-o librărie din Chișinău, o carte în grafie chirilică – Soarele cel mare (de fapt, Сoapeлe  чeл  мape). O limbă română frumoasă și limpede izvora de sub acele litere. Pe care nu le-am mai perceput de la o vreme ca străine, pentru că era ca si cum as fi citit în limba vechilor pisanii de biserici.
Dar pentru Dumitru Matcovschi grafia chirilică era grafia ocupantului. Si i-a fost dat acestui poet neoromantic să fie în linia întâi pentru apărarea limbii române. Să nu vă gânditi că « linia întâi » e o metaforă. Nu. Dumitru Matcovschi trebuia eliminat fizic pentru că declanşase, în 1988,  ofensiva pentru limba română în revista Basarabia. Un autobuz fără pasageri l-a lovit în plin în ziua de 17 mai 1989. Dar Soarele cel Mare a fost de partea poetului, care a iesit după cinci luni din comă si a mai trăit 24 de ani pentru limba română. „Şi nu uita că moartea,/ Oricât ar sta la pândă,/ Tot Soarele cel Mare/ Răsare cu izbândă”. Deja scrisese asta, iar autobuzul securitătii n-a avut nicio putere în fața unei puteri mai mari.

 

 

Roua zilelor (săptămâna 14 – 20 iunie)

· 7 commentaires ·

  1. În ce abis să îmi ascund sufletul ca să nu văd absența ta ca pe un soare teribil, fără apus, care strălucește definitiv  și nemilos? (Jorge Luis Borges, poet argentinian, 1899 – 14 iunie 1986)
  2. Multe trec pe dinainte,/ În auz ne sună multe,/ Cine ţine toate minte/ Şi ar sta să le asculte?…/ Tu aşează-te deoparte,/ Regăsindu-te pe tine,/ Când cu zgomote deşarte/ Vreme trece, vreme vine. (Mihai Eminescu, poet român, 15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889)
  3. Știu, știu prea bine, dragostea mea,/ Că nici măcar nu m-am gândit vreodată să plec (David Mourão-Ferreira, poet portughez, 1927 – 16 iunie 1996)
  4. lumea ca o pendulă s-a oprit/ oamenii sunt suspendați pentru eternitate. (Paul Reverdy, poet francez, 1889 – 17 iunie 1960)
  5. Să învăţăm, iubire, împreună cu munții aceștia/ Care, atât de departe de mare, știu cum să facă/ Să scalde zările-n albastru (José Saramago, poet portughez, 1922 – 18 iunie 2010)
  6. AL DOILEA LEAC PENTRU DRAGOSTE E ABSENȚA/ MULTE BOLI SE VINDECA PRIN SIMPLA SCHIMBARE/ A AERULUI (Affonso Ávila, poet brazilian, 19 iunie 1928 – 2012)
  7. În viaţă avui o zi foarte frumoasă,/ Ce-n suflet până azi îmi luminează./ Flacăra ei în noaptea mea vibrează;/ Si străluceste-n dragoste aleasă,/ Această zi, din toate mai frumoasă;/ Îi dau un zâmbet pentru totdeauna,/ Cu dor si bucurie amestecate;/ Această zi si aerul  sunt una,/ E aer pur ce-n inimă răzbate. (Marceline Desbordes-Valmore, poetă franceză, 20 iunie 1786 – 1859)

Comprimat anxiolitic (5): Fatalistul bine temperat

· 6 commentaires ·

« Dacă ți-e scris să mori spânzurat, n-o să fii niciodată înecat » (Jules Verne – Cinci săptămâni în balon)

Mai întâi am crezut că e una dintre ironiile lui Jules Verne la adresa spiritului britanic. Apoi am verificat şi am găsit, într-adevăr, expresia printre proverbele englezeşti – « He that is born to be hanged shall never be drowned « .

Si mai interesant e că Jules Verne pune aceste cuvinte în gura unui explorator îndrăzneţ, Ferguson, pe care îl defineşte astfel ca pe un « fatalist pozitiv ».

Fatalistul pozitiv nu-si bate capul cu toate pericolele posibile. De exemplu, Ferguson nu se îngrijorează din cauza leilor, căldurii excesive, triburilor ostile, pentru că, alegând să survoleze in balon Africa, tocmai a făcut mai putin probabile aceste riscuri. Prietenul sau Kennedy incearca să-l sperie cu întrebarea « Si daca ne prabusim? » Ferguson îi răspunde că abia atunci vor avea acele griji, dar vor fi scapat de grija ca se va prabusi balonul.

Nu le poti avea pe toate. Nu se poate fără riscuri. Dar dacă îti alegi riscurile si treci la actiune, nu va mai trebui sa te zbati la nesfârsit cu toate grijile posibile. Si oricât de rău ar iesi încercarea, nu poate fi mai rău decât să trăiesti tot timpul cu  toate grijile posibile.

aa1

Roua zilelor (săptămâna 7 – 13 iunie)

· 3 commentaires ·

  1. Neliniște a păcii nopților pustii,/ Dorință de-a simți o pace pozitivă (Adalgisa Nery, poetă braziliană, 1905 – 7 iunie 1980)
  2. Dimineață fără milă, cu vocea ploii la fereastră, frigidă/ Și violetă, senzație de mișcare în lanțuri (Ivan Lalić, poet sârb, 8 iunie 1931 – 1996)
  3. Să plângi ca să-mi alini/ trecute pătimiri,/ și acest plans e roua/ legănată-n trandafiri.  (Gaspar Núñez de Arce, poet spaniol, 1834 – 9 iunie 1903)
  4. Iubirea-i foc ce arde fără a fi văzut;/ E rană care doare fără a fi simțită;/ E-o mulțumire ce-i mereu nemulțumită;/ E dor ce vlăguiește  fără să fi zăcut (Luís de Camões, poet portughez, 1525 – 10 iunie 1580)
  5. Bea pentru mine doar cu ochii tăi/ Și gaj voi pune ochii mei./ Sau lasă un sărut doar pe pahar/ Și de vin nici c-o să-mi pese. (Ben Jonson, poet englez, 11 iunie 1572 – 1637)
  6. Să trăiesc aș vrea ațipit/ în mijlocul dulcelui zvon al vieții. (Sandro Penna, poet italian, 12 iunie 1906 – 1977)
  7. E ușor să faci schimb de cuvinte,/ Greu e să interpretezi tăcerile!/  E ușor să mergem brat la braț,/ Greu e să știi cum să  ne întâlnim!/ Ușor e să săruți pe obraz,/ Greu e să ajungi la inimă!/ E ușor să ne strângem mâinile,/ Greu e să reținem căldura!/ E ușor să simți iubirea,/ Greu e să te ții  într-al său torent! (Fernando Pessoa, poet portughez, 13 iunie 1888 – 1935)

Călătorii tandre: Dubrovnik

· 3 commentaires ·

Uitaţi de ale voastre, republica vegheaţi

Aşa citii pe-un zid al anticei Raguze

Într-un palat solid, rar vizitat de muze,

Dar plin de spirit liber, râzând de împăraţi.

Dubrovnik îmi păruse pliant recolorat,

Un Disneyland istoric, uşor melodramatic,

Până când răspândind miros de nuc, văratic,

O uşă se deschise spre-al Rectorului Sfat.

Plăteau cu aur greu pe cei de dinafară,

Ca veşnic înăuntru ei liberi să rămână;

Pe vântul bun din pânze şi-a minţilor lumină

Rugând pe Dumnezeu oricâte să le ceară.

Roua zilelor (săptămâna 31 mai – 6 iunie)

· 3 commentaires ·

  1. Noaptea îți deschide o femeie: corpul său, porturile sale, țărmurile sale; și noaptea sa anterioară unde sălășuiește orice amintire. (Saint-John Perse, poet francez, 31 mai 1887 – 1975)
  2. că libertatea este goală, ca o trâmbiță, că dragostea-i stapanirea de sine. (Andrei Voznesenski, poet rus, 1933 – 1 iunie 2010)
  3. Nu am uitat nimic, si nici nu stiu nimic/ la mijlocul vietii, acolo unde totdeauna/ taie oglinda-n care se reflectă niciodată (Maura  Del  Serra, poetă italiană, n. 2 iunie 1948)
  4. Tu.  Inedită și nocturnă ca o carte. Eu. Păstrat pentru totdeauna între  paginile tale (Pedro Mir, poet dominican, 3 iunie 1913 – 2000)
  5. Suflet delicat altfel decât toate celelalte (Chiara Matraini, poetă italiană, 4 iunie 1515 – 1604 )
  6. Plouă în Santiago/ dulcele meu amor. Camelie albă a văzduhului/ soarele străluceste sub nor. (Federico Garcia Lorca, poet spaniol, 5 iunie 1898 – 1936)
  7. Roșu-i focul ce-mi străbate,/ Inima-mi plină de dor/ Pentru sânta libertate/ Și al patriei amor.// Auriu ca mândrul soare/ Fi-va’l nostru viitor/ Pururea’n eternă floare/ Și cu luci netrecător// Iar albastrul e credința/ Pentru țară ce-o nutrim/ Credincioși fără schimbare/ Pân’ la moarte o să-i fim. (Ciprian Porumbescu, compozitor si poet român, 1853  – 6 iunie 1883 )

Comprimat anxiolitic (4): Mulțumesc

· 3 commentaires ·

O viață bună începe cu « mulțumesc ». Nu aştepta « să ai pentru ce ». Nu lăsa mulțumirea pentru « la sfârşit ». Pune-o la începutul fiecărei fapte.

aa1