- Bucură-te de gât, păr, buze şi frunte/ Înainte ca ele, ce-au fost într-a ta vârstă de aur/ Aur, crin, garoafă, cristal sclipitor/ Nu doar în argint şi violetă tăiată/ Să se schimbe, ci si tu împreună cu ele/ În pământ, în praf, în fum, în umbră, în nimic.(Luis de Góngora, poet spaniol, 1561 – 24 mai 1627)
- Amețitoare, albă stalactită/ care susține bolta unui gând/ cu trupul ei de raze, spumegând,/ cu gura tragică și răzvrătită (Ștefan Augustin Doinaș, poet român, 1922 – 25 mai 2002)
- Unde duci, soţie a-ntîmplării,/ Inimile noastre în ulcior? (Cezar Baltag, poet român, 1937 – 26 mai 1997)
- Sufletul, în alte veșminte:/ Luminează, străfulgeră/ De la sfială spre speranță,/ Arde, ca spirtul, fără umbră,/ Se desprinde de pământ,/ În amintirea unei crengi de liliac/ Lăsată pe masă. (Аrseni Tarkovski, poet rus, 1907 – 27 mai 1989; tatăl regizorului Andrei Tarkovski)
- Da, doare-atunci când inima iubește,/ Dar și mai mult când dragostea lipsește/ Dar, doamne, niciodată nu-i dorul mai amar/ Ca în iubirea-n care tu neiubit ești iar! (Thomas Moore, poet irlandez, 28 mai 1779 –1852)
- Somnul e ca un pod/ ce trece dinspre azi către mâine/ Pe sub el, ca un vis,/ trece apa, trece sufletul. (Juan Ramón Jiménez, poet spaniol, 1881 – 29 mai 1958)
- Stele indiferent clipesc departe/ Lumina pe-un cot de drum se prelinge (Boris Pasternak, poet rus, 1890 –30 mai 1960) – sunt primele două versuri din Grădina Ghetsimani, poezie creștină scrisă în Uniunea Sovietică, în anii în care stalinismul cucerea Europa.
Catégorie : Poezie
Călătorii tandre: Copenhaga
Eşec al forţei de imaginare
E orice drumeţie întreprinsă,
Zicea plecat din mitica lui Lisă,
Un Don Quijote-n esturi solitare.
Si l-am crezut o vreme, până-n ceasul
Când cunoscui o altă Copenhagă
In care nu am fost în nicio sagă
Si nici Hans Christian nu-mi duse pasul.
E ceasul trei de-amiază către seară,
Mica Sirenă e singură-n apus,
Din calendare iarna nu s-a dus
Si noaptea-i lunga, dar nu prea polară.
Iar oamenii n-au inima de gheaţă;
Lumini încep să se aprindă-n case
Si zboară-n voie, fără storuri trase
Bucăţi de simplă, transparentă viaţă.
Aşa a eşuat la Copenhaga
Nava cu elfi, magie şi zăpadă
Si tot ce mintea poate să mai vadă
Dând miez poveştii, dar luându-i vlaga.
Comprimat anxiolitic (3): Sorescu
Contabilitate
de Marin Sorescu
Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.
Un sfert de an de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere
A căror înţelepciune am eliminat-o treptat.
Şi, în sfârşit, o soartă
Şi cu încă o soartă (de unde-o mai fi ieşit?)
Fac două (Scriem una şi ţinem una,
Poate, cine ştie, există şi viaţă de apoi).
Călătorii tandre: Barcelona
Trufaşă eşti, privită de departe,
Prea mândră ca să fii adevărată;
Când îţi ziceau drumeţii minunată
Gândeam că sunt doar laude deşarte.
Da, Barcelonă, eşti prea vanitoasă
Pentru o fată de pescari săraci;
Frumos te plimbi şi nu ştii să te-mbraci,
Dar bine aranjezi lumina-n casă.
Grădina Guell şi-Al Muzicii Palat
Sunt culmile de sunet şi lumină
Iar mintea-mi e de inimă preaplină
La uşa Sacrei, cu Isus parolat.
Passeig Colom e însă leitmotivul
Ce leagă valul slab de dealul moale,
Iar oamenii ce trec aprins-agale
În roş-albastru mării îi fac tivul.
Roua zilelor (săptămâna 17 – 23 mai)
- Dramă cromatică / verdele e o culoare / care nu se maturizează (Mario Benedetti, poet uruguayan, 1920 – 17 mai 2009)
- femeie gândesc, dacă o bucurie gândesc; dacă bărbatul l-as gândi, mi-ar veni în gând plictiseala (Edoardo Sanguineti), poet italian, 1930 – 18 mai 2010)
- Dor pe care nu mi-l amintesc — Minge de tenis în aer… Eterna amărăciune a unui sărut (Mário de Sá-Carneiro, poet portughez, 19 mai 1890 – 1916)
- o fată care/ se uscase pe cap, cu un prosop / pe umeri, îşi trece,/ o dată și zece și douăzeci, un pieptăn prin păr. / Brațele ei păreau ramurile unui copac foarte înalt ./ Era patru după-amiază și era vânt. (Gabriel Ferrater i Soler, poet catalan, 20 mai 1922 – 1972)
- Cât este omul de mare! cât e iar de ticălos! Ce fiinţă delicată! ce trândav iar, ce scârbos!…(Boris Paris Mumuleanu, poet român, 1794, Slatina – 21 mai 1836, București; e unul dintre înaintașii mentionati de Eminescu în Epigonii: « Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere/ Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere »
- Frumoasele lucruri/ O primăvară doar au,/ Să pui trandafiri/ Pașii Timpului! (Gerard de Nerval, poet francez, 22 mai 1808 — 1855)
- Fă-mi, noapte, cald, căldură dă-mi, o, mare noapte/ Fără duh, fără gând. Singură peste poate… (Iana Iazova, poetă bulgară, 23 mai 1912 – 1974)
Călătorii tandre: Amsterdam
Când un cuptor încins e dimineaţa
În Micul meu Paris plantat în stepă,
Iar la amiaz’ stai pân’ la gleznă-n apă
Şi-i vânt cu stropi care îţi muşcă faţa,
Deschid albumu-n care nicio poză
Nu tulbură albastrul fanteziei
Şi-adulmecând în foşnetul hârtiei
Simt vânt de Amsterdam şi ploaie roză.
La preţ redus, rapid ajung cu gândul
În veselul oraş în care plouă
Doar luni şi marţi şi joi pe lună nouă
Şi-n alte zile câte cinci de-a rândul
Dar soarele e astăzi pe aproape,
Chiar dacă stă mai mult după cortină
Suflând discret o umbră de lumină
Pe Singelgrachtul paşnicelor ape.
De la fereastră văd cum Oude Kerk
Plină-i de timp şi mai săracă-n viaţă
Şi-n jurul ei parcă-i o fină ceaţă
De oameni ce-n districtul roşu merg…
Pe Digul-de-pe-Amstel nu caut noapte,
Ci două dimineţi mângâietoare,
O ploaie calmă şi o zi cu soare,
Băute-ncet la o cafea cu lapte.
Soare de toamnă-n zi de maraton,
Duminicală ploaie-n primăvară,
În mintea mea-mpreună se-aşezară
Cerneală şi-acuarelă pe carton.
Reflexe gri bălai au trecătorii
Prin Piaţa Nouă îmbibată-n verde
Şi ochiul sare-n urmă-n timp şi vede
Burghezi multicolori stăpâni ai mării.
Şi ploaia cade sobru-ncet-amabil,
Pe Leidse un tramvai lucios coboară,
Aeru-i dens, tăcerea e uşoară,
Şi orice nor e lesne detaşabil.
Roua zilelor (săptămâna 10 – 16 mai)
- Am deschis ochii/ Şi mi-am ridicat privirea spre ploaie/ Şi ploaia mi-a picurat în cap/ Şi a curs în creierul meu/ Şi tot ce mai aud în timp ce stau întins în pat/ E clipocitul ploii în capul meu.// Mă mişc foarte lin, umblu foarte încet,/ Nu pot sta în mâini – s-ar putea să mă vărs,/ Iertaţi-mi, vă rog, tâmpenia pe care tocmai am spus-o -/ Nu mai sunt acelaşi de când în capul meu e ploaie. (Shel Silverstein, poet american, 1932 – 10 mai 1999)
- El stă ca o stâncă și vede doar munţii,/ Dealurile, gradinile, orașul fără credinţă (Stephan Ludwig Roth, poet german din Transilvania, 1796 – 11 mai 1849, din poezia-testament pe care a scris-o în timp ce îşi lua ultima masă înaintea execuţiei)
- Era un moş în Moldova odată,/ Care avea o manie ciudată;/ Atât cât putea,/ Pe masă dormea,/ Acel moş haios din Moldova uitată. (Edward Lear, poet britanic, 12 mai 1812 – 1888)
- Să fii puştoaică şi frumoasă, de ce nu ţi-e de-ajuns? (Raimundo Correia, poet brazilian, 13 mai 1859 — 1911)
- Nu va trece noaptea taina ei./ Oare iubitul ei ce va spune/ Când, ţâşnind pe un cal de lumină,/ Ea se va duce departe? (Stanley Kunitz, poet american, 1905 – 14 mai 2006)
- Groază ne e doar de tăcere./ Răscumpărare e-ntr-o Voce -/ Dar Tăcerea e chiar Infinitul. (Emily Dickinson, poetă americană, 1830 – 15 mai 1886)
- Ca o pasăre rănită a căzut pe pământ cămaşa mea albă. (Iоrdan Crîşmarov, poet bulgar, 1948 – 16 mai 1986)
Între zero şi unu
de Andrei Iliescu
E un vis. Se făcea că între zero şi unu
sunt o infinitate de numere reale
Reale în felul lor,
după regulile inelelor comutative.
Se făcea că inelul era de aur
Inelul pe care ţi l-am dat
în prima noastră viaţă visată
O promisiune pe care nu am ţinut-o
nici tu, nici eu,
fiindcă
punând inelul în intervalul dintre
zero şi unu
nu am găsit niciun număr de pantof
care să ţi se potrivească
natural;
Iar tuturor acelor numere reale, dar nenaturale,
dintre zero şi unu
nu le-am putut da
nicio întrebuinţare.
Roua zilelor (săptămâna 3-9 mai)
- Şed ca un invalid în deşertul dorinţei mele de tine (Juan Gelman, poet argentinian, 3 mai 1930 – 2014)
- Semănăm speranţe de toate culorile pe nopţile noastre albe şi inima se împacă (Roland Giguère, poet canadian din Quebec, 4 mai 1929 – 2003)
- Amintirea plăcerii/ E durerea absenţei acesteia/ Şi prezenţa ei ne doare/Pentru c-o avem de pierdut (Rafael Pombo, poet columbian, 1833 – 5 mai 1912)
- Marile vegetaţii/ Pe care uitarea nocturnă se-ntinde,/ Imobilă ca un vis,/ Pe trandafirii pasiunilor (Maurice Maeterlinck, poet belgian, 1862 – 6 mai 1949)
- Noaptea are o mie de ochi/ Iar ziua are doar unul/…/ Judecata are o mie de ochi,/Sufletul tău, numai unul (Penio Penev, poet bulgar, 7 mai 1930 – 1959)
- iubirea e mereu de luat de la capăt/ şi omul trece ca apa (Pierre Morency, poet canadian din Quebec, n. 8 mai 1942)
- cenuşa noastră, iubito, poate fi pe talgere cîntărită cu vreo cîteva roze.(Lucian Blaga, poet român, 9 mai 1895 – 1961)
DAN GHENEA 