– Bunicî, sî fereascî Dumnezeu sî ajungî cuţitul în mâna cui nu trebuie! Sî fereascî cel di sus sî împartî  nepriceputul pâinea cea di toati zilili! Săracul ar rămâni flămând, bogatul ar mânca șî pâinea oropsitului!

– Di ci ai zâs aşa?

– Ioti, mă uit şî eu în jur şî-mi pari cî s-o schimbat lumea!

– Cum s-o schimbat?

– Oamenii nu-şi mai cântăresc vorghili! Tu aflî di la mini, înainti di a zâci, aşează într-o palmă cuvintili, în cealaltî palmî o panî, şî de-or fi grăli, mai ciopleştili, apoi slobozăşti-li! Mămăica me, Dumnezău s-o odihneascî în paci, nu vorghe pân la amiazî. Aştepta sî adormî îngerii care au vegheat-o toatî noaptea, sî nu li tulburi somnul!

Mi-am deschis sufletul ca pe o carte şi l-am aşezat în mijlocul drumului.

Vântul îi întorcea filele.

Cuvintele se împrăştiau.

Lacrimile le înghiţea pământul.

Taci! Taci! Nu spune!

Să nu spun? Să…