Cele patru Românii ale Regelui Mihai


4rom

A devenit Rege al României Mari la 20 iulie 1927.

Detronat de tatăl său trei ani mai târziu, redevine rege în 1940, când primeşte o ţară văduvită de 24 dintre cele 71 de judeţe pe care i le lăsase bunicul său, Ferdinand Întregitorul.

La 23 august 1944, mai exista administratie română pe mai puţin de jumătate din teritoriul României Mari. Nu numai că pierdusem din nou Basarabia (şi nu recuperasem nordul Transilvaniei) dar mai mult de jumătate din Moldova de dincoace de Prut era sub administratie sovietică.

Care erau perspectivele? In Maramureş erau gata planurile pentru alipirea la Ucraina Sovietică, Transilvania urma să devină republică sovietică, Tito cerea permisiunea lui Stalin să “elibereze” Banatul cu armata iugoslavă de partizani. In Suceava si Botoşani se introdusese deja administraţia civilă sovietică, ceea ce indica limpede că urma “unirea”  întregii Moldove sub puterea sovietică.

Aceasta era ce-a de-a treia Românie a Regelui Mihai. Una pe cale de diparitie.

Regele s-a dovedit lucid şi curajos şi a reuşit să ne lase o Românie mai mare decât cea pe care o primise.

Îl/O placi? Îl/O doreşti? Îl/O iubeşti?


Ca să-l doreşti nu e musai să-l placi, ba adesea e chiar contraindicat. Ca să-l doreşti e suficient să fie greu de prins sau să crezi tu că e greu de prins.

După ce-l ai, nu ai cum să-l mai doreşti. Dacă ai noroc, s-ar putea să-l placi un pic după ce nu-l mai doreşti.

Oricum, dorinţa se aprinde mai mult din durere decât din plăcere. Cu plăcerea faci cel mult un foc de tabără într-o noapte scurtă de iunie.

Dincolo de durere şi de plăcere încep fericitele chinuri ale dragostei.

Gând de duminică (24)


Veniţi, binecinstitorilor creştini, să aducem cuvioase laude şi cântare duhovnicească dreptcredinciosului voievod Constantin, căci pentru Împărăţia cerurilor şi pentru neam acestă moarte mucenicească a primit, dimpreună cu fiii sai: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi cu sfetnicul Ianache. Pentru aceasta, din adâncul inimilor, cu veselitoare glasuri să le strigăm: Bucuraţi-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credinţă mult v-aţi nevoit!

…..

Drept aceea, minunându-ne de mărimea voastră de suflet, vă aducem cu umilinţă  graiuri ca acestea:

Bucuraţi-vă, că avuţia cea stricăcioasă aţi defăimat.
Bucuraţi-vă, că bogăţia cea gândită aţi aflat.
Bucuraţi-vă, că de frumuseţea materialnică nu v-aţi biruit.
Bucuraţi-vă, că pentru dragostea lui Hristos toate gunoaie le-aţi socotit.
Bucuraţi-vă, preaînţelepţilor, voi partea cea bună aţi ales.

 …

Plecaţi spre milă şi îndurare pe milostivul şi iubitorul de oameni Dumnezeu, să ne cheme la El pe toţi, să ne deschidă uşa luminii Sale spre a ne trezi cu un ceas mai devreme, ca să voim sa lucrăm în via şi pe ogorul Lui, răscumpărând vremea trecută, pe care rău am cheltuit-o fiind întunecaţi de neştiinţă şi biruiţi de urâte ganduri şi de patimi de necinste.

(din Acatistul Sfinţilor Martiri Brâncoveni)

Tableta antipsihotică (8): Nu există delir mistic


Ori e delir, ori e mistică.

Delirul e plin de ganduri, mistica e curăţare de gânduri.

Delirul e vorbeste depre dusmani si conspiratii, mistica despre unire  si armonie.

Delirul creste ca o pădure stufoasă de raţionamente (adesea imbatabile!), mistica acceptă suspendarea raţionamentului în faţa misterului.

Delirul e proiecţie în afară a unui eu divizat, mistica e primire înăuntru a luminii care uneşte.

ap1

Monarhia servește România


Mihai I (sursa: aici)

La capătul gîndurilor


de  Savatie Baștovoi

Există lucruri care nu se vor întîmpla niciodată.

Ele adorm în inima ta și par atît de calde…

Obrazul ți-l lipești de frăgezimea gîndurilor

Si adormi cu nădejdea că mîine totul se va sfîrși.

Cine a făcut gîndurile și cine a lăsat cuvintele

Să se furișeze în suflet ca o zăpadă la rădăcina copacilor?

Dimineața cînd te vei trezi

Vei fi cu o zi mai departe de dorința ta.

Bunul Dumnezeu, Care a făcut cerul și pămîntul,

A lăsat gîndurile omului să umble slobode.

Oamenii le-au umplut cu putere

Si se rănesc unul pe altul în jocurile lor.

Într-o zi mă voi goli de orice dorință.

Atunci mă vei vedea la capătul gîndurilor

Privindu-te

Ca și cum nu aș fi plecat niciodată.

Jurnal de vacanţă (12) : Poveştile Sarmisegetuzei


sarmi

Stâlpii de lemn din centru sunt o invenţie pentru filmul Dacii, în regia lui Sergiu Nicolaescu. Reconstituirea pietrelor din grupurile de şase nu e sustinută de dovezi arheologice sau documentare (iar mie, cel putin, mi se pare ca se potrivesc ca nuca în perete cu elementele locului).

Dacă scoatem din scenă elementele false sau foarte dubioase nu mai rămâne prea mult de văzut din templul solar al dacilor. Sigur, dovedeste ca preotii daci aveau o precizie superioară  in calcularea anului, dar o asemenea cultură era restransa la cateva persoane in fiecare generatie. O cultura ezoterica, nescrisă, murind odată cu purtatorii ei.

Nu am intalnit daci la Sarmisegetuza. Dar arborii care au crescut peste templele dacilor sunt frumosi.

Ploi oblice în cutia poştală virtuală


Multă poezie bună am citit azi de pe blogurile pe care le urmăresc. Pun aici doar câteva eşantione (ordonate alfabetic după adresa blogului)

el (înmugurind o privire): eşti frumoasă
ea: nu mă vinde pe-un singur cuvânt
mai bine stai lângă mine
s-ascultăm ploaia din Africa rezemându-se în coate şi privind rinocerii

https://laumbraloleiinfloare.wordpress.com/2015/08/01/umbre-in-cateva-acte/

Ca să fii rege peste animale, nu-i cine ştie cât.
Trebuie doar să fii mai puternic decât ele. Şi-atât.

………………………………….

Ca să fii rege peste oameni este mai greu decât toate, altceva.
Trebuie să trăieşti şi să mori pentru ei, învăţându-i ce înseamnă a iubi,
a ierta…
Dar, cel mai minunat, este să poţi fi rege peste tine însuţi,
atunci când alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plânsul tău.

https://monarhiasalveazaromania.wordpress.com/2015/08/01/marcel-iures-ca-sa-fii-rege/

les mots sentent la lavande et restent suspendus à un baiser au goût de pêche mure…

https://myvirtualplayground.wordpress.com/2015/08/01/shes-my-kind-of-rain/

Aversă –
copiii îşi fac umbrele
din foi de brustur

https://virginiapopescu.wordpress.com/2015/08/02/amprente-maria-tirenescu/

 

 

Jurnal de vacanţă (11) : Cum să pierzi bine timpul


« Pierderea de timp – iar nu consumarea sterila a timpului – are aceasta mare virtute ca îti deschide larg portile întelegerii vii, ale întelegerii concrete. Când îti pierzi cu adevarat timpul, când te abandonezi întâmplarilor sau oamenilor, nefacând nimic altceva decât sa asculti si sa privesti realitatea în fata – atunci ti se descopera lucruri pe care în nici un chip nu le puteai afla altminteri. Trebuie sa ne învatam sa nu ne mai fie spaima de timp; sa nu mai traim sub obsesia lui. Trebuie sa ne învatam sa scoatem cât mai mult din timpul nostru dedicat muncii – dar de asemenea trebuie sa desprindem si arta de a ne pierde bine timpul pe care îl avem liber. Noi ne repezim îndata la distractii, la amuzamente, la acele pseudoactivitati care ne ajuta sa omorâm timpul. În afara de odihna mentala – si aceea aproximativa – nu profitam cu nimic de pe urma acestei complicate consumari de timp.

……………………………………………..

Dar astazi, pentru moderni, eternitatea este o problema fara înteles si fara interes. Asta explica multe ciudatenii ale omului modern. Explica, printre altele, si nestiinta lui în tot ceea ce priveste timpul. Explica, mai ales, drama omului modern – care nu poate iesi din timp decât prin distractii, prin somn sau prin narcotice artificiale. »

(Mircea Eliade)

Jurnal de vacanţă (10) : Cetatea Blidaru a fost totusi cucerită


Nu de romani, ci de pădure. O pădure cu foarte putină viată. Niste pietre ascunse de o pădure opacă, asemenea templelor mayase pierdute.

« Creste iarba peste casele in care se adună o sută de ani de singurătate ».

A crescut pădure fără amintiri peste dacii care nu stiau sa scrie altfel decât cu sânge.