« Pierderea de timp – iar nu consumarea sterila a timpului – are aceasta mare virtute ca îti deschide larg portile întelegerii vii, ale întelegerii concrete. Când îti pierzi cu adevarat timpul, când te abandonezi întâmplarilor sau oamenilor, nefacând nimic altceva decât sa asculti si sa privesti realitatea în fata – atunci ti se descopera lucruri pe care în nici un chip nu le puteai afla altminteri. Trebuie sa ne învatam sa nu ne mai fie spaima de timp; sa nu mai traim sub obsesia lui. Trebuie sa ne învatam sa scoatem cât mai mult din timpul nostru dedicat muncii – dar de asemenea trebuie sa desprindem si arta de a ne pierde bine timpul pe care îl avem liber. Noi ne repezim îndata la distractii, la amuzamente, la acele pseudoactivitati care ne ajuta sa omorâm timpul. În afara de odihna mentala – si aceea aproximativa – nu profitam cu nimic de pe urma acestei complicate consumari de timp.

……………………………………………..

Dar astazi, pentru moderni, eternitatea este o problema fara înteles si fara interes. Asta explica multe ciudatenii ale omului modern. Explica, printre altele, si nestiinta lui în tot ceea ce priveste timpul. Explica, mai ales, drama omului modern – care nu poate iesi din timp decât prin distractii, prin somn sau prin narcotice artificiale. »

(Mircea Eliade)