Étiquette : admiratie

Un fotbalist amator


Nu va faceti iluzii: nu mai gasesti fotbalisti amatori in ziua de azi. Nici nu mai pot urmari la televizor un meci pe parcursul caruia comentatorii vorbesc doar despre bani, bani, bani.

E vorba de un jucator care a parasit terenul de fotbal in urma cu 80 de ani si aceasta lume in urma cu 52 de ani. Nu inainte de a primi un Nobel pentru literatura, in 1957. In acel an, pe lista apare numele Albert Camus.

Nu e bine si frumos sa-ti uiti tovarasii dim timpuri grele. Si scuza ca nu mai avem aceleasi preferinte filosofice, religioase si politice nu tine. Il cam uitasem pe Camus; azi dimineata am vazut pe un monitor la metrou: s-a intamplat pe 4 ianuarie 1960 … Albert Camus a murit intr-un accident rutier, la numai 46 de ani.

Mitul lui Sisif, Ciuma, Strainul au fost publicate in romaneste si inainte de 89, avand acoperirea apartenentei autorului la Partidul Comunist Francez. In primul an de facultate (acum un sfert de secol) am vrut sa prezint doua referate la sesiunea de comunicari a studentilor, la sectiunea franceza – unul despre Mitul lui Sisif, celalalt despre Ciuma. Am depus rezumatele, profesoara a zis ca sunt in regula. In ziua prezentarii aflu ca primul nu fusese acceptat pentru ca titlul – Absurdul si sinuciderea – atrasese atentia (chiar incepand cu acel an, sinuciderea devenise un cuvant tabu; disparuse chiar si din statistica – vezi bine, nimeni nu putea sa se sinucida in minunata Românie socialista!). Cealalta comunicare, intitulata simplu, Despre Ciumă, nu parea deloc suspecta (poate ca s-au gandit ca voi trata aspecte medicale in opera lui Camus). Referatul trebuia tinut in limba româna, ca sa inteleaga si tovarasii de la cultura depre ce e vorba, dar se puteau da citate in limba originala. Asa ca am venit cu doua pagini (scrise de mana) in care erau patru citate consistente. Totul se incheia chiar cu ultimul paragraf al romanului. (« […] poate sa vina o zi cand, spre nenorocirea si invatatura oamenilor, ciuma isi va trezi sobolanii si-i va trimite sa moara intr-o cetate fericita »).

Camus mi-a fost alaturi in niste ani foarte grei pentru cultivarea gandirii. Chiar si modul sau de a-si trai necredinta m-a ajutat sa-mi gasesc mai apoi credinta.

Inapoi la fotbal. Camus a fost o glorie locala in Algeria Franceza. Tuberculoza a pus capat carierei sale sportive la numai 17 ani. A continuat sa urmareasca fotbalul din tribune, ca iubitor pasionat. A spus in cateva randuri ca tot ceea ce stie despre morala a invatat pe teren. A fost in ultima generatie de fotbalisti amatori; amator inseamna « cel care iubeste ». (Cantecul de lebada al acestei epoci din istoria fotbalului a apartinut Ungariei lui Ferenc Puskás, la Mondialul din 1954 – dubla cu Germania, cu acele incredibile scoruri: 8-3 in grupa si 2-3 in finala!)

Sper ca totul i se va ierta pentru ca mult a iubit. Prietenii i-au ridicat un monument simplu (nu mai simplu insa decat piatra lui funerara: « Albert Camus 1913-1960 »), la poalele unui munte algerian, cu un citat dintr-o povestire a sa:

Je comprends ici ce

qu’on appelle gloire

le droit d’aimer sans

mesure albert camus

Iubea până şi praful României


“For a long time we belonged to the unsettled part of the world. In­deed, in every way my life had been cut in two halves, the first half lying in a past further away than the mere number of years. I came back to Cotroceni, Copaceni, Sinaia, Horez; I sailed again up and down the Danube, took possession of mountains, hills and plains. I rode once more on my long sea-shores—I watched the sunsets, the harvests, the deep winter snows; I have been covered with the dust of our long, endless Roumanian roads, now become ever so much longer still.”

Cine credeţi că vorbea astfel despre România? Prima şi ultima Regina a Romaniei Mari. Pe care a ajutat-o să se nască, pe care a iubit-o, căreia i s-a dat cu totul. Regina a cărei inimă nu  şi-a găsit încă odihna.

Voi traduce, cu un nod în gât, aceste cuvinte englezesti simţite româneste. Cuvinte scrise la întoarcerea din pribegia în Moldova (în timpul celor 2 ani în care mai mult de jumătate din  Vechiul Regat fusese ocupată, capitala ţarii se mutase la Iaşi).

« Un timp îndelungat am aparţinut părtii tuburate a lumii. Intr-adevar, în toate privinţele viaţa mea a fost tăiată în două jumătăţi, prima jumătate zacând într-un trecut mult mai îndepărtat decat o arată simpla numărătoare a anilor. M-am întors la Cotroceni, Copăceni, Sinaia, Horez; am navigat iarăşi în sus şi in jos pe Dunăre, am luat în stăpânire munţii, dealurile şi câmpiile. Am mers încă odată pe lungile mele ţărmuri de mare – am privit apusurile, recoltele, zăpezile în care te afunzi iarna; am fost acoperită de praful drumurilor noastre lungi, drumuri româneşti fără sfârşit, devenite acum încă şi mai lungi. »

Am găsit această frumoasă citare şi multe alte cuvinte puternice şi idei originale pe un blog numit enigmatic (sau poate anagramatic!) anomismi

Rostul Casei Regale


« Şi astăzi, în 2011, ca şi în anii copilăriei mele sau anii grei ai războiului, bunicii, părinţii şi copiii, alături de restul familiei se adună în jurul bradului, îşi oferă daruri, petrec la masa de Crăciun şi se bucură de apropierea celui drag.

În anul 2011 am avut multe întâlniri cu români din toate colţurile ţării şi de pe multe meleaguri ale Europei. Sărbătorirea Jubileului de 90 de ani mi-a dat ocazia să primesc mii de oameni la Palatul Elisabeta şi la Săvârşin, într-o sărbătoare care a cuprins întreaga suflare românească. Această dovadă de iubire şi de preţuire, încununată de adresarea de la tribuna Parlamentului către Naţiunea română, a fost o alinare pentru toate suferinţele şi neajunsurile pe care a trebuit să le trecem cu toţii în ultimele decenii.

Regina şi cu mine suntem fericiţi să avem alături familia noastră şi să vedem cât de mult copiii şi nepoţii noştri fac pentru ca rostul Casei Regale să continue, pentru binele României. »

(Din Mesajul Regelui Mihai I cu ocazia Craciunului 2011)

Nişte diletanţi


Lev Tolstoi  –  conte prin nastere, ofiter timp de 3 ani (in vremea Razboiului Crimeii), apoi diletant in literatura. Ar fi putut sa fie primul laureat al Premiului Nobel pentru Literatura, in 1901. Tolstoi  a refuzat. Motivul? Nu dorea sa primeasca suma de bani asociata premiului.

Charles Darwin – licentiat in teologie, imbarcat ca botanist amator  pe HMS Beagle; publica Originea speciilor dupa 20 de ani de pregatire (a avut noroc sa se nasca inainte de a exista dictonul „publish or perish” – „publica sau dispari”).

Albert  Einstein – expert tehnic  in cadrul Oficiului Federal [elvetian] de Patente intre 1902 si 1909. In 1905 publica un  articol intitulat Inertia  unui  corp  depinde  de  continutul  său de energie ? Raspunsul sau a fost  E=mc2.  Raspuns de diletant ; fizician profesionist va fi doar incepand cu anul 1909.

***

Sir Arthur Conan Doyle – a studiat medicina la Universitatea din Edinburgh. Și-a luat doctoratul în 1885. Ducea lipsă de pacienți și își umplea timpul dintre două consultații scriind povestiri. (Primit de la Valentina Popescu)

Despre virtutile diletantismului puteti citi aici. 

La Multi Ani, Majestate !


Stă doar în puterea noastră să facem țara statornică, prosperă și admirată în lume.

Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.

 Așa să ne ajute Dumnezeu!

Mihai R

Intregul discurs aici

Mihai I cel Loial


Stiu ca supranumele « cel Loial » i-a fost deja dat si bunicului sau, Ferdinand I, intr-un moment in care acesta a fost silit sa aleaga intre familia sa  (Casa Imperiala si Regala de Hohenzollern) si tara careia ii jurase credinta ca rege constitutional. Numele i-a fost sters din cartea Casei de Hohenzollern pentru a intra in cartea de istorie a Romaniei ca Ferdinand Întregitorul. Dar asta s-a intamplat dupa ce a stat alaturi de poporul sau cand izbanda era doar o speranta impotriva unor sorti potrivnici.

Pentru cei trei ani de incercari, in care a stat neclintit alaturi de poporul sau, Ferdinand I a binemeritat calificativul de Loial. Dar cred ca nu s-ar supara daca i-am acorda acelasi titlu si nepotului sau pentru cei peste 70 de ani de traversare a desertului, cu credinta neabatuta in datoria sa de Rege al României.

Si ce ar fi daca, asemenea bunicului sau, ar putea primi si un al doilea supranume – Mihai I Reîntemeietorul ?

Depresia de duminica


E vineri spre sambata. E timpul pentru un vaccin impotriva tristetii de duminica dupa amiaza.

« Cea de-a patra dintre dispozitiile mele proaste – o numesc depresia de duminica – nu este nici ea o dispozitie specifica inchisorii; fara indoiala, aceasta exista, intr-o gama variata de prefiguratii, char si cand eram liber. […] Si cand incepe sfarsitul de saptamana, indiferent cat de eficient incerc sa fiu, mereu simt ca trece prea repede si ca nu reusesc sa fac toate acele lucruri pe care le asteptam cu nerabdare. […] S-a scris mult despre atmosfera mohorata si sumbra a duminicilor din marile orase […] Este vorba, in principal, despre ceea ce sociologii numesc problema timpului liber; omul modern s-a indepartat de semnificatia si de esenta originara si mitica a ocaziilor festive, iar tot ceea ce ramane este un gol. Poate depresia mea de duminica din inchisoare este doar o forma extrema sau un rasunet distorsionat al unei probleme obisnuite a civilizatiei, si anume, duminica. Eu consider ca aceasta stare este una dintre fisurile uzuale prin care neantul, acea fata moderna a diavolului, se strecoara in vietile oamenilor »

(Vaclav Havel – Scrisori catre Olga ; scrisoarea 72, 14 martie 1981, al doilea an de închisoare)

Maşina de întors timpul


Şi cu Daniela Matei am fost coleg la facultate. Ştiam ca o să faca medicină de performanţă. Recunosc însă că nu am crezut că o să continue să scrie poezie. Mă gândeam că e ori-ori. A fost şi-şi, la cel mai înalt nivel: e medic, cercetător şi profesor în America şi continuă să scrie în limba română. Poezie bună-adevarată-frumoasă. De curând i-a apărut, la Editura ART, « Maşina de întors timpul« . Poemul care dă titlul volumului, aşezat pe primele pagini, are o forţă de evocare tuburătoare. Imagini izbitoare, dar şi intuiţii subtile au făcut savoarea acestei prime lecturi.

Vă pun sub ochi şi câteva versuri din lene :

« […]ce noapte! gândesc. sorb / ceai. privesc un film plicticos printre / degetele picioarelor încrucişate pe / canapea. lucrurile cele mai importante / în viaţă sunt mai uşoare ca  aerul / a spus cineva nu-mi amintesc / exact dar simt / o delăsare o moleşeală / un fel de căldură. amintirile / desfăcându-se de pe circumvoluţiuni / înălţându-se ca nişte rotocoale / de fum, noaptea e / fierbinte şi umedă. sorb ceai / […] »

Cea mai lungă domnie


Azi, ca în fiecare an de Sf. Ilie, mi-a venit de mai multe ori în minte acea descriere biblică despre întâlnirea cu Dumnezeu a proorocului (mai intimă decât suirile pe munte ale lui Moise):

« Că iată, Domnul va trece; şi înaintea Lui va fi vijelie năprasnică ce va despica munţii şi va sfărâma stâncile, dar Domnul nu va fi în vijelie. După vijelie va fi cutremur, dar Domnul nu va fi în cutremur; după cutremur va fi foc, dar nici în foc nu va fi Domnul. Iar după foc va fi adiere de vânt lin şi acolo va fi Domnul. »

Lucrurile cu adevărat importante trec prin lume ca o adiere de vânt lin. Pe care nu o simt cei care se aşteaptă la fulgere şi tunete.

Spre seară mi-am amintit  şi că 20 iulie 1927 a fost ziua în care a murit Regele Ferdinand Întregitorul. În aceeaşi zi, nepotul său, Mihai, în vârstă de 6 ani neimpliniti, este proclamat, în faţa Parlamentului, Rege al României « prin mila lui Dumnezeu şi voinţa naţională ». Cei trei regenţi depun juramântul în numele său. După 84 de ani de domnie, graţia de sus pare să fie încă peste Mihai al României. Voinţa naţională  s-ar putea deştepta.  Nu  cu surle şi trâmbiţe, ci încercând să simţim pe frunte acea adiere lină de vânt.

CC – Poezie în pânza de păianjen


Am avut privilegiul sa fiu coleg cu Costi. La facultatea de medicina. Nu va pot spune ce insemna la sfarsitul anilor ’80 sa poti sa umpli o seara cu poezie buna. Altminteri, multi erau indemnati sa se creada poeti; destul de multi chiar erau din cand in cand, cativa erau talentati, foarte putini erau poeti buni; si mai putini au ramas netulburat buni pana in ziua de azi. Pentru mine, Constantin Cretan e unul dintre acesti poeti care modeleaza frumosul-si-binele.

Casandra

Înfăşurată-n depărtare şi-n singurătate,
Ştii că prezicerile tale, toate, se vor împlini,
Că ai totdeauna dreptate,
Că dragostea mea va sfîrşi, într-o zi.

Numai că atunci te voi iubi
Cu dragostea altui bărbat,
Ce va purta acelaşi chip şi-acelaşi nume,
Apoi cu a altuia, şi a altuia, şi a altuia,
Pînă cînd îţi voi fi dat
Dragostea tuturor bărbaţilor din lume.

Daca v-a placut aceasta poezie din Album, bucurati-va si de Almanah si de Dictionar.
Nu pot sa ma abtin sa nu va dau prima definitie din Dictionar:

A avea

Tot ce ai te are.