Pe 27 septembrie 1914 (stil vechi), Regele Carol I se muta la cele veşnice. În ultimele două luni de viaţă avusese parte dezamăgirea de a constata că elita politică românească îl părăsea. Regele s-a comportat ireproşabil, respectându-şi obligaţiile constituţionale. Din păcate, s-a dovedit că elita … Continuer la lecture de Un secol de singurătate
Ştiţi cine a introdus în România obiceiul bradului împodobit de Crăciun? Un neamţ. Neamţul care a inventat România modernă. Carol I.
Am ajuns la Plevna pe la ora 5. Esplanada era însorita, oamenii se bucurau de aceasta zi libera cu vreme frumoasa. Muzeul se inchisese deja, ca si mausoleul ostasilor rusi si români.
Atmosfera prietenoasa din acest oras, in care gasesti la tot pasul monumente care amintesc de zecile de mii de ostasi cazuti aici in 1877 (rusi, români, finlandezi si bulgari), mi se pare cel mai potrivit omagiu pentru sacrificiul celor care « au dat prezentul lor pentru viitorul nostru ».
(In Bucuresti există un monument, dedicat americanilor cazuti in România in al doilea razboi mondial, pe care se poate citi: « They gave their today for our tomorrow » – de fiecare data cand trec pe langa el ma intreb daca traiesc suficient de responsabil aceasta viata luata pe credit).
Dăm un tur in jurul mausoleului. Deslusim de departe numele catorva unitati românesti mentionate pe placa memoriala.
Imi plac platanii, asa ca o rog pe Nicoleta sa-mi faca o fotografie sub platan.
In mintea mea urma sa fie o minilectie de istorie pentru copiii nostri. Plevna ar trebui sa fie (si nu prea este) un loc de pelerinaj pentru români.
Mergem spre Plevna in dupa amiaza unei zile de august. 15 august. In urma cu exact 136 de ani sosea in chiar aceste locuri Domnitorul Carol. A doua zi, 16 august 1877, urma sa preia comanda trupelor ruse si române care inconjurau Plevna.
Poradim 2 km. Le atrag atentia fetelor asupra indicatorului. « Acolo, pe deal si-a instalat Domnitorul Carol punctul de comanda », le spun. Sunt interesate. Le mai spun cateva cuvinte despre acea indepartata dupa-amiaza de august si constat ca ea imi pare din ce in ce mai apropiata, din ce in ce mai prezenta.
Vedem de departe Grivita. Locul unde au murit cei mai multi dintre românii care au făcut România. Redutele nu mai sunt, desigur, dar chiar si numai privind geografia locului iti dai seama de grozavia acelor asalturi.
Mergem in tacere. Abia mai tarziu vom vorbi despre detalii. Acum nu spun decat: « Românii atacau de aici. Tunurile germane ale turcilor erau acolo. » Si ma simt mic, foarte mic.
A refuzat distinctia Bene Merenti, acordata la propunerea Reginei Elisabeta, motivându-si decizia prin faptul ca respectiva distinctie fusese data si unor oameni nemerituosi. Se simte chiar jignit sa fie pus pe acelasi plan cu « niste catâri intelectuali ».
Nu a putut face insa nimic impotriva mumificarii sale ca « poet national », pe care a prevazut-o in Scrisoarea I. Tot in Scrisoarea I, ascunse printre zecile de randuri despre soarta postuma a celui care scrie, se afla si doua versuri care vorbesc despre un alt fel de ambitii ale lui Eminescu:
Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
Da, Eminescu si-a dorit puterea politica. Nu in sensul de a deveni politician el insusi, ci de a fi un director de constiinta al politicii nationale.
In plus, Eminescu si-a considerat toate poeziile ca fiind « neterminate ». Maiorescu a publicat prima editie a poeziilor lui Eminescu fara ca selectia si revizuirea lor sa fie facuta de poet (aflat in 1883 la primul episod de boala). Mai mult, cand Maiorescu a incercat sa obtina semnatura lui Eminescu pentru a doua tiparire, acesta l-a refuzat, spunand ca trebuie sa mai lucreze la toate acele poezii.
Aceasta opera « neterminata » a fost « terminata » prin includerea sa in programa scolara. In diferite programe scolare (cu iz liberal, national-crestin, internationalist-proletar, sau national-comunist). Eminescu nu si-ar fi recunoscut gandirea politica in niciuna dintre aceste programe. Iar dragostea eminesciana a fost poate si mai mult falsificata.
Cred ca Eminescu nu a vrut sa fie « poet national ». S-a vazut insa adesea ca un avatar al poetului-rege universal.
Timp de 70 de ani (1878-1947), Ziua Independentei a fost 10 Mai.
Apoi, dupa proclamarea banditeasca a republicii, « se descopera » ca 9 mai ar fi data proclamarii independentei si este propusa celebrarea ca zi a eroilor. Se impuscau astfel doi iepuri dintr-un foc:
1. Pana atunci, Ziua Eroilor era celebrata la sarbatoarea Inaltarii Domnului, avand deci si un marcat caracter religios.
2. Ziua de 10 Mai lega indisolubil Independenta de regalitate.
Se realiza astfel deturnarea simultana a doua sarbatori care intretineau sentimentul identitatii nationale.
Manevra a avut efecte pana in zilele noastre. Un deputat PSD a inaintat o propunere de sarbatorire a zilei de 9 mai ca zi a independentei, bazandu-si expunerea de motive pe cea folosita de comunisti in 1948 si sustinand, asemenea lor, ca 10 mai ar fi « un fals ».
Cum s-au petrecut lucrurile?
Pe 9 mai 1877 (spre seara), deputatul Fleva face o interpelare in Adunarea Deputatilor, solicitand Guvernului sa-si precizeze pozitia fata de actiunile ostile ale armatei turce la Dunare. Ministrul de externe, Mihail Kogalniceanu, ii raspunde, formuland in final celebrele cuvinte: « Suntem o natiune independenta ». Adunarea adopta, in unanimitate, o rezolutie care confirma ruperea legaturilor cu Imperiul Otoman.
A doua zi, 10 Mai, Senatul adopta o hotarare similara, iar Domnitorul Carol proclama solemn independenta Romaniei. Procesul constitutional al proclamarii independentei a fost deci complet pe 10 Mai.
9 mai e o diversiune comunista. Mihail Kogalniceanu insusi nu a pretins vreo onoare speciala pentru ziua de 9 mai. Dar una dintre specialitatile propagandei comuniste a fost rescrierea istoriei pentru stergerea memoriei.
Rezultatul oficial al referendumului din 8/20 aprilie 1866 : 685.966 de voturi pro si 224 contra; prezenta la vot 85%
Votul Parlamentului, prin care s-a hotarat că voința Principatelor este aceea de a fi unite sub domnia ereditară a unui principe străin (in persoana lui Carol Ludovic de Hohenzollern, proclamat domn sub numele de Carol I): 109 de voturi pentru, 6 voturi contra.
Sunt surprins sa constat ca se mai vehiculeaza (chiar si de catre unele persoane care se declara, in principiu, regaliste) ideea ca trebuie lamurita problema succesiunii la tron.
Problema este lamurita de mai mult de 15 ani, de cand Majestatea Sa Regele a desemnat-o pe Principesa Margareta Custode al Coroanei României. Ce obiectii se pot aduce?
1. Argumentul constitutional: succesiunea nu e conforma cu Constitutia din 1923, care stabilea excluderea perpetua a femeilor.
Raspuns: Restabiliti mai intai Constitutia din 1923. Dupa aceea putem sa o revizuim sau nu in privinta regulilor de succesiune. Vom avea optiunile: Regina Margareta, cautarea unei alte dinastii (trecand peste dorinta unui mare rege), sau republica (daca se vor gasi, totusi, macar 8 milioane de republicani care s-o voteze!)
2. Argumentul misogin: ne trebuie barbati adevarati la conducerea tarii!
Raspuns: Dati-mi un exemplu de barbat adevarat la conducerea tarii in ultimii 60 de ani. Si mai adaug un lucru: sunt convins ca marele barbat român Carol I ar fi cerut el insusi schimbarea regulii succesiunii strict masculine daca unicul sau copil, Maria, ar fi supravietuit.
3. Argumentul resentimentar: cum sa ajunga un actor Rege al României?
Raspuns: Principele Radu nu va fi Rege al României, daca Parlamentul va adopta propunerile Majestatii Sale Regele, ci Principe Consort. Iar actorul a jucat si continua sa joace foarte bine rolul vietii sale si cred ca si-a castigat deja un loc frumos in istoria tarii.
Acum 132 de ani, la 14 martie 1881, Parlamentul a votat transformarea României în regat. La 10 mai Carol I Întemeietorul a dat urmatorul decret:
Condus de mâna lui Dumnezeu si de destinele viteazului si inteleptului popor român, am făcut, in 10/22 Mai 1866, intrarea Noastra in capitala Bucureşti. Vocea poporului Ne-a chemat la domnia tarilor unite Moldova si Ţara Românească prin plebiscitul de la 8/20 aprilie 1866 (in ziua aniversara a nasterii noastre de la 8/20 aprilie 1839) si prin votul dat de Adunarea electiva la 1/13 mai acelasi an.
Asigurând natiunii române, prin constitutiunea de la 30 iulie 1866, libertatile si drepturile sale, Noi am putut trece, in fruntea acestui popor, prin zile de nevoi, invingand toate greutatile, astfel ca, la 1877 Mai 10/22, Corpurile legiuitoare au proclamat independenţa ţării.
Curând apoi Dumnezeu, care singur da victoriile, a condus ostirea noastra peste Dunăre in 17 iulie 1877 si drapelele noastre s-au incununat de lauri la Calafat, Nicopole, Rahova, Smârdan, Grivita, Opanez, si in 28 noiembrie acelasi an prin luarea Plevnei, facând ca vechea vitejie românească sa conacre pe câmpiile Bulgariei votul unanim al Adunarilor.
Sângele generos românesc, vărsat pentru apararea si independenta patriei, a aflat rasplatire in ziua de 14/26 martie 1881. Adunarile legiuitoare, din dorinta de a da statului român, nascut din contopirea principatelor Moldova si Tara Românească, o asigurare mai deplină si o manifestare mai stralucită a individualitatii sale, au proclamat intrarea României intre regatele Europei. [… actul original complet – aici …]
Tocmai v-am aratat actul de nastere al Regatului României, proclamat solemn la 10/22 Mai 1881. Imi arata cineva actul de nastere al republicii?
… dacă un primar ar inlocui aceasta emblemă, desenată de niste politruci fără tară,
cu stema tării noastre.
Dar primarii români tin socoteala steagurilor secuiesti, crezând că apără astfel demnitatea natională.
Daca institutiile publice continuă sa afiseze acea insigna a lipsei noastre de suveranitate, sa incepem noi sa afisam, la casele noastre, stema singurei Românii demne care a existat vreodată.
DAN GHENEA 