A refuzat distinctia Bene Merenti, acordata la propunerea Reginei Elisabeta, motivându-si decizia prin faptul ca respectiva distinctie fusese data si unor oameni nemerituosi. Se simte chiar jignit sa fie pus pe acelasi plan cu « niste catâri intelectuali ».

Nu a putut face insa nimic impotriva mumificarii sale ca « poet national », pe care a prevazut-o in Scrisoarea I. Tot in Scrisoarea I, ascunse printre zecile de randuri despre soarta postuma a celui care scrie, se afla si doua versuri care vorbesc despre un alt fel de ambitii ale lui Eminescu:

Mâna care-au dorit sceptrul universului și gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…

Da, Eminescu si-a dorit puterea politica. Nu in sensul de a deveni politician el insusi, ci de a fi un director de constiinta al politicii nationale.

In plus, Eminescu si-a considerat toate poeziile ca fiind « neterminate ». Maiorescu a publicat prima editie a poeziilor lui Eminescu fara ca selectia si revizuirea lor sa fie facuta de poet (aflat in 1883 la primul episod de boala). Mai mult, cand Maiorescu a incercat sa obtina semnatura lui Eminescu pentru a doua tiparire, acesta l-a refuzat, spunand ca trebuie sa mai lucreze la toate acele poezii.

Aceasta opera « neterminata » a fost « terminata » prin includerea sa in programa scolara. In diferite programe scolare (cu iz liberal, national-crestin, internationalist-proletar, sau national-comunist). Eminescu nu si-ar fi recunoscut gandirea politica in niciuna dintre aceste programe. Iar dragostea eminesciana a fost poate si mai mult falsificata.

Cred ca Eminescu nu a vrut sa fie « poet national ».  S-a vazut insa adesea ca un avatar al poetului-rege universal.