Sâmbătă, 23 august A cincea oară în Bologna Centrale am ceva mai mult timp să arunc o privire. 40 de minute până la sosirea Săgeţii Roşii (Frecciarossa) care ne va duce la Rimini. Gările sunt locuri în care îmi place să stau fără treabă şi … Continuer la lecture de Bologna – Rimini cu Săgeata Roşie
17 august, Milano Centrale E a doua oară când ajungem în gara Milano Centrale. De data asta nu trebuie să iau bilete şi am timp să mă uit pe pereţi. Prilej să constat că valurile succesive de renovări au păstrat în multe dintre simbolurile epocii … Continuer la lecture de Milano Centrale: fascinaţia arhitecturii fasciste
Am scris anul trecut (aici) despre o carte a domnului profesor Boia pe care nu am citit-o: De ce este România altfel?.
Saptamana aceasta am recitit Pentru o istorie a imaginarului, scrisa in franceza in urma cu 15 ani, si mi-am dat seama ce era fundamental disonant in De ce este România altfel?: autorul trateaza in registrul realului (România este altfel), ceea ce tine de domeniul imaginarului (despre România se spune că, …se crede că; România pare că ). Diferenta pe care chiar Lucian Boia o ilustreaza, cu numeroase exemple, in Pentru o istorie a imaginarului.
Pentru o istorie a imaginarului e o carte supla, dar condensand multa informatie (si nu rareori luata de pe carari mai putin batatorite), e bine sistematizata fara a deveni arida, e adesea provocatoare, fara a fi insa extravaganta.
Cateva extrase aici
Am citit destul de greu primele capitole din Tehnica loviturii de stat de Curzio Malaparte, pe de o parte din cauza deselor referiri la si analogii cu un episod din istoria Romei antice care imi era complet necunoscut (conspiratia lui Catilina), pe de alta parte din cauza perceptiei ca stilul autorului este cand prea stufos si chiar redundant, cand eliptic si de neinteles pentru un om care nu citeste la cafea ziarele din anii ’20.
Dar tezele centrale ale cartii, aparuta in 1931, sunt foarte instructive si azi:
1. O lovitura de stat trebuie sa tinteasca cucerirea din interior a centrelor vitale ale statului (comunicatii, energie, resurse) si apoi guvernul va fi usor de izolat si de rasturnat.
2. Apararea statului impotriva unei insurectii nu se poate face eficient prin mijloacele politienesti, ci prin controlul ferm al acelorasi centre vitale.
3. 1000 de oameni hotarati si bine antrenati sunt suficienti pentru a prelua puterea intr-un stat care se bazeaza pentru mentinerea ordinii doar pe masuri politienesti.
Exemplele pe care le da autorul sunt convingatoare (insurectia bolsevica din Petrograd din octombrie 1917, preluarea puterii de catre Mussolini in 1922, tentativa lui Troţki de a-l inlatura pe Stalin in 1927). Cea mai spectaculoasa confirmare a teoriei lui Curzio Malaparte este predictia facuta in ultimul capitol al cartii ca Hitler nu va lua puterea printr-o lovitura de stat, ci pe cale parlamentara. Acest lucru se va intampla, 2 ani mai tarziu, exact din motivele descrise de Malaparte.
Viaţă şi destin a fost publicat in 1980, in Elvetia, la doua decenii de la terminarea lui si la 16 ani de la moartea autorului. Cartea a fost publicata, 8 ani mai târziu, cu suprimarea anumitor pasaje, si in Uniunea Sovietica gorbaciovista. Statul sovietic a disparut … Continuer la lecture de Cartea săptămânii (VIII)
Nasterea republicilor europene:
1. Republica Franceza (1792) – instaurata prin terorism de stat
2. Republica Portugheza (1910) – instaurata prin asasinat politic, urmat de lovitura de stat
3. Republica Finlanda (1919) – proclamata de Parlament
4. Republica Italiana (1946) – proclamata prin referendum
5. Republica Cehoslovaca – proclamata prin intermediul unor adunari populare reprezentative, in conditiile destramarii Imperiului Austro-Ungar.
Practic, singurele republici europene proclamate democratic, in conditii de pace, sunt Finlanda si Italia (Tarile Baltice si Polonia (1918-1920) se declara republici in cursul razboaielor de eliberare; Elvetia e o confederatie – dar chiar si Elvetia adopta forma republicana actuala in 1848, in urma unui razboi civil intre cantoanele catolice si cele protestante -; Germania, Austria si Rusia (1917-1919) sunt transformate in republici pe fondul anarhiei de dupa prabusirea imperiilor respective; Iugoslavia si Bulgaria (1945-1946) organizeaza referendumuri pentru abolirea monarhiei controlate de guvernele comuniste, Ungaria(1946) si România (1947) sunt proclamate republici de parlamente iesite din alegeri fraudate; in Grecia (1967), monarhia constitutionala este inlaturata de dictatura coloneilor).
Italia era in mintea mea un exemplu de republica nascuta legitim. De Ziua Nationala a Italiei (2 iunie), mi s-a clatinat serios aceasta convingere. In primul rand, e ciudat sa alegi ca zi nationala o zi in care s-a votat atat de divizat: in Sud a castigat monarhia cu 63%, in Nord a castigat republica (66%). In al doilea rand, voturile victoriei au fost aduse in mod clar de comunisti si fascisti – probabil mai mult de jumatate din voturile republicane. In al treilea rand, Nordul era in buna masura controlat de militiile comuniste. In fine, Inalta Curte de Casatie ar fi trebuit sa dea rezultatul pe 18 iunie, dupa analizarea tuturor contestatiilor; nerespectand procedura stabilita, guvernul proclama republica pe 12 iunie, pretextand riscul de razboi civil. Tehnic vorbind, a fost o lovitura de stat.
« Uneori prietenia este egoista, alteori e pornita din abnegatie, dar uimitor e faptul ca egoismul prieteniei aduce in mod dezinteresat foloase celui cu care esti prieten, iar abnegatia prieteniei este, in fond, egoista. […]
Deci iata ca prietenia se bazeaza pe asemanare, dar se manifesta prin deosebire, contradictii, neasemanari. Se intampla ca omul sa tinda in mod egoist, prin intermediul prieteniei, sa obtina de la prieten ceea ce lui insusi ii lipseste, dupa cum e posibil ca omul sa tinda in prietenie sa transmita cu generozitate ceea ce poseda. »
Citite azi, pe la mijlocul cărţii lui Vasili Grossman – Viaţă şi destin.
DAN GHENEA 