“Fericirea e ca un ecou; îţi răspunde, dar nu vine.”Acest aforism al poetei Carmen-Sylva (Regina Elisabeta a României) se potriveste cu starea de spirit a multor barbati si femei in zilele ultimelor brume, cand vremea neprietenoasa ne impinge unii catre altii in incaperi fara ecou. E vremea cand barbatii, care se retrageau altadata de pe campurile de lupta, se retrag de pe stadioane (majoritatea dezamagiti, cativa cu o mandrie de imprumut care se va dezumfla pana la Craciun)… [continuarea aici]…
Étiquette : frica
Surplus de viaţă
Dar iubirea este unitatea de măsură pentru viaţă. Cu cât iubirea este mai mare, cu atât viaţa este mai adâncă, mai multă. Iubirea porneşte totdeauna din surplus de viaţă; iar nepăsarea ei faţă de moarte este însăşi conştiinţa suveranităţii vieţii faţă de moarte. Este un mare lucru pentru viaţă să nu se simtă umilită, copleşită, înfricată de moarte. Atitudinea aceasta, de superbă sfidare a morţii, nu se poate explica decât printr-o abundentă concentrare de viaţă în acest punct, printr-o covârşitoare siguranţă a neînsemnătăţii morţii în faţa vieţii. Biruinţa asupra morţii se obţine nu prin fuga de ea, ci prin revărsarea vieţii peste ea.
Cine nu se simte mai fericit, cu mai multă bucurie de viaţă, iubind? Şi cine n-a experiat veştejirea dorului de a fi şi de a activa, când nu are iubire faţă de nimeni? Interesul faţă de alţii întreţine gustul de a trăi în noi, împreună cu interesul ce ni-l poartă alţii nouă. Prin iubire trăim şi ne mişcăm şi suntem. Deficienţa de iubire roade zi de zi la temelia vieţii noastre. Dacă am avea iubire desăvârşită unii faţă de alţii, n-am mai muri. Am trăi veşnic şi nu ne-am plictisi.
(Dumitru Staniloae – Iubirea învinge moartea )
Iubirea alungă frica
« În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire. »
Iubirea alungă frica. Din păcate, si reciproca este adevărată: frica alungă iubirea. Din păcate.
[M-am întâlnit la un colţ de viaţă cu mine]
Un interviu cu Oana Pellea. Despre parinti, viata, credinta, boala si moarte. 29 ianuarie e ziua ei de nastere. Imi amintesc si azi cat de entuziasmat am fost cand am vazut-o in chiar rolul ei de absolvire, in 1984, in « Buna seara, domnule Wilde! ». Din prima a fost o mare actrita (intr-o generatie in care au fost multe talente). In timp s-a dovedit si un mare caracter. Interviul (realizat in 2008 de Eugenia Vodă) – aici.
Cartea săptămânii (VIII)
Viaţă şi destin a fost publicat in 1980, in Elvetia, la doua decenii de la terminarea lui si la 16 ani de la moartea autorului. Cartea a fost publicata, 8 ani mai târziu, cu suprimarea anumitor pasaje, si in Uniunea Sovietica gorbaciovista. Statul sovietic a disparut … Continuer la lecture de Cartea săptămânii (VIII)
Frica sau viața?
E traducerea titlului unui blog in portugheza (Vida ou Medo?) in care sunt multe comprimate de sanatate mintala. Iata un exemplu:
E unul dintre cercurile vicioase ale anxietatii:
inactivitate – vinovatie – panica – neajutorare – inactivitate.
Postarea originala (Que ciclo…) o gasiti aici.
Mi-a dat o idee de desen completat cu posibile iesiri (terapeutice) din acest ciclu.
Desenul l-am pus in mapa Bucati de stres (Un cerc vicios al anxietatii). Il gasiti aici.
Deschideri memorabile
“One day in the middle of the twentieth century I sat in an old graveyard which had not yet been demolished, in the Kensington area of London, when a young policeman stepped off the path and came over to me.” (Muriel Spark – Loitering with Intent)
Am vazut pe net topuri de 5 / 10/ 20 / 100 « cele mai bune » prime rânduri de roman. Nu ma gandisem la un asemenea top. Oricum, o singura data m-a izbit atat de puternic primul rand incat sa-l retin din prima si mai durabil decat oricare vers pe care l-am stiut vreodata:
« Intr-o zi din mijlocul secolului al douazecilea stateam intr-un vechi cimitir care nu fusese inca demolat, in zona Kensington din Londra, cand un tanar politist se abatu din drum si veni catre mine. »
Am citit apoi tot ce mi-a cazut in mana din Muriel Spark. Scrie bine, scrie inteligent, scrie cu spatii mari (pentru imaginatia cititorului) intre randuri. Un fel de stranepoata a lui Jane Austen.
Nici din celelalte carti ale lui Muriel Spark, nici de la alti autori nu mi-au mai ramas insa gravate in memorie inceputuri memorabile.
Poate imi mai propuneti domniile voastre cateva.
Uitarea, iertarea, vindecarea
Uitarea şlefuieşte memoria. Memoria ziditoare e ţinerea în minte a binelui. Răul nu există în afara memoriei noastre.
Amintirea răului umple mintea cu nefiinţă. Iertarea nu e deplină decât împreună cu uitarea răului; iertăm deplin doar atunci când putem lăsa răul să se întoarcă în nefiinţa sa esenţială. Şi ne vindecăm astfel de nefiinţă, de acea spumă de nimicuri care ocupă locul binelui.
Dar cum să uiţi?
Făcând lucruri pe care ai fi bucuros să le accepţi ca dar. Oricum ai primit totul în dar. Aşadar…
Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea.
Uitaţi forma negativă Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face. Să ne concentrăm pe ce putem face, nu pe ce să nu facem.
Iertaţi şi veţi fi iertaţi.
E plina vorba noastră de mă aştept să. Să nu aşteptăm să facă lumea primul pas. Mi-a plăcut foarte mult o vorbă a Reginei Ana: « Lumea nu îmi datorează nimic. Dar nici eu ei ». Sa dăm lumii în dar ceea ce am primit în dar. A da, a iubi, a ierta sunt actele care mă afirmă ca persoană. Iertând mă iert. Şi uit răul ca să am loc destul pentru a ţine minte binele. Tot binele care mi s-a făcut. Binele care m-a făcut.
Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura.
Vedem răul în ceilalţi pentru că ne măsurăm pe noi înşine cu o măsură prea uşoară. Ne e frică de presupusa uşurătate a fiinţei noastre şi facem faptele fricii. Frica ţine minte răul, vede peste tot răul, anticipează răul.
Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune.
Dar dacă pomul bun se teme că e rău şi nu mai face roade pentru că s-a umplut de frică în loc de sevă?
Saga fără sfârşit
Prea des un om va trebui să moară/ Ca umbra lui un ceas să se zărească;/ În ora ceea pare să lipsească/ O undă mov discret corpusculară.//
Spaima în frică voind s-o topească/ În aer ardent vibrat de chitară,/ Vikingul rănit în Steaua Polară/ Somnul cu vise voia să-l găsească.//
Adormi în miezul nopţii lucioase/ Si vazu prin gheaţă, în râu scăpărând,/ Toţi peştii prinşi de la facerea lumii// Înşiraţi pe firul alb de mătase,/ Cu nadă-n cârlig pentru cine-i la rând/ În apa verde din spatele culmii ///
Frica de frică
Atacul de panică este cel mai frecvent motiv de solicitare a serviciilor medicale de urgentă.
Primele atacuri sunt percepute ca furtuni devastatore izbucnite pe cer senin. Senzatia de moarte iminentă domină adesea tabloul. Si mai rău e percepută senzatia de pierdere a controlului.
Oamenii cu nevoi mari de control sunt mai vulnerabili la tulburarea de panică. Cei care incearcă prea mult să-si « stăpânească » emotiile. Cărora li s-a spus si isi spun mereu că frica e o slabiciune inacceptabilă.
Dar poate că orice curaj adevărat nu este altceva decât cunoasterea si domesticirea fricilor cotidiene. Si mai cred că facem acte de curaj autentic doar atunci când ne insoteste frica de a pierde esenta personală a umanitătii noastre.
Atacuri de panică are aproape toată lumea. Destul de multi (20 – 30%) au chiar un episod definit de tulburare de panică vreodata in viata lor. Majoritatea invată să trăiască apoi in intelegere cu fricile lor; le recunosc si le salută in fiecare zi. Ceilalti se inchid in casă pentru că se tem că s-ar putea să apară un atac de panică. Pentru a evita câteva minute de pierdere a controlului sunt dispusi sa-si restrângă drastic libertatea.
Tulburarea de panică durează, in medie, câteva luni. Agorafobia sau frica de a-ti fi frică poate roade ani buni din viată. « Remediul » se dovedeste mai rău decât boala.
DAN GHENEA 