Étiquette : Iisus Hristos

Grădina Ghetsimani


de Boris Pasternak

Stele indiferent clipesc departe
Lumina pe-un cot de drum se prelinge
Drumu-nconjură Măslinii-din-Munte
Sub el, prin vale, Kidronul se scurge.

Poiană tăiată în două fâşii.
Stă-n iarbă Calea Lactee să nască.
Măslini cu luciri argintii-cenuşii
Se străduiesc pe văzduh să păşească.

E grădina cuiva la capăt de drum.
A zis către cei lângă poartă lăsaţi:
“Trist pân’ la moarte sunt în suflet acum
Rămâneţi aici, ucenici, şi vegheaţi”

A renunţat fără împotrivire
Ca pentru plată să se împrumute
Făcând minuni cu-a Domnului mărire.
Om ca şi mine moartea o s-o-nfrunte.

Adâncul nopţii pare acum ţinutul
Distrugerii şi goliciunii hâde.
În Cosmos creşte-n van nelocuitul
Şi doar grădina viaţa o cuprinde.

Privind negre hăuri căzute din har
Pustii, făr` de-nceput şi nesfârşite
Îl roagă să treacă al morţii pahar,
Cu sânge-n sudori, pe Domnul Părinte.

Când ruga-i uşură lingoarea morţii
Văzu lângă drum, din grădină ieşind,
Cum zac pe jos ucenicii cu toţii,
Risipiţi pe pâmânt, fără vise dormind.

El i-a sculat zicând: „Datu-va Domnul
Să-i fiţi în vremea Mea pământ curat,
Iar voi dormiţi, în ceasu-n care Omul
În mâna păcătoşilor s-a dat. »

Şi iată, răsărind de nu-ştiu-unde,
Ceată de robi şi din popor strânsură,
Cu torţe, săbii şi cu Iuda-n frunte –
Sărutul trădării e gata pe gură.

Cu sabia vrea Petru să-i alunge
Într-o clipită tăind o ureche.
Dar aude: „Cearta fierul n-o stinge
Pune sabia în teaca ei veche. »

„Din neguri multă oaste îngerească
Nu mi-ar da Mie Tatăl, să nu poată
Duşmanii fir de păr să îmi clintească?
Zdrobiţi ar fi şi urma lor uitată. »

Şi-ajungem răsfoind a vieţii carte,
La locul cel mai scump din tot ce e divin.
În acest ceas să scriem cu dreptate
Cuvântul şi să-l împlinim. Amin.

E mersul veacurilor ca în pilde,
La mijloc de vreme ia foc pe pământ;
Şi-n faţa-nfricoşatei slave-arzânde,
Cu voie sufăr şi cobor în mormânt.

Şi-a treia zi va fi a ridicării
Din moarte. Ca plutele pe apă se arată,
În lung convoi, scăpând întunecării,
Veacuri ce vin pe rând la Judeacată”

E o încercare a mea de traducere a acestui poem cu imagini atât de vii. Varianta unui mare poet român o găsiţi aici, iar versiunea rusă aici

Lumina Lumii


Şi îndată s-a stins această minune înfricoşătoare:

dorul din inimă, această flacără ce ajunsese până la cer

şi ardea în mine cu tărie, dar nu mistuia firea ierboasă

din măruntaiele mele, ci o prefăcea,

o, minune, în flacără.

Căci iarba atinsă de foc nu era arsă de acesta,

ci focul învăluind iarba se unea mai degrabă cu ea

şi o păstra întreagă nemistuită.

…………………………………………………….

Cum rămânând neschimbat şi cu totul neapropiat

păzeşti nemistuită firea ierbii,

dar păstrând-o neschimbată, o prefaci întreagă

şi rămânând iarbă, se face lumină, dar nu lumina iarbă.

Tu, Lumină, Te uneşti neconfundat cu iarba

şi iarba se face ca lumina, prefăcută în chip neschimbat.

Nu pot să acopăr cu tăcerea minunile Tale,

nu pot să nu spun iconomia Ta,

pe care ai înfăptuit-o cu mine, risipitorul şi curvarul.

(Simeon Noul Teolog – Imnul 28; sursa aici)

lumina

(Dumitru Stăniloae – Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului; sursa aici)

Pâinea aruncată câinilor


« Ceea ce femeia cananeeancă a arătat şi a primit de la Iisus a în­semnat o lecţie pentru Apos­to­lii evrei. Ei sunt martorii u­nor scene care păreau a le favo­ri­za crezul lor despre păgâni şi sa­tisfacţia arogantă de popor a­les. Nu bănuiau, la început, că Iisus i-a dus acolo pentru ei. De a­cum, ei vor trebui să-i judece alt­fel pe păgâni, iar lecţia în­vă­ţa­tă în Fenicia Siriei să o predea şi altora: Şi păgânii pot fi poporul lui Dumnezeu şi bene­fi­­ciarii darurilor Lui, dacă cred în El. Iată cum manifestarea lui Dumnezeu faţă de un om de­vine lecţie pentru altul, nu nu­mai pentru cel în cauză.

Ne-am gândit vreodată că ce­ea ce nu înţelegem din viaţa noas­tră poate fi lecţie pentru al­­ţii, iar ceea ce vedem şi nu în­ţe­legem la alţii, poate ju­de­cân­du-i greşit, înseamnă lecţie pen­tru noi? Dacă nu ne-am gân­dit, să înţelegem de azi că vor­birea lui Dumnezeu a­dre­sa­tă altuia, şi pe care adesea nu o în­ţelegem, poate fi un mesaj pen­tru noi. Poate aşa vom înce­ta să-i judecăm pe alţii şi vom începe să-L înţelegem mai mult pe Dumnezeu în manifestarea Lui specială faţă de lume, faţă de cei de lângă noi. »

(sursa: aici)

O întrebare incomodă


Ce am zice şi ce am face daca un funcţionar public, despre care se spune că este corupt, ar declara: « Jumătate din averea mea o dau săracilor, iar daca am nedreptăţit pe cineva, întorc împătrit? »

Mintea şi dragostea


Nu întrebuinţa rău ideile, ca să nu fii silit să întrebuinţezi rău şi lucrurile. Căci de nu păcătuieşte cineva mai întâi cu mintea, nu va păcătui nici cu lucrul.

Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înţelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire şi cunoştinţă. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură şi neştiinţă.

Iubirea trupească de sine este iubirea pătimaşă şi neraţională faţă de trup. Ei i se împotriveşte iubirea în înfrânare. Cel ce are iubirea trupească de sine e vădit că are toate patimile.

Mulţi săraci cu duhul are lumea, dar nu cum se cuvine. Şi mulţi care plâng, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderi de copii. Şi mulţi blânzi, dar faţă de patimile necurate.[…]Fericiţi sunt însă numai aceia care fac şi pătimesc acestea pentru Hristos şi dupa pilda lui Hristos.

Ia aminte la tine, de nu cumva răutatea care te desparte de fratele tău nu se afla în fratele, ci în tine. Şi grăbeşte de te împacă cu el, ca să nu cazi din porunca dragostei.

(Sf. Maxim Mărturisitorul – Cele patru sute de capete despre dragoste)

Irozi burghezi


PIETER BRUEGEL I CEL BĂTRÂN

PIETER BRUEGEL I CEL BĂTRÂN – Uciderea pruncilor (sursa: http://www.cultura.sibiu.ro/muzee/capodopere/pieter_bruegel_i_cel_btran_c_1525_1569i)

De-o vreme nimicesc chiar şi deşertăciunea a ceea ce nu pot scrie
Nimicesc şi ceea ce poezia promite să ierte
Mă port ca un Irod cu încreaţii
Fiindcă probabil există o lume persuasivă şi paralelă
care vieţuieşte invizibil şi concomitent
cu noi burghezii şi suficienţii
Şi nu-i permitem să se exprime
să ne umilească şi să ne tulbure vanitatea
şi o distrugem din neputinţă şi invidie
chiar înainte de a fi
preexistat

Înăbuşim cu perna conjugală lumea.

(Ovidiu Genaru – Deşertăciune; sursa aici)

Ziua iertării duşmanilor


Şi îl băteau cu pietre pe Ştefan, care se ruga şi zicea: Doamne, Iisuse, primeşte duhul meu! Şi, îngenunchind, a strigat cu glas mare: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta! Şi zicând acestea, a murit. (Faptele Apostolilor)

Sfântul Arhidiacon Ştefan este primul martir al Bisericii. Si a murit rugându-se pentru persecutorii săi. Indeplinind astfel porunca iubirii. A celei mai supranaturale iubiri: cea de vrăjmaşi. « Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă[…] » (Evanghelia după Luca)

Despre lumina vazuta si lumina primita


Pe Dumnezeu nimeni niciodata nu L-a vazut ! (Evanghelia dupa Ioan)

La om, 80-90% din informatiile procesate de creier au ca sursa primara analizorul vizual. Lumina vizibila reprezinta 0,001% din spectrul electromagnetic cunoscut.

Vedem din cateva milionimi din ceea ce stim ca exista. Nu stim cat reprezinta ceea ce stim ca exista din tot ce exista de fapt.

Frumusetea e in ochiul care priveste


Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat, iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat. Deci daca lumina care e in tine este intuneric, atunci cum e intunericul?

(Evanghelia dupa Matei)

Despre adevarata si roditoarea iubire de sine


Se afirmă tot mai des că pentru a-i putea iubi pe altii trebuie să te poti iubi pe tine.

Dar cum ai putea invata să te iubesti pe tine?

O solutie veche de peste 13 secole a fost propusă de Sf. Maxim Mărturisitorul într-o scrisoare catre Ioan Cubicularul, intitulată Despre iubire. Iată cum sintetizează Parintele  Dumitru Stăniloae formularea Sf. Maxim Mărturisitorul:

« Persoanele umane, in loc sa inainteze spre iubire intre ele, ca o inaintare a unuia in altul si in considerarea de catre unul a celuilalt ca o sine proprie, dupa asemanarea Sfintei Treimi, au ales sa se urasca si sa sporeasca lupta intre ele, sustinand in cadrul firii celei una, repetata in ele, putinta de a se sfasia. »

Asadar, solutia constă in a considera un sine extins, a mă vedea pe mine în altul. Căci omul nu e om închis în el insusi. Omul e om prin alti oameni.

Recunoscându-mă pe mine în altul pot învăta să mă iubesc iubindu-l.