TĂRIILE NOASTRE SUNT SI SLĂBICIUNILE NOASTRE. Nimeni nu este condamnat sa fie „nebun”, toti suntem vulnerabili in diverse feluri la tulburari mintale. Daca am avea doar gene „absolut sigure” am fi la fel de putin adaptabili ca pinguinii. Probabil ca pinguinii nu fac niciodata o … Continuer la lecture de Pinguinii nu compun simfonii
Era un adevarat mentor. Şi unul cu totul deosebit prin aceea că, atunci cand ii solicitai ajutorul, îşi sufleca mânecile şi lucra cot la cot cu tine.
Nu făcea niciodată caz de erudiţia sa (reală, impresionantă!), ci o strecura uneori în discuţie, cu discreţie si cordialitate, astfel încât nu el, ci ideile interlocutorului să fie puse în valoare … (continuarea aici, în seria Admiraţii)
Citindu-l pe Turgheniev pune in scena 4 lumi, mergand in perechi.
Prima pereche: o lume traditionala aflata la crepuscul – Irlanda anilor ’50 – si o lume deja moarta ca lume – Rusia anilor ’50 a secolului XIX – dar pastrata vie ca hiperlume in lecturi din Turgheniev.
A doua pereche: lumea « normala » si lumea azilului psihiatric.
Nu o sa va dezvalui nimic din trama epica, lirica si ideologica a romanului lui William Trevor. E prea bine tesut ca sa va stric placerea de a descoperi, cu surprize la fiecare pas, subtilitatile, muzica si frumusetea povestii.
Va pot spune insa ce scrieri ale lui Turgheniev puteti citi inainte, pentru a gusta mai deplin referintele, frugale, de altfel, din romanul scriitorului irlandez. Am identificat trei romane citate: Pervaia liubov (Prima iubire, 1860), Nakanune (În ajun, 1860), Otțî i Deti (Părinți si copii, 1862).
Normal = care este în concordanță cu norma. Dar daca norma e nesănătoasă?
Mi-am amintit si de un poster-oglindă lansat in 1974 de fundatia olandeza Pandora si care avea inca mare succes in campaniile de destigmatizare a persoanelor cu probleme de sănătate mintala. Textul spune:
ai întâlnit o persoană normală? si…, ti-a placut?
Titlul original în română – Balanţa (1992). Titlul original în franceză – Le chêne (Stejarul).
Regia: Lucian Pintilie
După romanul omonim de Ion Băieşu
În distributie: Maia Morgenstern, Razvan Vasilescu, Adrian Titieni, Anda Onesa, Dan Condurache, Emil Hossu, Magda Catone, Marcel Iures, Matei Alexandru, Victor Rebengiuc
Filmul integral – aici. Iar aici – Le chêne, cântec interpretat de Gilles Vigneault. Am mai ascultat in interpretarea lui imnul national al Quebecului – Gens du pays (unul dintre acele rare imnuri nationale care vorbeste numai despre dragoste, bucurie si viata).
In the context of our present pervasive madness that we call normality, sanity, freedom, all our frames of reference are ambiguous and equivocal. (R.D. Laing – The Divided Self , 1969)
Timpul Raţiunii a creat nebunia azilului psihiatric. Timpurile in care anomia devine regulă dărâmă azilul cu un cost cam mare: societatea devine o instituţie terapeutică totală.
Antipsihiatria refuză simultan definiţia bolii psihice şi definiţia normalităţii.
« În contextul nebuniei atotcotropitoare a timpului nostru, tot ceea ce numim normalitate, sănătate mintală, libertate, toate cadrele noastre de referinţă sunt ambigue şi echivoce » (R.D. Laing – Sinele divizat, 1969)
Peste 50% dintre noi cred, în anul de graţie 2012, că persoanele care suferă de schizofrenie sunt violente şi ar trebui ţinute undeva departe de societate pentru că reprezintă un pericol permanent.
În aceste condiţii, nici nu am de ce să mă mir de ideile primitive promovate de un reportaj difuzat ieri seară la TVR despre « aceşti psihopaţi lăsaţi în libertate ». În final ecranul era acoperit cu litere mari, roşii (de sânge!!!), care ne anunţau că, într-un an, persoanele cu schizofrenie comit 500 de infracţiuni violente.
Să zicem, de dragul discuţiei, că ar fi o cifră reală (ca profesionist implicat vreme de câţiva ani în proiecte pentru persoanele cu probleme severe de sănătate mintala aflate în penitenciare sau în spitale de psihiatrie şi măsuri de siguranţă, cred că este o supraevaluare). Ştiţi câte infracţiuni cu violentă comit, într-un an, persoanele « normale »? Peste 80 000. Altfel spus: din 400 de persoane cu schizofrenie, una singură va comite, anul acesta, o infracţiune violentă, dar « normalii » au o rată de 1 la 200, adică dublă.
Şi ăsta e doar vârful aisbergului violenţei « normalilor ». Vreţi să vorbim despre cele peste 2000 de femei bătute zilnic de partenerii lor « normali »? Dintre care 60-70 sunt omorâte în bătaie în fiecare an. De « normali », desigur. În aproape toate cazurile fiind implicat şi consumul abuziv de alcool. Dar alcoolul consumat excesiv de cel putin 4 milioane de români nu e un pericol atât de mare pentru societate precum schizofrenicii lăsaţi în libertate, nu-i aşa?
Eminescu nu a fost nebun. Eminescu a avut o boala. Care nu era data de sifilis.
Cine zice asta? Profesorul Maximillian Leidersdorf, care l-a consultat pe Eminescu in cursul internarii in clinica Oberdöbling din Viena. De ce ar trebui sa-l credem? Pentru ca Leidersdorf era tocmai unul dintre sustinatorii teoriei ca majoritatea bolilor psihice sunt consecinta unor boli fizice, iar in domeniul patologiei generate de sifilis era o somitate; de altfel, in perioada 1883-1887 l-a avut ca asistent pe tânarul Julius Wagner-Jauregg, cel care a primit, in 1927, Premiul Nobel pentru descoperirea malarioterapiei in paralizia generala progresiva, data de sifilis. Ar fi putut, asadar, Leidersdorf sa treaca pe langa acest diagnostic? Eu cred ca nu.
Ginerele lui Leidersdorf (si proprietarul clinicii), doctorul Heinrich Obersteiner, medicul curant al lui Eminescu pe perioada internarii, merge insa dincolo de simpla negare a sifilisului si pune, se pare, si un diagnostic pozitiv al episodului de boala: manie acuta de cauza functionala. Termenul de psihoza functionala fusese pus in circulatie recent (1881) de profesorul Fuerstner, de la Heidelberg, pentru a desemna boli psihice fara cauza organica. Daca documentele clinicii nu ar fi fost distruse in timpul Primului Razboi Mondial, am sti din sursa directa daca Eminescu a fost unul dintre primii « beneficiari » ai diagnosticului de psihoza functionala.
Daca un trio de medici ieseni (dintre care unul a tinut sa adauge dupa semnatura « doctor de Paris ») nu ar fi ignorat acest diagnostic, probabil ca poetul nu ar fi fost supus tratamentelor cu mercur care i-au facut, probabil, mult rau si, foarte sigur, nici un bine. Ignoranta « de Paris » poate fi, cred eu, una dintre cauzele mortii premature a poetului.
Vreau sa precizez ca nu cred deloc in teoria conspirationista a « uciderii » lui Eminescu. Maiorescu si 
Junimea au strans bani si l-au trimis la cea mai buna clinica a vremii (Leidersdorf a fost chemat si de sultanul otoman Murad al V-lea, consultatie pe care insusi Eminescu o semnaleaza in « Timpul », in august 1876). A fost corect diagnosticat (iar diagnosticianul era chiar cel care infiintase, in 1882, Institutul Clinic de Neurologie din Viena, primul de acest fel din lume), iar episodul psihotic s-a remis complet. O fotografie facuta in 1884 arata un om care ar fi putut fi creativ inca multi ani (chiar daca, ar fi mai avut, probabil, periodic, episoade maniacale si depresive), daca in România ar fi dominat mai devreme ideile psihiatrice germane si nu alienismul francez.
Eminescu a fost dintre cei alesi simultan pentru boala si geniu. Nu este ori/ori. Nu va mai straduiti sa argumentati ca un « nebun » n-ar fi putut crea, in ultimele sale zile, Stelele-n cer. Eu as zice ca unui « normal » i-ar fi fost infinit mai greu sa o scrie. Tariile noastre sunt si slabiciunile noastre.
S-ar putea ca schizofrenia să nu fie o (singură) boală. De-a lungul ultimului secol am înghesuit în acest diagnostic toate antitezele normalităţii ideale. Daca ar fi să desenez geometric domeniul normalităţii, figura rezultată ar fi un hexagon. Între laturile acestui hexagon (fragile linii Maginot, de altfel) mintea mea îşi mentine forma atunci când:
DAN GHENEA 