O ţara vizitată într-o după-amiază. O ţară pe care literalmente o poţi cuprinde cu privirea. Dar nu m-aş mai hazarda de acum încolo să spun că San Marino e un stat pitic. E un pitic uriaş (mi-a venit în minte încântătoarea carte a copilăriei mele … Continuer la lecture de San Marino, acest pitic uriaş
« «Societatea comunicării» este uneori cea a necomunicării. În afara sferei familiale, amicale sau «tribale», relatiile între indivizi par mai limitate. Astfel că am putea vorbi uneori o «societate a excomunicării», într-un sens care nu mai e religios, ci laic. Conştient sau nu, mulţi francezi îşi imaginează că «ceilalţi» sunt purtători potenţiali ai relelor (microbi, virusuri, bacterii…), că ei reprezintă, în orice caz, un pericol sau un risc. Făcând o paralelă cu sistemul social indian al castelor, fiecare e pentru vecinii săi (ocazionali sau durabili) un «paria» (=de neatins). El chiar este astfel în sensul propriu al termenului; trebuie evitat cu orice preţ să fii în contact cu el, să-l atingi, chiar şi să-i fii în preajmă. Această grijă pentru autoprotectie priveşte majoritatea situatiilor de viaţă. Asistăm astfel la dezvoltarea unei societăţi fără contact. »
Textul integral (în franceză) aici: http://larisutzatimofte.wordpress.com/2014/04/06/la-societe-sans-contact/
Herr Doctor,
Sir Karl,
I have some hope that this letter will be correctly forwarded to you from office@openuniverse.org. Yesterday I had a philosophical debate (as a dilettant) with my daughter (incidentally, she came in this world in the year you left it). On freedom. Eventually, she decided to write a letter to Benedictus Spinoza to express some criticism on Proposition XXXIII. Apparently, she consider with serenity your warnings about the enemies of the open society and the paradox of freedom. So, I decided to write a letter to you.
Vă scriu dintr-un secol care a inceput printr-o ilustrare eclatanta a paradoxului tolerantei: tara care a statuat toleranta ca unul dintre principiile sacrosancte ale organizarii societatii a fost lovita chiar in inima ei libera de cei care promoveaza intoleranta.
…………………………………………………….[continuarea aici]
« Polonia încă nu a murit/ Atâta timp cât noi vom trăi/ Ce ne-au luat străinii prin forţă/ Cu sabia vom lua înapoi.// » (Mazurek dąbrowskiego)
Asa începe imnul national a Poloniei. O tara care a fost stearsa de 4 ori de pe harta, un popor care nu a putut fi sters din istorie. Pentru ca e un popor format din oameni liberi, nu din supusi ai unui stat. Iar statul valoreaza ceva doar daca le asigura mai bine libertatea si onoarea. Statul serveste cetateanul, nu invers. Incepand din secolul al XIV-lea, societatea poloneza s-a consolidat continuu, chiar daca asta a insemnat adesea o slabiciune relativa a statului.
« Sa punem intre noi fraternitatea si intelegerea si Dumnezeu ne va arata un conducator », se spune in acelasi Mazurek dąbrowskiego, dar asta nu insemna un consens silit; incredibil, dar adevarat, hotararile Seimului (Parlamentul Poloniei medievale) se luau doar prin consens; si mai incredibil pentru secolele XVI – XVIII, cand in Europa infloreau regimuri absolutiste, fiecare dintre cei peste 1 milion de cetateni ai Republicii (desi avea un rege, tara se numea Rzeczpospolita – Republica) avea dreptul de veto liber fata de orice decizie la care nu fusese parte (adica avea dreptul sa nu se supuna unei legi votate fara acordul sau).
Un istoric român spunea ca la noi a fost valorizat prea mult statul si prea putin pretuita dezvoltarea societatii. Ca am avut timp de secole prea mult stat si prea putina societate. Polonia a adoptat formula inversa: o societate puternica si sanatoasa a fost pretuita mult mai mult decat puterea statului. Si Polonia inca nu a murit.
