O ţara vizitată într-o după-amiază. O ţară pe care literalmente o poţi cuprinde cu privirea. Dar nu m-aş mai hazarda de acum încolo să spun că San Marino e un stat pitic. E un pitic uriaş (mi-a venit în minte încântătoarea carte a copilăriei mele – « Cipi, acest pitic uriaş« ). Are o istorie remarcabilă (am început să scriu despre asta pe blogul Regatul României – aici) – 17 secole de existenţă neîntreruptă! Cunoaşte o dezvoltare economică impresionantă – un PIB de peste 60 000 $ pe cap de locuitor (e mereu undeva în primele 10 ţări din lume la acest capitol). Are o societate bine aşezată cu o rată a criminalităţii aproape nulă (închisoarea are 12 locuri, dintre care doar unul este ocupat în acest moment!).

San Marino nu mai e azi un loc greu accesibil invadatorilor. E un loc larg deschis turiştilor, pe banii cărora se dezvoltă în bună măsură această ţară. Există autocare ce pleacă din Rimini din oră în oră, de la 7 dimineaţa la 7 seara, iar de intors din San Marino, te poti intoarce şi la 12 noaptea.

Acum, o întrebare capcană: care credeti ca e principala limba vorbita în oraşul (capitala) San Marino, in august? Răspunsul greşit e italiana. Să facem nişte mici calcule: oraşul are vreo 4000 de locuitori, dintre care cel putin trei sferturi sunt în vacanţă. Parcarea pentru maşinile individuale e uriaşa, pe mai multe niveluri, iar prin parcarea de autocare se perinda cel putin 10 autocare pe oră. Aşadar, răspunsul corect este: limba rusă. Dar şi cu româna te descurci: n-am făcut nici 20 de paşi că o binevoitoare (văzându-ne un pic dezorientaţi) ne-a dat toate informaţiile de care aveam nevoie într-o frumoasă limbă românească.

Anul ăsta nu o să mai povestesc cronologic, ci prin asociere liberă. Pentru că 3 septembrie e Ziua Naţionala a Republicii San Marino, am început cu după-amiaza zilei de 25 august, când am vizitat acest stat pitic, dar voinic.