Milano, luni, 11 august Da, era şi răcoare, şi asta e bine într-o amiază de august, dar nu am scris din greşeală « răceala ». Asta am simţit în acest spaţiu supraîncărcat de simboluri obeze şi preţioase. Am avut senzaţia că toti cei care trec prin galerie … Continuer la lecture de Răceala amiezii în Galeria Vittorio Emanuele
30 august, sâmbătă seara Ultima seară la Milano. Am venit de la Rimini din nou la Milano pentru a lua avionul spre casă mâine dimineaţă. Venind cu Italo (alternativa privată la Trenitalia, compania de stat) am ales un hotel foarte aproape de Gara Rogoredo şi … Continuer la lecture de Nerecomandat veganilor – urmează imagini şocante!
16 august 2014, Lacul Como (braţul nordic) Hoteluri de jucărie Hotel Olivedo din Varenna – nu se vede în poză, dar e foarte îngust (cel mult 4 m), pare un decor de film. Orăşele de jucărie Ca exemplu, tot Varenna, sub soare şi ploaie, ambele … Continuer la lecture de Ţara Jucăriilor sau sâmbăta pe Lacul Como
18 august, Florenţa, Via San Jacopino 12 Noapte de august: îngeri rămaşi prin grădini să prindă fluturi
… şi lucrurile nu devin (doar) marfă Vineri, 29 august Ultima zi la Rimini o voi petrece toată pe plajă. Nu, nu ca să fac plajă. Voi sta sub umbrelă, pe un şezlong foarte confortabil, voi citi ziare, voi rezolva parole crociate, îmi voi lăsa gândurile … Continuer la lecture de Când oamenii nu devin lucruri…
O ţara vizitată într-o după-amiază. O ţară pe care literalmente o poţi cuprinde cu privirea. Dar nu m-aş mai hazarda de acum încolo să spun că San Marino e un stat pitic. E un pitic uriaş (mi-a venit în minte încântătoarea carte a copilăriei mele … Continuer la lecture de San Marino, acest pitic uriaş
Trei fotografii. Câte una pentru fiecare săptămână de vacanţă. Una dintre ele conţine, oarecum, o capcană…
In fiecare dimineata de marti, joi si, din doua in doua saptamani, vineri, abia astept sa-i salut pe cei doi muschetari de la noua intrare in Oraselul Copiilor. In vacanta copiii nu se trezesc atat de dimineata si muschetarii sunt singuri sub soarele care bate deja oblic, chiar peste umarul stang al lui d’Artagnan (am stabilit, arbitrar, ca unul este d’Artagnan, iar celalalt este Aramis – statuile sunt, de fapt, identice). Asa ca azi am luat aparatul foto gandind ca nu va fi coada la poze cu muschetarii.
Dar am avut mai intai o intalnire neasteptata. O veverita se ocupa tacticoasa de niste coji de seminte de floarea soarelui. Erau o multime de coji sub o banca, iar veverita le lua, rontaia ce mai era de rontait si arunca inapoi ce nu-i folosea. Am privit-o 20-30 de secunde, ne-am privit alte 5 secunde, parea ca nu o deranjeaza, dar cand am vrut sa o fotografiez s-a retras in copac.
Semintele de sub banca nu le-am pozat, cred ca ati mai vazut prin oras, dar am mai dat peste o mierla, care s-a miscat prea mult si poza n-a iesit (dar ce credea ea, ca nu gasesc eu pe net o mierla care sa-i semene?); inainte de a ajunge la muschetari mi-am mai oferit privirii un trandafir si doi pui de pin albastru.
Imi pare ca tot mai putini oameni se deconecteaza in vacanta. Si nu vorbesc aici despre cei care folosesc vacanta doar pentru a mari timpul de conectare in retea; am mai scris despre dependenta de internet, boala continua sa se extinda, dar nu e singura. E vorba despre vacanta in care “trebuie neaparat sa vezi …”, sau “nu trebuie sa ratezi…”. In loc să ne jucam in vacanta, ne jucam de-a vacanta.
Povestea începe deja undeva prin martie – aprilie, când căutăm pe net poze cu locuri ideale de vacanta; multe dintre aceste imagini vor popula şi mailul colegilor de serviciu; petrecem astfel uneori 10 minute, alteori 2 ore pe zi, închipuindu-ne ca viata e în alta parte şi visand la vacante de vis.
In etapa uramatoare cautam oferte pe net; toata industria viselor de vacanta ne pune la dispozitie lumea in pachete concentrate: Parisul in 4 zile, India in 12. Terra la picioarele noastre in terabiti de poze prelucrate cu programe din ce in ce mai creative.
Dupa alegerea dulce-amara a locului unde voi merge nu-mi mai ramane decat sa supravietuiesc lunii dinaintea concediului, in care mi se pare ca nu voi reusi niciodata sa las treburile zilnice in regula pentru a putea sa intrerup lucrul doua lungi saptamani. Si, evident, nu ajung sa spun: gata, totul e OK. Si la asta s-au gandit organizatorii vacantei mele: chiar si in varf de munte pot fi ajuns de mesaje “urgente”.
Ajuns la locul de vis, iau camera si incep sa fixez in memorie (memoria aparatului, bineinteles!) acele momente pretioase. Intors acasa, aceste imagini imi vor dovedi ca am fost in vacanta.
Dar nu dureaza mult. Doar in septembrie aratam prietenilor pe unde am fost in vacanta de vara. Pentru ca din octombrie incep sa curga imaginile despre locuri de vis pentru vacanta de iarna. Viata frumoasa fuge iarasi in alta parte.
Inainte de a ne lansa in selectia de oferte sa ne amintim ca frumusetea e in ochiul celui care priveste si ca singurul timp real al placerii este prezentul; pentru a gusta din plin vacanta e nevoie de exercitiul placerii: cel putin o ora pe zi, o zi pe saptamana, o luna pe an. Si nu uitati ca exersarea nu poate avea loc decat in spatiul real, nu in cel virtual.
DAN GHENEA 