… şi lucrurile nu devin (doar) marfă

Vineri, 29 august

Ultima zi la Rimini o voi petrece toată pe plajă. Nu, nu ca să fac plajă. Voi sta sub umbrelă, pe un şezlong foarte confortabil, voi citi ziare, voi rezolva parole crociate, îmi voi lăsa gândurile să se ducă departe cu vântul calin; iar vântul nu ştiu cum face că nu ridică niciun fir de nisip (exagerez doar foarte puţin!). A, nisipul… cea mai plăcută senzaţie pe care a oferit-o vreo plajă vreodată tălpilor mele…

Iar marea e frumoasă, o frumuseţe vintage, ca-n filmele italiene din anii « 70.

Mi-am luat La Reppublica, pentru că avea cel mai consistent supliment cultural. Am dat peste o recenzie intitulată « De ce au devenit persoanele doar lucruri şi lucrurile doar mărfuri » (la cartea Le persone e le cose de Roberto Esposito). Deosebirea dintre lucruri şi mărfuri? Lucrurile aparţin cuiva, mărfurile sunt resurse interşanjabile. În acest context, cum vă sună sintagma resurse umane?

Mă uit la această frumoasă plajă din Rimini şi îmi dau seama că e încă în etapa de obiect frumos. Nu a devenit încă o marfă. Plaja e împărţită între câteva sute de concesionari, care îşi trensmit concesiunile din generatie in generatie. Plaja este extrem de îngrijită, curăţenia impecabilă (nu am mai văzut nicăieri plajă atât de curată, la orice oră din zi!), serviciile ireproşabile (amabilitatea şi cordialitatea invariabil incluse). Şi toate aste merg un pic dincolo de ceea ce ar fi strict necesar pentru rentabilitatea exploatarii. Plajele acelea sunt şi un obiect de familie, o oglindă a gospodarului, care nu se gândeşte  să câştige cât mai repede cât mai mult şi să cumpere altceva, tratând bucata aceea de plajă doar ca o marfă.

Şi atâta vreme cât plaja rămâne un obiect, nu o marfă, şi tu rămâi o persoană – simţi că şi zâmbetul tău contează, nu doar cifrele de pe factură.