Joi, 21 august, Florenţa
Mergem să vizităm Casa Buonarroti. Care se dovedeşte a fi mai puţin un muzeu despre viaţa lui Michelangelo, cât unul dedicat imaginii genialului artist în ochii posterităţii (în special din secolul XVII).
O cameră a fost dedicată de nepotul său, Michelangelo Buonarroti cel Tânăr, ilustrării multiplelor talente ale lui Michelangelo. A contractat cu artişti cunoscuţi ai timpului o serie de tablouri reprezentându-l pe Michelanghelo ca arhitect, sculptor, gânditor, poet, precum şi o serie înfătisând întâlniri cu papii, cardinalii şi principii vremii lui (mai jos e Michelangelo in meditazione poetica, de Z. Rosi, după un desen de Cristoforo Allori, 1615-1622).
Dar am găsit mai mult de lucru pentru ochiul mintii în expozitia temporară Michelangelo e il Novecento (Michelangelo si secolul XX). cel mai mare impact asupra mea l-a avut alaturarea Michelangelo – Kandinsky. În timp ce mă apropiam de antihipnotica lucrare a lui Kandinsky, Roşu în formă ascuţită, presimteam deja natura legturii. Scrie chiar Kandinsky:
“Impactul unghiului ascuţit al unui triunghi asupra unui cerc produce un efect la fel de puternic precum degetul lui Dumnezeu atingând degetul lui Adam în [opera lui] Michelangelo”
Într-adevăr. Am simtit chiar mai mult: că Roşu în formă ascuţită e omologă, într-un alt tip de spaţiu geometric, cu Crearea lui Adam. Adam e in triunghi, Dumnezeu e in cerc. E interesant că la Michelangelo triunghiul e verde si pământiu, pe când la Kandinsky roşul s-a revărsat deja in triunghi. Roşul, adică viata (care curge din esenta vietii – galbenul e esenta vietii in cromatica lui Kandinsky). În ebraică Adamah (אדמה) înseamnă pământ; contine însă si radicalul dam, care înseamnă sânge. Adam se trezeste când verdele suflului divin umple triunghiul de pământ in care dormea. Aceasta e prima secventă a impactului, descrisă de Michelangelo. Kandinsky descrie cromatic secventa imediat urmatoare: sângele vietii curge in trupul de pământ însufletit iar viată e chiar numele femeii.
DAN GHENEA 
Sa vezi Florenta in luna august este un cosmar. Cozi kilometrice la muzee, o mare de oameni revarsata pe strazi, canicula insuportabila. Am zis ca niciodata, da’ niciodata, n-o sa ma mai duc in Italia in august. M-am bucurat cu adevarat de Florenta doar cand am ajuns in Piazzale Michelangelo, de unde poti admira minunata panorama asupra orasului si unde am mancat si cea mai scumpa pizza din Italia. Sper sa ma bucur cu adevarat de acest oras incantator in alta perioada a anului si sa nu mai fiu nevoita sa stau cu orele, sub un soare ucigator, pentru biletele de intrare la muzee. Nu stiu cum ati perceput dvs. orasul in luna lui august. Sper ca amintirile dvs. sa fie mai placute…
Da, oarecum. Stiu ca e mai bine in mai si, mai ales, in septembrie, dar fiindca nu e clar daca vom putea in urmatorii ani sa facem concediul in alta luna decat august…
Oricum, Uffizi a fost scos de pe lista din momentul in care am vazut cozile. Nu am regretat prea mult, mai ales ca galeria de la Palazzo Pitti a fost o experienta pe gustul meu…
Cat despre umblatul cu capul in soare pentru a bifa cat mai multe obiective, nu e stilul nostru. Chiar am vrut sa adoptam regulile locului, cu riposo de la 1 la 5 (singura exceptie a fost chiar ziua in care am vizitat Casa Buonarroti – o sa povestesc si cum s-a intamplat…
Este o adevarata binecuvantare acest riposo, cand magazinele se inchid si strazile sunt goale pentru cateva ore dupa-amiaza. Am experimentat minunea asta in Bologna, insa Florenta mi s-a parut la fel de aglomerata la orice ora. Este de inteles, insa, fiind un oras turistic foarte cautat, in comparatie cu Bologna. Aici, intre orele 13 si 15, singurele magazine pe care le-am gasit deschise erau barurile/restaurantele turcesti sau arabesti, unde am si mancat, De obicei, stiu ca orele de riposo sunt de la 13 la 15.30, cel putin pentru angajati, cand o buna parte dintre ei se intorc acasa sa manance si sa se odihneasca putin .
Asta cu bifat obiective turistice n-o inteleg nici eu…Nu-i vad scopul. Sau, in niciun caz, n-as numi-o vacanta. Eu am o singura regula de vacanta: sa nu stau la coada pentru un bilet de intrare la un muzeu/castel/parc de distractii 🙂 Si, sincer, nu-i prea inteleg pe cei care o fac…