« «Societatea comunicării» este uneori cea a necomunicării. În afara sferei familiale, amicale sau «tribale», relatiile între indivizi par mai limitate. Astfel că am putea vorbi uneori o «societate a excomunicării», într-un sens care nu mai e religios, ci laic. Conştient sau nu, mulţi francezi îşi imaginează că «ceilalţi» sunt purtători potenţiali ai relelor (microbi, virusuri, bacterii…), că ei reprezintă, în orice caz, un pericol sau un risc. Făcând o paralelă cu sistemul social indian al castelor, fiecare e pentru vecinii săi (ocazionali sau durabili) un «paria» (=de neatins). El chiar este astfel în sensul propriu al termenului; trebuie evitat cu orice preţ să fii în contact cu el, să-l atingi, chiar şi să-i fii în preajmă. Această grijă pentru autoprotectie priveşte majoritatea situatiilor de viaţă. Asistăm astfel la dezvoltarea unei societăţi fără contact. »

Textul integral (în franceză) aici: http://larisutzatimofte.wordpress.com/2014/04/06/la-societe-sans-contact/